AVON Tokyo Collection

De curând au apărut două produse noi în gama Mark, colecția Oh So Tokyo, inspirate de Jocurile Olimpice care se desfășoară anul acesta în capitala Japoniei. Personal, iubesc machiajele asiatice și am câteva produse din acea zonă în portfardul meu, așa că am fost foarte entuziasmată să le încerc.


Poate ați văzut unii dintre voi pe Instagram și YouTube că am avut în 30 iunie o intervenție chirurgicală pentru corectarea miopiei și astigmatismului. De vreo două săptămâni deja am început să citesc încet, încet, în format fizic din nou. Urmează să am curând controlul de o lună și sper că voi avea voie în sfârșit, să folosesc iar cosmetice.


În perioada aceasta mi-au fost nelipsiți ochelarii de soare și singurul machiaj rujul. Săptămâna trecută am testat noul ruj Oh So Tokyo de la AVON, care poate fi folosit și pe post de fard de obraji, pentru că are o formulă ideală pentru asta. Are o textură ușoară, este confortabil pe buze, nu le usucă. Culoarea pe care o am eu, Cherry Pink, e perfectă pentru vara aceasta. Este drept că nu rezistă foarte mult și trebuie reaplicat, dar chiar dacă se ia puțin pe mască, nu se întinde apoi în părți unde nu ar trebui.


În aceeași colecție a apărut și creionul lichid pentru ochi. Pentru că nu am voie încă să folosesc machiaje în zona aceea, am desenat o inimioară pe obraz, deasupra rujului blush, ca să vedeți nuanța. Pot spune că se aplică foarte ușor, abia aștept să primesc ok-ul de la medicul meu și să-l încerc și la ochi.




You Might Also Like

0 comentarii

Comments