Follow Us @soratemplates

duminică, 28 februarie 2010

Foc

28 februarie 9 Comments
[caption id="" align="aligncenter" width="463" caption="Fotografie de Vanilla Moon"][/caption]

Floare de foc de-aș fi
Tu tot mai iubi.
Să știi, dragul meu
În jur tot de-aș arde
Păduri de-aș mistui
Pe tine focul meu
Și-ale mele vorbe calde
În veci nu te-ar răni.

sâmbătă, 27 februarie 2010

Monocromie

27 februarie 4 Comments
Am privit în urmă, într-o zi
Şi ce-mi fu dat să văd? Vai mie!
Toţi artiştii zbanghii
Pictaseră-n monocromie.

Am dat să caut culorile, în speranţa că rătăcirea lor era pur întâmplătoare. Şi le-am căutat oriunde s-ar putea ascunde. Şi ce-am crezut eu, naiva de mine? Verdele frumos, plin de viaţă, liniştea sufletului, buna dispoziţie a zilelor posomorâte, relaxant, meditativ, echilibrat, ce-mi oferă sentimentul de siguranţă, nu e prostuţ să stea sub preş. Albastrul senin, curată lacrimă, visător cu ochii deschişi, curios din fire, în spatele unui nor cenuşiu nu s-a pitit. Violetul, plin de mister, melancolic uneori, nu s-a înghesuit în cutii, cutiuţe. Galbenul gelos, dar cald şi bun, de ce-am crezut c-ar fi în soare? Portocaliul vesel, ocrotitor, emotiv, fericit şi mereu optimist, în coji de portocale parfumate nu-i. Atunci de ce-am căutat acolo? De ce-am crezut? Că roşul cel aprins, cel plin de patimă s-ar ascunde inocent în colţ de stradă?

Şi-aşa am căutat să văd în profunzimea monocromiei ce credeam că mă înconjoară. M-a surprins să văd că în marea aceea de culoare prost întinsă, se-ascund mici boabe din culorile pe care le căutam inocentă în altă parte. Au fost mereu acolo, aşteptându-mă să le observ, să le strâng în braţe, să le iubesc cu toată fiinţa mea. Oarbă am fost, că nu le-am văzut? Poate. Dar cum le-aş putea aprecia la adevărata lor valoare dacă n-aş ştii cum e fără ele?

N-am mai pierdut culorile de mult timp. Dar când le pierd, ştiu întotdeauna unde le găsesc. Aşa e. Sunt în tine. Monocromie.

miercuri, 24 februarie 2010

Scrisorică către Doru

24 februarie 16 Comments
Cacofonia din titlu este absolut intenționată.

Într-una din mirobolantele ore de săptămâna trecută ne-a citit profa Nora sau Balada zânei de la Bâlea-Lac. Pe scurt, e vorba de o adolescentă pe nume Nora, care se îndrăgostește de un anume Doru, cu care ulterior fuge în lume și e părăsită de către acesta.


În fine, cert e că profa ne-a împărțit pe grupe de câte patru și trebuia să scriem diverse scrisori. Grupa mea a extras norocosul bilețel care spunea să scriem o scrisoare de la Nora către Doru. Și cum eram plictisite și aveam chef să râdem, a ieșit o scrisoare... genială aș putea zice.

Nu vă scanez caietul, dar vă copiez tot ce am scris, cu tot cu tăieturi. :)
Dragă Dorule,

Ești un neserios!!! Mi-ai promis luna și stelele și uite cum m-ai lăsat! Am avut încredere în tine. Am lăsat liceul baltă și mi-am părăsit familia, am dezamăgit toți oamenii pe care îi iubeam. De ce?

Aș vrea să știu de ce? De ce m-ai părăsit? De ce m-ai lăsat? Cu ce ți-am greșit? M-am dăruit ție trup și suflet, ți-am dat tot ce am avut mai de preț. Ai pe altcine Nu meritam măcar un „adio”, o explicație?

La familia mea nu mă pot întoarce așa, ce să le spun? M-ai lăsat singură, fără niciun ajutor. Cum aș putea face față acestei lumi atât de crude la doar 17 ani? Dar am să mă des

Dar am să mă descurc și fără tine. Și tu vei rămâne mereu cu regretul că m-ai pierdut. Nu mai ești centrul universului meu!

Pentru ultima oară a ta,


Nora



Nu-i așa că orele noastre de română sunt fascinante? :D


marți, 23 februarie 2010

Cum te-ai dus ...

23 februarie 4 Comments
Acest articol se datorează insistențelor colegei mele de bancă, viitoare bocitoare profesionistă. M-a rugat să o las anonimă totuși, așa că o voi numi Scorpioanca. Această poreclă a fost aleasă (sec și total lipsit de inspirație) datorită zodiei sub care s-a născut. Copii, nu încercați asta acasă!




