Follow Us @soratemplates

luni, 12 octombrie 2020

Cusând cu străbunica

Pe la începutul anilor 2000, îmi făcusem un obicei din a trece în vizită la străbunica mea după școală. Stătea peste drum de școala la care învățam și deoarece era văduvă de multă vreme, abia aștepta să mai poată schimba o vorbă cu cineva, având în vedere că nu se înțelegea bine cu vecinele ei, pe care le critica pentru că stăteau toată ziua pe banca din fața scării și bârfeau. 


Străbunica mea, mama bunicului din partea mamei era o femeie cu „fixuri”. Mânca doar un anumit tip de ciocolată cu lapte, pe care a refuzat-o apoi ani de zile când i s-a schimbat ambalajul. Avea grijă de niște guguștiuci care poposeau pe pervazul ei și închidea mereu gazul după ce gătea, chiar și atunci când suferea de demență și nu ne mai recunoștea când veneam în vizită. Refuza cu îndârjire să locuiască în casa nurorii ei care se oferise să o îngrijească, fiind o femeie foarte orgolioasă și simțind nevoia să fie în complet control asupra vieții ei, chiar dacă se simțea singură în garsoniera în care locuia. Era foarte încăpățânată și își pierdea repede răbdarea, însă aceste defecte pe care le recunosc uneori și în bunicul și mama mea nu m-au împiedicat niciodată să o iubesc.

Când eram bebeluș și stăteam în altă localitate cu părinții mei, venea adesea să mă îngrijească pentru că îi eram foarte dragă. Ea este cea care a surprins prima dată când m-am ridicat în picioare în pătuțul meu, de altfel chiar la îndemnul ei, care mima că se ridică ținându-se de gratiile pătuțului. De multe ori, în copilăria mea, din iubire, o imitam purtând batic și ținându-mă de șale, zicând „au, au, 'patele!". Iar când bătrânețile i-au devenit din ce în ce mai grele și devenise obsedată să moară, urmăream cu ea cortegiile funerare, un obicei macabru pe care mama nu-l suferea, dar nici nu reușea să-l oprească.


Atunci când mergeam în vizită, îmi dădea adesea să mănânc ciorbă, iar vara avea mereu în frigider pepene roșu, pe care și acum mă minunez cât de ușor îl ridica și îl tăia, deși era foarte firavă. Străbunica mea avea o mașină de cusut veche, extrem de frumoasă, o adevărată bijuterie pe care s-a hotărât într-o zi că mi-o va lăsa mie moștenire. Era o mașină rusească, Singer, care ocupa locul de onoare din singura ei cameră, chiar în fața ferestrei. 


Într-o vacanță de vară, cred că eram în clasa a IV-a sau a V-a, am mers la ea aproape zilnic timp de câteva săptămâni, să mă învețe cum să o folosesc. Sigur că mi-ar fi plăcut mai mult să merg la ștrand cu prietenele, poate la o înghețată, dar în mintea mea se conturase deja un vis. Pe vremea aceea, păpușile Barbie erau destul de scumpe și veneau cu un singur set de haine. Singura metodă de a-ți îmbrăca păpușa cu alte haine era să iei hainele de la o altă păpușă sau să îi faci chiar tu haine. Eu deja îmi imagineam cum o să le cos păpușilor mele cele mai interesante rochii, mai frumoase decât cele pe care le avea prietena mea, Maria, cusute de bunica ei.


Mașina de cusut a străbunicii era dificil de folosit, îndeosebi pentru un copil care până atunci nu cususe decât nasturi. Trebuia să apeși pe o pedală grea, în timp ce glisai materialul sub ac și să coordonezi cele două mișcări, ca să iasă uniform cusăturile. Și cumva, fie uitam să pedalez, fie nu glisam cum trebuie, însă ajungeau să se suprapună inestetic cusăturile, iar străbunica mea o lua de-a dreptul razna. 

Ea era o femeie din mâna căreia ieșeau minunății atunci când se apuca de Cusut si Brodat. Lucrul ei de mâna era impecabil, arăta perfect atât pe față, cât și pe dos. Făcea niște fețe de masă cu modele incredibile, de nu îți venea să crezi. Niște danteluri, niște mileuri, ce să mai! Chiar și cu nepoatele ei, cu mama mea, se pierdea repede cu firea și era în stare să strice, să rupă în bucăți munca de câteva ore dacă făceai o greșeală. 


Nu e de mirare, așadar, că la un moment dat mi-a zis același lucru pe care i l-a zis și mamei mele: 

 

Eu nu te mai învăț, nu e de tine. Dacă vrei să înveți când ești mai mare, o să înveți singură, eu nu mai am răbdare.


Am fost foarte supărată o vreme. M-au consolat bunica și mama, spunându-mi că există mașini de cusut moderne, care sunt mult mai ușor de folosit și că dacă voi vrea să cos în continuare, voi putea să-mi cumpăr chiar eu una cândva. Bineînțeles, nu ne-am imaginiat niciuna atunci cât de mult se vor dezolva, ajungând până la ce avem astăzi, masina de cusut cu zeci de modele automate, sisteme semiautomate de înfilare în ac (altă chestie care îmi dădea bătăi de cap cu mașina rusească a străbunicii), posibilitatea de a alege dintre folosirea pedalei sau a butoanelor de start/stop pentru procesul de cusut și multe altele.

Cât despre mașina de cusut a străbunicii, Dumnezeu să o ierte, a ajuns la mătușa mea, sora mamei mele, deoarece nu aveam spațiu în camera mea din casa părinților, iar la facultate am întâmpinat aceeași problemă. Deși este foarte frumoasă, mi se pare nepractică pentru ziua de azi și aș vedea-o ca pe un frumos obiect de decor într-o bibliotecă, dacă voi avea vreodată un apartament mai mare și îmi va fi înapoiată. 

Acest articol a fost scris pentru Superblog 2020.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu