Noapte albă în bibliotecile din România

Vă place să pierdeţi nopţile citind? Dar... ce aţi zice dacă v-aş spune că puteţi face asta mâine, la biblioteca din oraşul vostru?


Bibliotecile din Bucureşti şi din ţară îşi vor deschide porţile în noaptea de sâmbătă spre duminică, începând cu ora 18.00, într-o campanie inedită sub genericul "Nocturna bibliotecilor", organizată la iniţiativa Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR).

Noaptea albă a bibliotecilor constă într-o serie de evenimente culturale şi artistice şi se bucură de participarea a numeroase instituţii de profil din ţară şi din Bucureşti. Acestea îşi vor deschide porţile în afara orelor obişnuite ale programului de lucru şi-şi vor primi oaspeţii cu evenimente speciale, experimente culturale în premieră.

"Campania de anul acesta reprezintă o ieşire la rampă fără precedent a bibliotecilor şi nu mă refer exclusiv la bibliotecile publice. Vorbim, practic, de cea mai importantă mobilizare nocturnă a bibliotecilor din România, într-un periplu cultural şi artistic amplu, pe mai multe paliere, funcţie de îndrăzneala şi imaginaţia bibliotecarilor implicaţi", a declarat Ioana Crihana, director executiv al ANBPR.

Astfel, preţ de o noapte, fiecare bibliotecă participantă la Nocturna Bibliotecilor va încerca să îşi surprindă vizitatorii cu oferte inedite, de la vizite de sedii, proiecţii de filme, concerte, lansări de carte, ateliere de creaţie până la întâlniri cu autori, concursuri, expoziţii şi demonstraţii de virtuozitate artistică.

"Ca manifestare pro-lectură şi eveniment de promovare naţională a culturii în toate formele ei, Nocturna Bibliotecilor vine să conştientizeze, mai profund decât până acum, rolul tot mai activ pe care instituţia bibliotecii trebuie să-l reclame în societatea actuală", a declarat Dragoş-Adrian Neagu, preşedintele ANBPR.

Bibliotecile din Capitală care îşi vor deschide porţile în noaptea de sâmbătă spre duminică sunt Biblioteca Naţională a României, Biblioteca Academiei Române, Biblioteca Centrală Universitară "Carol I" Bucureşti, Biblioteca Facultăţii de Litere, Biblioteca Facultăţii de Drept, Biblioteca Facultăţii de Limbi Străine, Biblioteca Metropolitană Bucureşti, Filiala pentru Copii şi Tineret "Ion Creangă", Biblioteca Pedagogică Naţională "I.C. Petrescu", Biblioteca Centrală a Academiei de Studii Economice, Biblioteca Institutului Cultural Francez, Biblioteca Institutului Italian de Cultură "Vito Grasso" şi Centrul de Referinţe al Ambasadei SUA (aici participarea se face pe bază de preînscriere, centrul va fi deschis între orele 20.00 şi 01.00).

În ţară, proiectul beneficiază de sprijinul următoarelor instituţii de cultură: Biblioteca jud.ţeană "Lucian Blaga" Alba, Filiala Batthyaneum din Alba Iulia a Bibliotecii Naţionale a României, Biblioteca jud.ţeană "A.D. Xenopol" Arad, Bibliotecă jud.ţeană "Dinicu Golescu" Argeş, Bibliotecă Municipală "Radu Rosetti" Oneşti (jud. Bacău), Biblioteca jud.ţeană "Gheorghe Şincai" Bihor, Biblioteca jud.ţeană "Mihai Eminescu" Botoşani, Biblioteca jud.ţeană "George Baritiu" Braşov, Biblioteca Municipală Făgăraş (jud. Braşov), Biblioteca jud.ţeană "Panait Istrati" Brăila, Biblioteca jud.ţeană "Vasile Voiculescu" Buzău, Biblioteca jud.ţeană "Alexandru Odobescu" Călăraşi, Biblioteca jud.ţeană "Octavian Goga" Cluj, Biblioteca jud.ţeană "Ioan N. Roman" Constanţa, Biblioteca jud.ţeană "Ion Heliade Radulescu" Dâmboviţa, Biblioteca Comunală "Gheorghe Tomozei" Pucheni (jud. Dâmboviţa), Biblioteca jud.ţeană "Alexandru şi Aristia Aman" Dolj, Filiala Omnia din Craiova a Bibliotecii Naţionale a României, Biblioteca jud.ţeană "V.A. Urechia" Galaţi, Bibliotecă Municipală "Ştefan Petică" Tecuci (jud.Galaţi), Biblioteca jud.ţeană "I.A. Bassarabescu" Giurgiu, Biblioteca jud.ţeană "Christian Tell" Gorj, Biblioteca jud.ţeană "Ovid Densusianu" Hunedoara, Biblioteca comunală Martineşti (jud. Hunedoara), Biblioteca jud.ţeană "Stefan Banulescu" Ialomiţa, Biblioteca jud.ţeană "Gheorghe Asachi" Iaşi, Biblioteca orăşenească Târgu Frumos (jud. Iaşi), Biblioteca jud.ţeană "I.G. Bibicescu" Mehedinţi, Biblioteca jud.ţeană Mureş, Biblioteca jud.ţeană "Nicolae Iorga" Prahova, Biblioteca jud.ţeană Satu Mare, Biblioteca Municipală Cărei (jud. Satu Mare), Biblioteca jud.ţeană "Ionita Scipione Badescu" Sălaj, Biblioteca jud.ţeană ASTRA Sibiu, Biblioteca Municipală "St. L. Roth" Medias (jud. Sibiu), Biblioteca jud.ţeană "I.G. Sbiera" Suceava, Biblioteca jud.ţeană "Marin Preda" Teleorman, Biblioteca jud.ţeană Timiş, Biblioteca Centrală Universitară "Eugen Todoran" Timişoara, Biblioteca jud.ţeană "Panait Cerna" Tulcea, Biblioteca jud.ţeană "Antim Ivireanul" Vâlcea, Biblioteca Municipală Adjud (jud. Vrancea), dar şi Librăria Cărtureşti Braşov şi Librăriile Humanitas Alba Iulia, Cluj Napoca, Galaţi, Iaşi, Sibiu şi Timişoara.

Iniţiată şi coordonată de ANBPR şi implementată de profesionişti bibliotecari din toate tipurile de biblioteci, Nocturna Bibliotecilor este susţinută de Fundaţia Irex România, GMP PR şi THECELL.

Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) este cea mai reprezentativă organizaţie profesională a bibliotecarilor din bibliotecile publice. Raţiunea de a fi a acestei organizaţii este aceea de a coagula, într-o formă de asociere pe plan naţional, aşteptările, nevoile şi interesele celor care, prin profesie, preocupări şi atribuţii susţin profesia de bibliotecar, dezvoltarea biblioteconomiei şi a ştiinţelor informării şi documentării.

Sursa:Gândul.info



Ce ziceţi? Veţi participa? Sau e somnicul mai important?



P.S.: Astăzi m-a luat febra scrisului pe blog....

You Might Also Like

1 comentarii

  1. Sunt tare curioasa daca a participat cineva la acest eveniment. Recunosc, eu prefer sa citesc la mine in fotoliu, nu intr-o biblioteca, dar sigur sunt destui si cei care au preferat sa mearga intr-un club in acea seara....

    RăspundețiȘtergere

Comments