Fascinanta oră de română, o, cu câtă pasiune scriem în caiete ca nebunii ce ni se dictează! O, cât de îngrijite ne sunt caietele... nu.

Unul din cele mai jalnice frumoase caiete de română îi aparține, evident, Scorpioancei. Coperta din față a suferit multe. Există o mică parte a caietului care nu arată ca după un război mondial. A cedat și acea parte. Era inevitabil. O ruptură de 5 centimetri și 3 milimetri decorează frumos partea din stânga a marginii copertei.

Scorpioanca e mândră. Caietul ei e un veteran pe cinste. Al meu nu e chiar așa rănit. „Uite!” zice plină de încântare și ridica marginea ruptă. Un calcul greșit și încă 25 mm se adaugă rupturii.

Dușmanii profită de momentul în care bietul caiet e la pământ (în fine, bancă) și îl atacă fără milă. Pa-pa, copertă! Scorpioanca rămâne înmărmurită de groază. E în stare de șoc. Nu mai are glas ca să poată riposta în timp ce inamicul începe să rupă coperta bucăți bucățele.

Își duce mâinile la gură, apoi și le pune în cap și începe: „Caietul meeeeu, cum te-ai dus tu, caietuleeee! Cum te-ai duuuuus.... cum te-ai dus și m-ai lăsaaaat!” Dacă n-ai știi cine e, ai crede că a fost angajată să plângă la slujba funerară a vreunui VIP. Într-adevăr, ca o bocitoare profesionistă, Scorpioanca își plânge răposata copertă o întreagă pauză.

Eu am recuperat în cele din urmă bucățelele și le-am asamblat ca pe un puzzle. Scorpioanca le ia cu nepăsare râzând fără oprire delicatețe și le aruncă așează frumos în coșul de gunoi. Ne înecăm de râs Ținem un moment de reculegere regretând din tot sufletul pierderea copertei.

Deasupra coșului de gunoi scrie frumos, în Monotype Corsiva, dimensiunea 12, italic și bolduit, cu caracter de subliniere și efectul de furnici roșii mărșăluind „Aici și-a găsit odihna veșnică o biată copertă de caiet de română, inocentă, nevinovată...”

duminică, 21 februarie 2010

Almost spring...

21 februarie 4 Comments
♥ Vine vine priiiimăvaaaaraa! Se așterne-n toaaaaată țaaaaraaa... ♥ (dacă se poate numi țară chestia asta în care trăim noi.)
A înflorit, a înflorit! Cum cine? Floarea de ceară. Ei, ce-mi vine mie azi, ia să iau iasomia de Madagascar și să o pun pe un fundal frumos să-i mai fac o poză! Ei, ridic cu atenție ghiveciul, cu tot cu farfurioară (care mai era și plină de apă) și am dus-o la mine în cameră, am ridicat-o cu o mână și cu cealaltă i-am făcut o singură poză. Incredibil nu e că mi-a ieșit din prima, ci că peretele meu albastru dă impresia unui cer senin superb. Ei, trebuie să-l iau într-o zi pe vărul meu de 8 ani la o tură de fotografiat. Are și el ceva talent în asta. Când se instalează bine primăvara, nu acum. Că n-avem ce fotografia încă. :)

În fine, acum că m-am lăudat destul cu poza, hai că nu vă mai țin și vă las să o admirați... sau nu.  Nu vă pot obliga (aș vrea eu.)

vineri, 19 februarie 2010

Floarea de ceară

19 februarie 3 Comments
Zilele astea am fost ținută ocupată de către un orar incredibil de prost. În fine, nu asta contează. Cert e că am promis 3 articole pe săptămână și am oferit doar unul de data asta. Îmi pare rău și mă voi revanșa eu cumva.

A primit mama acum 2 zile o floare absolut superbă. Stephanotis, cunoscută și ca „iasomia de Madagascar” sau „floarea de ceară”. Denumirea vine din latină și s-ar traduce „coroană de urechi.” Are un miros... îți gâdilă nările, nu alta! Mă rog, așa se laudă mama. Pe mine răceala nu m-a lăsat să adulmec prea mult. Din câte am simțit, aduce puțin cu mirosul de iasomie. Poate de acolo și numele comun. Of, ce atâta bătut la taste de pomană... Am niște poze pentru voi, să vă convingeți și singuri. :)

Chiar mi-a făcut plăcere să fotografiez floarea asta. Sincer. Mai ales că odată ce terminam mă aștepta o temă kilometrică la chimie.

