Indicii anatomice

Am vrut să citesc această carte încă de când am aflat de existenţa ei, însă, trebuie să mărturisesc că nu e uşor de găsit. Chiar când eram pe punctul de a renunţa la idee, am găsit-o, întâmplător, rătăcită pe un raft cu reduceri, la Diverta. Aşa se face că imediat ce am terminat de citit cartea începută atunci, m-am apucat de "Indicii anatomice", curioasă să văd cum se "descurcă" Oana pe teritoriul romanelor poliţiste.
Adevărul e că, din câte îmi pare mie, i se potriveşte cel puţin la fel de bine ca stilul Fanatasy, dacă nu cumva chiar MAI bine.

În roman facem cunoştinţă cu o criminalistă cel puţin interesantă, cu numele de Iolanda Ştireanu (zisă Lala). La suprafaţă isterică, nebună, în suflet măcinată de un trecut ce încă o apasă, agorafobă... şi, totuşi, am îndrăgit din prima clipă felul ei de a fi, de la inteligenţa şi imaginaţia ei, până la înjurăturile şi comportamentul ei nu prea feminin. Îmi pare o femeie puternică, în ciuda vulnerabilităţii ei datorită închiderii în propriul apartament, izolării de lumea din afară şi a independenţei de Carmen, femeia care o îngrijeşte. Şi nu avea cum să nu mă atragă ideea rezolvării unei crime din Satu Maru tocmai dintr-un apartament în Bucureşti! Asta mă aduce la al doilea personaj de care am prins drag: Crina Dunca, ziarista care devine ochii şi urechile Lalei, cu ajutorul internetului, a unei micuţe camere video şi a unei căşti micuţe. Nu îmi dau seama ce mi-a plăcut la ea. Poate implicarea de care dă dovadă, poate felul în care se încăpăţânează să obţină ce vrea, poate ambele la un loc + alte motive de care nu sunt conştientă pe moment.

Să revenim, totuşi, la poveste. Totul începe când, într-un apartament din Satu Mare "işi face apariţia" o pereche de ochi, între doi trandafiri ofiliţi, într-un apartament. Nici urmă de cadavru, doar un bilet pe care scrie "Stelian Munteanu". Şi ce e şi mai interesant, acest bărbat nu există în realitate: el este un personaj al autorului Bogdan Hrib. Pe parcursul cărţii, vor fi găsite şi alte astfel de "indicii anatomice", curios lucru, toate în casele oamenilor care par să aibă nevoie de ele. Ce vreau să spun? Nimic complicat: ochii în apartamentul unui orb, o ureche în apartamentul unei surde ş.a.m.d. În fine, trebuie să mă rezum la cât mai puţine ca să nu vă stric plăcerea de a citi cartea în cazul în care aveţi de gând. Şi ca să fiu cât mai scurtă, o să vă spun doar că toate indiciile duc spre Ştefan Lupu, mai ales ura pe care acesta o poartă, aparent, pentru Bogdan Hrib.

Ca fană a Agathei Christie şi a genului thriller în sine, pot spune că "Indicii anatomice" are toate ingredientele necesare unei poveşti poliţiste: criminal(i) inteligenţi, controlaţi; detectiv (sau criminalist, sau poliţist) uşor de îndrăgit; personaje în sine bine conturate; dialog isteţ; o multitudine de iţe încurcate ce-ţi fac cu ochiul şi parcă te îmbie să le dezlegi; credibilitate.

Şi ca să mă umflu şi eu, puţin, în pene, am să vă mărturisesc că am bănuit (deşi nu eram complet sigură) cine e criminalul cam pe la jumătatea cărţii, după ce fuseseră interogate toate persoanele suspecte. În fine, în cele din urmă renunţasem la bănuieli pentru că nu aveam nicio dovadă "palpabilă" în afara intuiţiei feminine, dar trebuie să recunosc că mi-a scăpat un mic zâmbet când am văzut că aveam dreptate.

În linii mari, deşi oscilam între patru şi cinci steluţe, am hotărât să merg, totuşi, pe punctaj maxim, din motive pe care nu aveţi cum să le înţelegeţi decât dacă puneţi mânuţa pe carte şi o citiţi cu ochii voştri. Dar, în mare parte, ca să nu ziceţi că sunt rea şi nu vă spun, am să recunosc că Lala e vinovată. Acum, fuguţa la citit, orice carte v-ar aştepta!

Niciun comentariu:

(c) Adela C. Un produs Blogger.