Follow Us @soratemplates

luni, 12 octombrie 2020

Cusând cu străbunica

12 octombrie 0 Comments

Pe la începutul anilor 2000, îmi făcusem un obicei din a trece în vizită la străbunica mea după școală. Stătea peste drum de școala la care învățam și deoarece era văduvă de multă vreme, abia aștepta să mai poată schimba o vorbă cu cineva, având în vedere că nu se înțelegea bine cu vecinele ei, pe care le critica pentru că stăteau toată ziua pe banca din fața scării și bârfeau. 


Străbunica mea, mama bunicului din partea mamei era o femeie cu „fixuri”. Mânca doar un anumit tip de ciocolată cu lapte, pe care a refuzat-o apoi ani de zile când i s-a schimbat ambalajul. Avea grijă de niște guguștiuci care poposeau pe pervazul ei și închidea mereu gazul după ce gătea, chiar și atunci când suferea de demență și nu ne mai recunoștea când veneam în vizită. Refuza cu îndârjire să locuiască în casa nurorii ei care se oferise să o îngrijească, fiind o femeie foarte orgolioasă și simțind nevoia să fie în complet control asupra vieții ei, chiar dacă se simțea singură în garsoniera în care locuia. Era foarte încăpățânată și își pierdea repede răbdarea, însă aceste defecte pe care le recunosc uneori și în bunicul și mama mea nu m-au împiedicat niciodată să o iubesc.

Când eram bebeluș și stăteam în altă localitate cu părinții mei, venea adesea să mă îngrijească pentru că îi eram foarte dragă. Ea este cea care a surprins prima dată când m-am ridicat în picioare în pătuțul meu, de altfel chiar la îndemnul ei, care mima că se ridică ținându-se de gratiile pătuțului. De multe ori, în copilăria mea, din iubire, o imitam purtând batic și ținându-mă de șale, zicând „au, au, 'patele!". Iar când bătrânețile i-au devenit din ce în ce mai grele și devenise obsedată să moară, urmăream cu ea cortegiile funerare, un obicei macabru pe care mama nu-l suferea, dar nici nu reușea să-l oprească.


Atunci când mergeam în vizită, îmi dădea adesea să mănânc ciorbă, iar vara avea mereu în frigider pepene roșu, pe care și acum mă minunez cât de ușor îl ridica și îl tăia, deși era foarte firavă. Străbunica mea avea o mașină de cusut veche, extrem de frumoasă, o adevărată bijuterie pe care s-a hotărât într-o zi că mi-o va lăsa mie moștenire. Era o mașină rusească, Singer, care ocupa locul de onoare din singura ei cameră, chiar în fața ferestrei. 


Într-o vacanță de vară, cred că eram în clasa a IV-a sau a V-a, am mers la ea aproape zilnic timp de câteva săptămâni, să mă învețe cum să o folosesc. Sigur că mi-ar fi plăcut mai mult să merg la ștrand cu prietenele, poate la o înghețată, dar în mintea mea se conturase deja un vis. Pe vremea aceea, păpușile Barbie erau destul de scumpe și veneau cu un singur set de haine. Singura metodă de a-ți îmbrăca păpușa cu alte haine era să iei hainele de la o altă păpușă sau să îi faci chiar tu haine. Eu deja îmi imagineam cum o să le cos păpușilor mele cele mai interesante rochii, mai frumoase decât cele pe care le avea prietena mea, Maria, cusute de bunica ei.


Mașina de cusut a străbunicii era dificil de folosit, îndeosebi pentru un copil care până atunci nu cususe decât nasturi. Trebuia să apeși pe o pedală grea, în timp ce glisai materialul sub ac și să coordonezi cele două mișcări, ca să iasă uniform cusăturile. Și cumva, fie uitam să pedalez, fie nu glisam cum trebuie, însă ajungeau să se suprapună inestetic cusăturile, iar străbunica mea o lua de-a dreptul razna. 

Ea era o femeie din mâna căreia ieșeau minunății atunci când se apuca de Cusut si Brodat. Lucrul ei de mâna era impecabil, arăta perfect atât pe față, cât și pe dos. Făcea niște fețe de masă cu modele incredibile, de nu îți venea să crezi. Niște danteluri, niște mileuri, ce să mai! Chiar și cu nepoatele ei, cu mama mea, se pierdea repede cu firea și era în stare să strice, să rupă în bucăți munca de câteva ore dacă făceai o greșeală. 


Nu e de mirare, așadar, că la un moment dat mi-a zis același lucru pe care i l-a zis și mamei mele: 

 

Eu nu te mai învăț, nu e de tine. Dacă vrei să înveți când ești mai mare, o să înveți singură, eu nu mai am răbdare.


Am fost foarte supărată o vreme. M-au consolat bunica și mama, spunându-mi că există mașini de cusut moderne, care sunt mult mai ușor de folosit și că dacă voi vrea să cos în continuare, voi putea să-mi cumpăr chiar eu una cândva. Bineînțeles, nu ne-am imaginiat niciuna atunci cât de mult se vor dezolva, ajungând până la ce avem astăzi, masina de cusut cu zeci de modele automate, sisteme semiautomate de înfilare în ac (altă chestie care îmi dădea bătăi de cap cu mașina rusească a străbunicii), posibilitatea de a alege dintre folosirea pedalei sau a butoanelor de start/stop pentru procesul de cusut și multe altele.

Cât despre mașina de cusut a străbunicii, Dumnezeu să o ierte, a ajuns la mătușa mea, sora mamei mele, deoarece nu aveam spațiu în camera mea din casa părinților, iar la facultate am întâmpinat aceeași problemă. Deși este foarte frumoasă, mi se pare nepractică pentru ziua de azi și aș vedea-o ca pe un frumos obiect de decor într-o bibliotecă, dacă voi avea vreodată un apartament mai mare și îmi va fi înapoiată. 

Acest articol a fost scris pentru Superblog 2020.

vineri, 9 octombrie 2020

Când Blue va avea un frățior... sau o surioară

09 octombrie 0 Comments
Apariția unui suflețel în viața ta este un moment pe care cu siguranță nu îl uiți niciodată. Nu sunt mamă în sensul din dicționar al cuvântului, nu am fost niciodată însărcinată și, implicit, nici nu am dat naștere unui copil, deși pot să zic că aștept momentul de când eram eu însămi copil și jucăriile mele preferate erau bebelușii care plângeau, râdeau, ziceau mama și papa.

O parte din cunoștințele mele mă critică atunci când spun asta, însă eu mă simt mamă de imediat 3 ani de zile, pentru un mult-iubit și mult-răsfățat motan British Shorthair pe care l-am botezat Blue, sau Bubu cum îl alintăm cu toții. Este un sentiment cu totul aparte atunci când o altă ființă depinde de tine pentru a supraviețui, chiar dacă dobândește în timp o oarecare independență. Blue merge singur la litieră de când e pui pentru că a învățat de la mama lui adevărată, se spală singur și știe să își exprime nevoile vocal atunci când e nevoie. Nu, nu o să-mi spună niciodată mamă și nu o să putem purta conversații „atunci când e mare”. De altfel, la 3 ani, cât împlinește în decembrie, e adult. Un adult pufos pe care uneori îl mai ștergi de căcuță la funduleț pentru că i-a rămas în blăniță. Dar orice mi-ar spune oricine, el e parte din familia noastră și va fi inclus în deciziile pe care le iau cât timp trăiește și este în grija mea. 

Uneori, avem această discuție foarte drăguță.

- Blue!
- Miau!
- Vrei un frățior?
- ...
- Dar o surioară?
- Miau!

Uneori miaună la frățior, alteori la surioară și chit că înțelege sau nu conversația, cert e că îi place să povestim și să fie inclus în tot ceea ce se întâmplă. Și dacă ar fi după mine și Blue, ar apărea și frățior și surioară și cățel și iepuraș, dar cum tangoul se dansează în doi, așteptăm să fie ready și player 2. Până atunci, visăm cu ochii deschiși foaaaarte des, până la ultimul detaliu, cum ne-ar plăcea să fie totul.

