Nu-mi vine să cred că o lasă pe ea să mă conducă. Nu are de așa de multă vreme carnet de șofer și ar fi prima dată când urcă la volanul meu pentru un drum mai lung decât la supermarket. Copiii par super-entuziasmați pe bancheta din spate. Eu nu pot să înțeleg cum să îți fie teamă să conduci când semenii mei de azi sunt extrem de siguri și dotați pentru a-ți ușura munca. Ești perfect în siguranță cât timp ești atent la condus. Nu mai e ca pe vremea străbunicilor mei, când trebuia să tragi cu putere de volan și schimbător ca să-și facă treaba. 

Se urcă pe scaunul din stânga față și să-i dam Cezarului ce-i a Cezarului, nu trântește portiera. Bine, nici nu mă așteptam la altceva. Dintotdeauna a fost grijulie cu mine, chiar dacă o auzeam vorbind cu soțul ei că face pe ea la ideea de a mă conduce vreodată. Sper, sincer, că și-a luat un antidiareic doamna farmacist, sau măcar un scutec pentru adulți, că tare n-aș vrea să se lase cu accidente... de niciun fel.

O, super, vine și soțul cu motanul și câinele. Unde vrei să-i mai bagi și pe ăștia doi? O să iasă un episod din Tom și Jerry cu atâta lume în mașină. Motanul e luat în primire de copii, în spate, se face comod între ei și e legat cu hamul de centurile de siguranță. Bun, măcar un patruped nu va face plimbare liber prin interiorul meu. Câinele e într-o cutie pentru portbagaj pentru transportul animalelor de companie Towbox. Bărbatul o fixează direct pe cârligul meu de remorcare. Ok. Hai că ne-am descurcat foarte bine. Unde mergem, oare? 

Toată lumea și-a ocupat locurile, cheia intră în contact (puțin mai finuț, data viitoare, te rog, nici ție nu cred că ți-ar plăcea) și... am pornit. Merg cu atenție, mă opresc la semafoare, nu depășesc viteza legală, nu că aș avea de ales, că nu eu sunt la volan. Haha, te-ai prins? Las-o baltă.

- Mami, mi-e sete!

Ce glăscior dulcic de fetițucă, aș lua-o în brațe dacă aș putea, dar trebuie să mă mulțumesc să o protejez cu centura și scaunul auto pentru copii. Puiuț micuț. 

- Ai suc pe ușă.

Nu, nu suc carbogazos. Nu deschide sticla direct. Repet. Nu. Deschide. Sticla... Văd practic viitorul desfășurându-se în spatele farurilor mele. De ce nu e nimeni atentă? 

- Pfst!

- Miau!

Merci, motănel, dar nu știu cum ai putea tu să gestionezi situația asta. Poftim. Amu' curge din sticla aia fain frumos pe jos. Bine măcar că am covorașe auto VW, marginea de protecție oprește sucul, să nu mi se scurgă peste tot, urăsc să fiu lipicios. Așa, acuma sunteți atenți și din față, ne-am oprit pe dreapta, super, aruncați încoace șervețelele alea. Pisoiaș, tu ia lăbuța de acolo că nu ajută. 

- Miaaaau!

Da, da, așa aș zice și eu dacă m-ar înțelege ăștia ce vorbesc. Vrum-vrum, tit-tit, atâta pot să zic și nici măcar nu din proprie inițiativă. Câinele pare momentan cel mai câștigat din toată afacerea asta. Nu tu hărmălaie, nu tu suc pe blăniță. Nu tu blăniță de cuțu-cuțu pe banchetele mele. 

Și totuși, unde mergem, până la urmă? O aventură în familie... spre oriunde. Venim!

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2020.