Kit esențial pentru vacanță de la Sensiblu

În vara aceasta am testat mai multe produse în cadrul campaniei Buzz Sensiblu în colaborare cu BuzzStore România


Primul dintre ele este crema solară L'Erbolario, un produs cu factor de protecție SPF30 de 75 ml. Această cremă este potrivită pentru față și întregul corp, fiind recomandată și pentru pielea sensibilă, chiar și la copii. Conține uleiuri naturale, morcov, susan și unt de shea. Mi-a plăcut mirosul acestei creme, însă are o formulă destul de grasă pentru aplicarea pe ten. Personal, am întâmpinat probleme la aplicarea pe față deoarece odată ieșită în soare, chiar și pe un drum scurt până la autobuz, îmi transpira foarte tare fața și simțeam cum îmi curge produsul pe față, ceea ce nu mi s-a întâmplat cu alte creme solare pentru față. De asemenea, nu îmi place formularea ,,ideală pentru față și sâni" de pe eticheta produsului, deoarece se poate înțelege că încurajează expunerea sânilor la soare, în condițiile în care cancerul mamar este destul de frecvent, din păcate. Altfel, e un produs interesant, plăcut pe piele, probabil ar putea fi ok și pentru față la persoanele care au un ten mai uscat.


Spray-ul Dr. Hart împotriva țânțarilor și căpușelor este un repelent pentru insecte care conține ingrediente active naturale, ceea ce îl face potrivit și pentru copiii peste trei luni. Ingredientul activ al produsului este Citrodiolul, un amestec de dioli extrași din eucalipt (Eucaliptus citrodiola), având efect repelent împotriva insectelor, existând și studii realizate pe acest ingredient, dar și pe spray, care atestă acest efect. Personal, l-am folosit de câteva ori, însă locurile unde am fost erau deja stropite, așa că nu existau țânțari de care să mă protejeze. Deși nu pot afirma dacă este eficient sau nu, neavând ocazia încă, pot spune că are un miros plăcut de eucalipt, și lasă o senzație răcoroasă pe piele. Această senzație de răcoare persistă, e o senzație cel puțin interesantă, dar poate fi neplăcută pentru unele persoane. De asemenea, locul unde a fost aplicat produsul rămâne lipicios. Cu siguranță voi lua produsul cu mine în concediul de luna aceasta, cu speranța că dacă sunt insecte, își va dovedi eficiența. 


Șampoanele uscate nu sunt o invenție recentă, dar este pentru prima dată când am testat unul. Am primit șamponul uscat Batiste, varianta originală clasică, în ambalaj mic de călătorie. Părul meu se murdărește destul de greu, are un aspect curat chiar și după câteva zile de la spălarea obișnuită, astfel încât nu am simțit nevoia să amân spălarea lui (deobicei la 5-7 zile) cu un astfel de produs, dar am sperat că se va dovedi eficient în eventualitatea cazurilor în care se întrevede o ieșire spontană și nu am timp să fac o baie (uscatul durează foarte mult deoarece am un păr des cu fir gros). Nu mi-a plăcut deloc acest produs, nici mie și nici prietenului meu (care l-a încercat just for fun) nu ni s-a părut că ar fi o diferență semnificativă după aplicarea lui. Mie mi s-a părut anevoios procesul de spălare uscată, având atâta păr de dat la o parte pentru a ajunge la rădăcini. Chiar și după pieptănat, după ce am eliminat excesul de produs, mi s-a părut că nu a făcut nimic, decât să îmi provoace o mâncărime la nivelul scalpului. Am plecat la Mall și abia am așteptat să mă reîntorc acasă și să îl spăl cu apă și șamponul meu obișnuit. Nu recomand.


Produsul meu preferat din campanie a fost deodorantul roll on Dr. organic cu rodie. Acesta conține ingrediente de origine organică, vitamine și minerale. Este perfect pentru pielea sensibilă, eu l-am folosit chiar după epilare fără probleme, iar mirosul este minunat. Este unisex, de altfel prietenul meu adoră să îl folosească. Eu nu am observat să fie mai eficient decât deodorantele folosite anterior, dar eu nici nu transpir foarte mult, sau dacă transpir, aproape orice deodorant îmi acoperă mirosul cu brio. Însă prietenul meu spune că e singurul produs cu care a făcut activitate fizică intensă (mers cu bicicleta urmat de cățărări) fără să miroasă neplăcut la final. Ca să îl citez ,,cu alte deodorante se amestecă mirosul lor cu cel al transpirației, cu ăsta miroase doar a rodie și nu se mai simte altceva."

În mare, ideea kitului esențial pentru vacanță de la Sensiblu este bună, cu toate că aș mai adăuga și alte produse cosmetice, precum sprayuri pentru arsuri solare sau o pastă de dinți. În mod clar aș scoate șamponul uscat de pe listă deoarece nu mi se pare un produs bun și e, până la urmă, doar o amânare a inevitabilului spălat pe cap clasic. Până la urmă, depinde de personalitatea fiecăruia și tipul vacanței în care mergi, care produse sunt pur și simplu indinspensabile. Oricare ar fi acestea, eu vă doresc un concediu minunat și lipsit de probleme și griji! 

You Might Also Like

0 comentarii

Comments