Cum ne vom pregăti pentru bebe

1. Partea medicală / analizele


În primul rând, eu va trebui să renunț la anticoncepționale. Nu le iau din plăcere, ci de nevoie, ele fiind prima linie de tratament a unei boli cu care am fost diagnosticată în ultimul an de facultate: endometrioza. Voi începe să iau acid folic și voi programa un control cu ginecologul meu, care sunt sigură că se va bucura să audă că am luat decizia să facem un copil, sarcina fiind benefică și pentru patologia mea. Bineînțeles, voi face un pachet de analize pentru a vedea dacă totul este în regulă și deși nu am nicio îndoială că Blue este sănătos tun, fiindcă am avut mereu grijă să îl vaccinez și să-l deparazitez, îl voi testa, totuși, și pentru toxoplasmoză. Fiind o pisică de rasă, neam de neamul lui nu cred că a avut așa ceva, toți crescuți în puf doar în interiorul locuinței și mega-testați, dar paza bună trece primejdia rea.

Odată rămasă însărcinată, vreau din timp să fie toate pregătite pentru bebe. Eu sunt genul de persoană care se asigură că are totul la dispoziție și nu lasă nimic pe ultima sută de metri. Așa am făcut și cu Blue. De îndată ce l-am ales dintre puiuții născuți de mămica lui și am intrat în perioada de așteptare pentru a putea fi suficient de mare încât să fie înțărcat, am început să îi pregătesc lucrușoarele trebuincioase: stâlpișorul de ascuțit gheruțe, un pat moale, bolurile pentru mâncare și apă, mâncare propriu-zisă și poate cel mai important pentru un pisoi - litiera. 


2. Patul



Sigur, este puțin prematur chiar și pentru mine să fi ales deja un model, mai ales că probabil vor apărea altele până atunci. Însă am în minte o imagine destul de clară a unui pat într-o culoare neutră: negru, alb sau crem, cel mai probabil cu gratii, pentru că în cele din material sigur și-ar ascuți motanul ghearele. Deasupra pătuțului, vreau să pun o jucărie muzicală care se învârte, cu tot felul de muțunei simpatici. Poate vi se va părea ciudat, dar de fiecare dată când mă gândesc la acest pătuț de copilaș, mi se umplu ochii de lacrimi de bucurie. Endometrioza este o boală care vine la pachet în unele cazuri cu probleme de fertilitate, așa că mă gândesc mai des decât îmi place să recunosc la posibilitatea să fiu într-o astfel de situație nefericită. E o imagine care mă întristează, îmi dă speranță și putere să merg mai departe în același timp: în pătuț, copilașul ceva mai mare, poate un an, stând în șezut și râzând cu poftă, așa cum numai bebelușii știu, către Blue, care se întinde cu lăbuțele să prindă muțuneii care se învârt deasupra lor. Cred că voi fi cea mai fericită dacă acest vis se va împlini, un copil crescând puternic și sănătos cu un tovarăș de joacă care să-i fie mereu alături.


3. Căruciorul

Îmi plac obiectele versatile și îmi doresc un cărucior care știe să le facă pe toate. Am văzut că există cărucioare care au husă pentru ploaie, husă pentru țânțari și se transformă în scaun auto. Sigur, aici voi avea nevoie de multă documentare pentru a alege modelul cel mai sigur și eficient. 


Uneori, îmi place să induc oamenii în eroare și le spun că voi cumpăra un cărucior pentru gemeni ca să-l plimb și pe Blue în același timp. Nu mă pot hotărî dacă sunt mai amuzanți cei care nu se prind că e o glumă sau cei care intră în jocul meu, cum e o colegă de la serviciu, care a dus exercițiul de imaginație mai departe și a vizualizat o scenă în care un străin îmi admiră copilul și remarcă faptul că acela din stânga pare indispus. 

