Un experiment cu cristale și lecțiile lui

Unul dintre primele cadouri scumpe pe care l-am primit ca bebeluș și probabil singurul pe care îl mai am (cu excepția unei păpuși care a văzut zile și mai bune), a fost o pereche de cercei din aur cu pietricele mici, roși. Erau un dar de botez de la nașa mea. Mama purta mereu pietre semi-prețioase pe deget, la care mă uitam cu o mirare de copil. Astăzi mă întreb dacă acopereau golul verighetei după o căsnicie eșuată, nu din vina ei.

Cel mai mult îmi plăcea când eram copil să port brățări, senzația de zorzonele care îți ating pielea și fac un mic zgomot la orice mișcare. La fiecare târg, era musai să primesc o brățară cu delfini sau floricele de plastic, pe care le roteam cu veselie. Au urmat și bijuteriile de argint sau aur pe măsură ce creșteam. Rudele se obișnuiseră la fiecare zi de naștere sau ocazie de cadouri să aleagă o brățară sau o pereche de cercei din argint, în detrimentul jucăriilor, în ideea că vor rămâne alături de mine mai mult timp.

Fascinația pentru cristale s-a intensificat pe când aveam vreo zece ani și urmăream desene animate sau anime-uri cu fete ce dobândesc puteri magice, pe care le activează prin cristale sau bijuterii, fie prin atingere, fie rostind diferite formule. Citeam revista de desene animate W.i.t.c.h., devoram sezon după sezon din Sailor Moon și Tokyo Mew Mew și îmi încercam pe rând câte o bijuterie mai deosebită luată de la un târg de vechituri, a cărei proveniență inițială misterioasă dădea naștere la mari așteptări de la orice piatră sclipitoare, fie că era pandantiv, fie broșă.

Sursa foto: Stone Mania

Tot cam pe atunci, citeam cu mama site-urile despre zodii, în special descrierile semnelor sub care ne-am născut și ne uimea cât de mult se potriveau cu firile noastre. Multe dintre ele veneau și cu recomandări de pietre semiprețioase pe care să le poartă cei dintr-o anumită zodie.

Eu m-am născut pe data de 8 martie, chiar de Ziua Internațională a Femeii, iar mama mea pe 1 decembrie, tot o sărbătoare, Ziua Națională a României. Așa că am început să citim mai întâi ce cristale se potrivesc pentru zodia Pești. Atunci m-am îndrăgostit iremediabil de ametist, unul dintre cele cinci cristale naturale corespunzătoare zodiei mele. Despre el se spune că ar apăra împotriva demonilor și a furturilor, ar oferi protecție și purificare, dar și contact cu divinitatea. Se înțelege, deci, de ce merovingienii, o dinastie de regi franci din secolele V-VII, își împodobeau mormintele cu șiraguri de ametist.

Ametistul este de fapt un cuarț violet, fiind folosit din cele mai vechi timpuri în ritualuri, nu doar ca podoabe. Legendele spun că poate vindeca beția sau preveni intoxicația dacă se bea din cupe de ametist.

Sursa foto: Stone Mania

Fiindcă mai multe surse citau ametistul ca fiind talismanul noroc al zodiei Pești, dar și pentru că adoram efectiv culoarea violet în acea perioadă (mai târziu, culoarea mea preferată a devenit și a rămas verdele), am început efectiv să colecționez brățări, șiraguri și inele cu ametiste naturale sau șlefuite, de diverse forme și grosimi și le purtam aproape zilnic.

Sigur, îmi plăcea foarte mult și albastrul deosebit al lapis lazuli, pentru că era culoarea preferată a mamei și asociam instinctiv cristalul cu dragostea pe care i-o port. Lapis lazuli, jad, howlit, malachit și ametist, cele cinci pietre ale zodiei Pești aveau culori care mergeau atât de frumos unele cu altele!

Sursa foto: Stone Mania

Cristalele pentru zodia Săgetător, spre bucuria mamei, abundau în albastru. Avea și ea două pietre în comun cu mine, ametistul și lapis lazuli, la acestea se adăugau trei unice: cuarțul fumuriu, acvamarinul și sodalitul. Avea deja câteva piese superbe cu acvamarin, mai ales, în cutia cu bijuterii, pe care le purta zilnic și care mi se pare că i se potrivesc de minune. În cultura egipteană, pe care mama o îndrăgește atât de mult, acvamarinul este un simbol al fericirii și vieții veșnice. Albastrul cristalului poate fi limpede sau opac, asemeni mării și doar privindu-l, îmi induce o stare de liniște.

Sursa foto: Stone Mania

Poate cea mai interesantă experiență pe care am avut-o cu cristalele a fost în liceu, când eu și mama am găsit un lănțișor de argint cu pandantiv creat într-o asemenea formă încât permitea scoaterea cristalului din interior și înlocuirea cu un altul. Setul venea cu 8 sau 9 cristale semi-prețioase sferice, care se potriveau perfect. Au fost săptămâni întregi în care amândouă purtam un cristal care să se potrivească atât cu ținuta noastră, cât și cu obiectivele zilei, în funcție de proprietățile despre care citisem că le are fiecare.

Cristaloterapia nu este o știință exactă. Să crezi sau nu în domeniile ezoterice este o alegere personală, asemeni religiei. Personal, în acel experiment din liceu, am simțit că a fost un ajutor bine-venit să mă gândesc la ce este mai important pentru mine în fiecare moment. Sub pretextul alegerii cristalului pe care să-l port, m-am putut concentra mai bine la obiectivele fiecărei zile, iar piatra purtată asupra mea mi-a reamintit constant ce am de făcut, la ce trebuie să-mi canalizez întreaga atenție și concentrare. Această zilnică reflexie asupra propriei persoane și a obiectivelor pe care le am de atins a devenit un obicei și a rămas cu mine și astăzi, după mai bine de zece ani de la experimentul cristalului schimbat în fiecare zi.