P.S.: Click pe poză și se mărește. ;)


♥ Aș vrea să vă rog în numele unei prietene să  îi votați pe Carmen și Cornel Caruceriu în concursul acesta, până în data de 24 februarie. Chiar merită să câștige.

sâmbătă, 13 februarie 2010

Gentle

13 februarie 6 Comments
De acum înainte să vă așteptați și la fotografii făcute de mine. :) V-am spus că e o pasiune la început, așa că să nu fiți prea duri cu mine.

Aceasta e preferata mea și am numit-o „Gentle”. Dați click pe poză ca să o vedeți mai mare.

joi, 11 februarie 2010

Doar o zi de joi

11 februarie 17 Comments


O zi normală de joi... Bine, poate că numai normală nu s-a putut numi. Cum s-ar putea numi o zi normală de joi când ai un orar nou la liceu ce constă în următoarele: chimie cu directorul, geometrie cu dirigul, română (dacă mai dictează mult la rezumatul de la Ciocoii vechi și noi cred că o să imi cadă degetele de durere alias am scris deja 4 pagini de caiet studențesc), fizică (mecanică, nu orice), informatică și engleză. Ultima e o adevărată plăcere, cel puțin în cazul meu, dar restul sunt... H O R R O R.

Chimia cu directorul înseamnă prin definiție între 10 și 20 de minute de așteptat pe hol să vină V.I.P.-ul la oră. Astăzi am avut noroc cu laboranta, care ne-a deschis după numai 5 minute... sau mai bine îi zicem „doamna Cici” cum îi zice și stimatul director. Cum 20 de minute trec până să înceapă ora, odată ce apare dânsul pierdem 10 minute cu probleme tehnice. Adică e început de an, sunt fonduri și el se leagă de navetiști că nu depun cerere să le fie decontat transportul. Și restul orei cum trece? Cu întrebări legate de tema kilometrică postată elegant și modern pe forum.

Geometrie. Începutul orelor de matematică seamănă cu cele de dirigenție. Absolut superb. Dirigul anunță navetiștii de decontatul transportului. Chicotesc. Sigur i-a făcut observație directorul.

Româna la noi numai română nu e. Din toate operele studiate până acum avem doar rezumatele. Ni le dictează profa, firește. Zice că oricum nu intră la bac, așa că de ce să le mai facem? Uită oare că România e țara tuturor posibilităților? Dictează și azi. Până acum avem peste 3 pagini la rezumatul de la Ciocoii vechi și noi și ea zice că nu mai e mult. Așa a zis și când scriam a doua pagină. „...Luxăndrița și Marghilița, pe care le inițiază în arta prefăcătoriei. Acestea atrag tineri în casa lor de pe care obțin mulți bani.” Urmează o întrebare inteligentă de la coleguța mea. „Banii îi fură... sau fac ceva pentru ei?” Profa râde. E simpatică uneori. Ne lămurește că am înțeles bine.

Punguța de covrigei din pauza mare de azi a fost o adevărată binecuvântare pentru pofticioasele mele colege și chiar dacă a fost plină până sus, am reușit să îi facem să dispară cât ai zice „ronțăit.” Ce frumos e să le vezi cum întreabă în stânga și în dreapta cine are covrigei și să vină la tina ca la Moș Crăciun să le împarți o bucurie sărată!

Urmează fizică. Mecanică. Pe lângă faptul că am dârdâit toată ora în laborator, nimic special. Am reușit să scap de ieșitul la tablă. Ora viitoare probabil ascultă din probleme. De ce am un presentiment? Simpatică o problemă de azi. Era cu doi bicicliști care se întâlneau într-un punct. După ce a făcut proful desenul, cineva a pus întrebarea care îmi statea și mie pe limbă. Se ciocnesc? O altă colegă încerca să îl convingă pe prof să găsim o metodă de a rezolva problemele fără formule. Păcat că nu se poate. Chiar foarte păcat.

Iată că se apropie finalul zilei odată cu informatica. După ce ne-a pus să facem o chestie în Word, i-a venit profei ideea genială să ne ascundem folderele ca să nu mai umble picii în ele și să șteargă ce au chef. I-am urmat instrucțiunile fără să gândesc și jumătate de clasă ne-am trezit că nu erau bune și acum nu mai puteam să ajungem în ele așa cum zicea ea. În timp ce ea s-a dus să repare la partea opusă mie, eu am încercat să repar singură. Și am reușit. Am găsit prin minune la Recent Documents unul din fișierele mele, am dat să-i deschisă locația și din folder am setat din nou pe vizibil. Am mai salvat 3 colege speriate că și-au pierdut definitiv documentele și au rămas cu gura căscată. Mie nu mi s-a părut nimic deosebit ce am făcut, dar mă bucur că am ajutat.

Ora de engleză = ireproșabilă.

Ajunsă acasă, după ce mi-am umplut stomacul am lenevit o oră pe laptop după ce am verificat ce ore am vineri. Așa se întâmplă inevitabil când ai orarul în PDF și îl iei de pe site-ul liceului. Surprinzător, pe mâine am avut de învățat numai la biologie. Un capitol întreg, fiindcă înainte de vacanță nu am mai avut chef să învăț primele lecții ale lui. Am găsit un moșuleț de ciocolată în frigider și m-am răzbunat pe el în timp ce mă chinuiam cu genetica.

Voi profita de restul zilei pentru a mă relaxa. Chiar ador zilele de vineri.

P.S.: Proiectul pe care tocmai l-am început se numește „voi scrie de acum cel puțin de 3 ori pe săptămână pe blog.” Sper să mă țin de cuvânt.

P.P.S.: Sper că nu v-am plictisit.

miercuri, 10 februarie 2010

A lot of years (leapșă)

10 februarie 1 Comments
Băiatului Ciudat i se părea că stau prea liniștită și s-a gândit să îmi mai dea o leapșă. Uite cum îmi dați toți de lucru! Nu că m-aș supăra, de altfel... :P

1) Ce îți propui pentru 2010 ?

Să scriu 150 de articole pe blog MINIM.

2) În 2010 îți dorești să ajungi undeva ?

Da. Aș vrea să ajung în Barcelona. Și prietenii mai știu că vreau să ajung într-un anume oraș din „scumpa” noastră țară.

3) Cel mai mare eșec pe 2009 ?

Nu consider să fi avut eșecuri care să merite menționate.

4) Cand erai mic/ă  toată lumea te intreba „ce vrei să te faci când vei fi mare” , tu ce răspundeai ?

Că vreau să mă mărit. :D (Am fost un copil simpatic.)

5) Dacă un înger vine și îți spune că mai ai de trăit fix un an ce faci ?

O să mă port ca de obicei.

6) Dacă caâștigi la loto 10 milioane de euro, ce faci cu banii ?

In primul rând îi pun bine, la bancă.

7)  Ce ai vrea să scrie pe piatra ta funerara ?

Sunteți sadici, pe bune... La altă leapșă m-ați întrebat cum vreau să mor. Eu înțeleg că e concurența mare în blogosferă, dar nici chiar așa! (Glumesc, desigur)

8) Vrei să încerci în 2010 să sari cu parașuta ?

Să ghicesc... altă încercare de a scăpa de mine. Nu.

9) Ce lună urăști cel mai mult ?

Niciuna. Sunt tolerantă de felul meu.

10) În 2012 vine Apocalipsa ?

În niciun caz. La mine nu vine, cel puțin. :P

♥ Și acum, victimele nefericite care vor fi obligate să ducă leapșa mai departe sunt:

sâmbătă, 6 februarie 2010

Un anișor!

06 februarie 10 Comments
Vai, ce repede trece timpul... Astăzi se împlinește exact un an de când am deschis acest blog. La mulți ani, blogușor, bloguleț!


Vă amintiți ce-am spus în primul articol? Ei, să vă împrospătez memoria de elefant.

„Pentru cei care se asteapta sa citeasca un blog foarte serios si literar… sry to disappoint you guys… YOU`RE IN THE WRONG PLACE !”

Mda. Niciodată să nu spuneți niciodată! Da, realizez că tocmai am spus-o de două ori.  ^^

Cum se face că de fiecare dată când spun că nu voi face ceva... exact asta fac? E adevărat că am și articole mai aiurite, dar am scris deja câteva articole la categoria Stories și nu mă voi opri. Ca să nu mai menționez și câteva articole care se vor a fi poezii.

Ei, să revenim la oile noastre.

Ce am reușit să realizez într-un an?

  • peste 60 de articole

  • 6.000+ vizitatori

  • o mulțime de prieteni minunați pe care îi regăsiți la Parteneri și în Blogroll

  • conform ZeList, un blog mai popular decât 90% din cele existente și încă în creștere rapidă

  • am smuls de la voi poate un zâmbet și asta e tot ceea ce contează


Vreau să vă mulțumesc că ați fost alături de mine în acest an și că ați citit toate trăsnăile care mi-au trecut prin minte, că nu m-ați părăsit când n-am avut timp să scriu articole noi și că deși nu întotdeauna scrieți comentarii citiți totuși articolele (statisticile nu mint).

Promit să scriu mult mai mult anul acesta și chiar am în minte câteva articole pentru frumoasa categorie Stories.

Până una alta, aș vrea să vă prezint un blog nou, deschis chiar astăzi de către un prieten drag mie și pe care sigur o să-l îndrăgiți și voi. Să-i urăm bun venit în blogosferă cu o îmbrățișare călduroasă lui Bogdee.