4. Monitor audio - video


Dacă simt o presantă nevoie să știu ce-mi face motanul când nu sunt cu ochii pe el, îmi pot închipui de câte ori se va amplifica la copilul pe care îl voi naște eu. Sigur, pentru că nu pot 100% controla motanul, bebelușul va trebui să doarmă într-o camera separată atunci când e foarte mic, pentru a preveni un accident. Așa că e foarte de folos să văd ceea ce face, să aud dacă se trezește și are nevoie de mine. Ați putea întreba de ce nu închid motanul, în schimb. Adevărat, însă așa împușc mai mulți iepuri dintr-un foc. În primul rând, o pisică face ca toate orătăniile dacă o închizi undeva. Noi avem deja o cameră în care nu are acces decât când suntem și noi acolo, așa că va accepta cu ușurință situația și astfel, copilul va avea parte de liniște, atât din partea pisicii, cât și a adulților, care se vor ocupa de ale casei fără să-l trezească atât de ușor. Monitorul ideal pentru mine trebuie să fie, în acest sens, wireless, să se încarce repede și să aibă o durată lungă de viață a bateriei, pentru a-l putea lua cu mine în camera unde am ceva de făcut. 

5. Recoltarea de celule stem din sângele de cordon ombilical, țesutul ombilical și placentă

Îmi amintesc când am auzit prima dată de celulele stem și potențialul lor terapeutic în adolescență, de la mama mea, de profesie medic. Nu știu în ce context ajunsese în discuție, dar m-a intrigat încă de atunci. Celulele stem hematopoetice și-au dovedit, de atunci, utilitatea în numeroase boli grave precum leucemie, limfoame, tulburări ale proliferării celulelor sangvine, dar nu numai. În plus, sunt studii clinice în desfășurare care ne vor putea releva în viitor că pot fi folosite în mai multe situații decât ne putem imagina. Gândiți-vă cum ar putea fi să tratăm boli precum demența, Alzheimer, autismul. Cred cu adevărat că nu cunoaștem încă lărgimea spectrului în care celulele stem din placentă pot să ne ajute și că sunt o potențială terapie de viitor.

Este posibilă chiar și recoltarea placentei în vederea stocării ei ca sursă de celule stem, această procedură fiind oferită în exclusivitate în România de către Cord Blood Center.


Sunt multe cazuri înregistrate în lume și în România, de copii care au beneficiat de potențialul terapeutic al celulelor din sângele de cordon ombilical. Este posibil chiar și transplantul fraternal. Iar celulele stem pot fi stocate pentru o perioadă lungă de timp. Într-un articol publicat în anul 2011, cercetătorul Hal E. Broxmeyer a confirmat păstrarea viabilității și a capacității de repopulare a măduvei osoase în cazul unităților criogenate 23,5 ani. Teoretic, termenul de valabilitate ar putea fi nelimitat.

Văd, ca farmacist, atât de multe cazuri de oameni bolnavi, disperați, copii foarte mici, chiar nou-născuți cu leucemie sau alte maladii grave, încât îmi este imposibil să-mi imaginez o situație în care nu aș opta pentru un pachet de recoltare a celulelor stem din sângele ombilical și placentar, țesutul de cordon ombilical sau placentă. 

Vreau ca puiul meu să aibă cea mai bună șansă în viață, din toate punctele de vedere. Și voi face tot ce îmi stă în puteri pentru a i-o oferi.

Sunt curioasă dacă voi aveți copii sau dacă vă doriți și cum v-ați pregătit pentru venirea lor pe lume?

Acest articol a fost scris pentru Spring Superblog 2020.

miercuri, 7 octombrie 2020

Nelipsite din garderoba mea de toamnă 2020

07 octombrie 0 Comments
 „Când o femeie se simte perfect îmbrăcată, poate să uite de ea. Este ceea ce se cheamă farmec.”
(Scott Fitzgerald, Blândețea nopții)

Suntem deja în plin sezon de toamnă 2020, presupun că majoritatea ne-am făcut ordine în dulapuri și-n gânduri sau măcar suntem pregătite să scoatem hainele mai groase „de la naftalină”. Sortând haine și văzând o parte din vechi, dar totuși pregătită și pentru nou, sunt câteva piese fără de care nu e toamna toamnă pentru mine.

1. Geaca de ploaie

Până anul acesta, nu am avut o astfel de piesă în garderoba mea, însă acum că o am, nu îmi pot închipui toamna fără ea. Mi-am format obiceiul de a verifica vremea din orașul în care sunt de fiecare dată când ies din casă, ținând cont și de ora la care mă voi întoarce, astfel încât am mereu o umbrelă mică la mine dacă e cazul și nu am simțit nevoia de a avea neapărat și o geacă de ploaie. Momentul în care mi-am dat seama că vreau una a fost unul destul de comic, sincer să vă spun. Eram cu prietenul meu în sala de cinema, să vedem noul film IT, partea 1. Cei sau cele dintre voi care l-ați văzut, probabil vă amintiți de primele scene din film, cu băiețelul îmbrăcat într-o geacă de ploaie galbenă, jucându-se prin ploaie cu o bărcuță de hârtie, care alunecă într-o gură de canalizare, unde îl așteaptă clovnul care a băgat groaza în multe generații de cititori și cinefili care apreciază genul horror. Ei bine, în timpul primei scene înfiorătoare din acest film, dacă ați fi fost în acea sală de cinema, undeva pe la mijloc, ați fi auzit o șoaptă mai tare decât a dorit-o vorbitoarea, adică subsemnata: Vreau și eu o geacă exact ca aia. 

Întâmplarea face că am uitat de ea, dar am găsit-o într-un magazin din mall, întâmplător, trei ani mai târziu și mi s-a părut pe moment, prea scumpă. Apoi a venit pandemia și am reîntâlnit-o pe micul ecran, în serialul Dark de pe Netflix, purtată tot de un puști și am simțit imediat un regret profund că nu mi-am făcut pofta la timp. Însă imediat după am căutat-o și am găsit-o online, am comandat-o și acum suntem nedespărțite în fiecare zi ploioasă. M-au întrebat multe persoane de unde o am și, deși acel model exact nu mai este disponibil, puteți încerca geaca de ploaie Rains.

2. Ghete/bocanci

De când vine sezonul rece, își face apariția în dulap adevărata mea colecție de ghete și bocanci. Deși, dacă mă întrebați dacă mai vreau o pereche și nu aveți o privire aspră, o să vă zic că da, evident că da, are multe culori și nuanțe paleta. Momentan mă mândresc cu două perechi negre, una de piele întoarsă, una de piele lucioasă tip rocker, una roșie de piele, una roz-plămâniu din material sintetic...  Cu excepția celei negre rocker, celelalte perechi sunt bocanci worker. Îmi plac foarte mult unu la mână pentru că sunt foarte rezisenți și în al doilea rând, fiindcă sunt o friguroasă și jumătate și toate relele de pe lume se întâmplă dacă mi-e frig la picioare.

3. Paltoane

Și aici am un mic-mare început de colecție. De la clasicul negru sau maro, până la gri și chiar violet deschis, proaspăt adăugat în colecție. Acum îmi doresc foarte mult să adaug și un clasic palton roșu cum e cel de la Only, poate mi-l aduce Moș Crăciun (voi nu vedeți, dar scriu acest articol lângă partener și a primit multe înghiontiri la partea asta). Pentru că încă nu e chiar ger afară, paltonul se potrivește de minune cu temperatura de afară, fie închis cu nasturi sau o curea, fie deschis, indiferent dacă ai o ținută casual sau una elegantă. Asta îmi place și cel mai mult la paltoane, versatilitatea.

4. Ciorapi 

Așa cum am mai menționat, la picioare trebuie să-mi fie cald și bine, dacă s-ar putea să am și mini-calorifere cu termostat pe sub pantaloni și în încălțări ar fi minunat. Mă gândesc că, la un moment dat, voi și avea, la cum evoluează lucrurile în lume. În orice caz, până una, alta, ciorapii sunt de mare ajutor. Cu mulți deni, simpli/cu modele dacă port fustă ori rochie sau în situația în care iarna aproape că bate la ușă. Altfel, dacă e tare tare frrrriiiig (deja dârdâi când mă gândesc), merg superbisim și pe sub pantaloni, ceva mai subțirei, totuși, să fie și estetic.

5. Jeanși sau pantaloni, musai cu talie înaltă

Sincer, nu știu cum am putut suporta vreodată moda pantalonilor cu talie joasă. Mi se pare că jeanșii cu talie înaltă sunt foarte feminini, scot în evidență ce e mai frumos la o femeie, rotunjimile. Cel mai mult îmi place să-i port cu bluza băgată pe dedesubt, singura haină pe care o pun pe deasupra este hanoracul sau puloverul, dacă este foarte gros și nu pot fizic să fac asta. Chiar dacă în mare parte din timpul cât nu sunt acasă îl petrec la serviciu, faptul că știu că arăt bine pe sub halatul alb îmi dă și o dispoziție mai bună. 

6. Rucsac

În cazul în care nu a fost evident până acum, sunt comodă până în pânzele albe. Așa că atunci când vine vorba de geantă, în 90% din timp optez pentru rucsacuri. Am nevoie de spațiu suficient cât să-mi încapă prânzul, pentru că prefer să mănânc ceva gătit acasă așa cum îmi place mie, o umbrelă (dacă e cazul) și eventual, o carte de citit, pe lângă portofel, șervețele, soluție dezinfectantă, absorbante, cremă hidratantă de mâini, un balsam de buze că tot e sezonul rece deja și multe alte mărunțișuri necesare nouă, femeilor. Și cum altfel să cari atâta amar de lucruri dacă nu în spate, să ai libertate de mișcare. Momentan, rucsacul pe care îl port este unul sport, de la Samsonite.

7. Pantofi sport albi

Știu, nu sunt neapărat un articol pe care să-l asociezi cu toamna. Însă, cât încă mai este timp frumos, ador să port pantofi sport albi deoarece sunt foarte comozi, nu țin nici de cald, nici de frig și sunt versatili. 


Voi de ce piese nu vă puteți lipsi toamna asta?

Acest articol  a fost scris pentru SuperBlog 2020.

duminică, 4 octombrie 2020

AVON Mascara Unlimited - păreri sincere

04 octombrie 0 Comments

Fie că am nasul sub mască sau într-o carte, ochii îmi ies în evidență. Deși rujurile și illuminatorul sunt partea mea preferată dintr-un machiaj, am început să adaug tot mai des pete de culoare pe pleoape, asortate cu ținuta, care poate sau nu să includă o carte.



Luna trecută am primit pentru testare noua mascara Unlimited de la AVON. Aceasta promite să acopere perfect toate genele, chiar și pe cele mai scurte, oferindu-le un volum de până la 3 ori mai mare, o lungime uimitoare și gene de 4 ori mai ridicate, efect care poate dura până la 24 de ore.



Deși am genele relativ scurte, acest produs a reușit să le alungească foarte frumos și să le ofere un volum mai mare. Însă ochii mei sunt mai sensibili, tolerez mai greu anumite produse de machiaj pentru zona ochilor, iar această mascara se numără printre ele, motiv pentru care mă voi rezuma să o folosesc doar la ocazii speciale. La mine au apărut dureri de cap și usturime a ochilor cam după 2 ore de la aplicare, însă pățesc asta cam cu un sfert din produsele de machiaj pentru ochi și tind să cred că problema e mai degrabă la mine, fie o alergie/sensibilitate, fie o toleranță redusă din alte motive.


Voi ce mascara folosiți?


joi, 1 octombrie 2020

Particip la Super Blog 2020 ediția 21

01 octombrie 0 Comments

 Dacă mă urmăriți de mai multă vreme, știți că de când am aflat de competiția asta, am participat de câteva ori, iar în primăvara acestui an am reușit să mă mobilizez foarte frumos și să finalizez toate probele, având chiar un loc destul de sus în clasamentul final: locul 12 din 106 participanți

Revin în competiție pentru ediția 21 cu ambiția și speranța că am învățat suficient de multe lucruri încât să mă autodepășesc. Voi participați? Sau ați participat vreodată?