Recucerește-ți bucătăria!
Ca orice veritabil șoricel de bibliotecă, petrec destul de mult timp în propria locuință, delectându-mă cu o carte bună, un serial sau un film. Dacă atunci când eram copilă, bucătăria era acel loc unde continuam lectura în timp ce ingeram absentă nutrienții necesari supraviețuirii, în ultimii ani, de când locuiesc împreună cu partenerul meu de viață, am descoperit că bucătăria poate fi mai mult decât acel loc unde prepari rapid ceva cu care să-ți astâmperi foamea.
Pe nesimțite, gătind împreună sau singuri, încercând să-l surprindem pe celălalt cu ceva delicios, am transformat mâncarea într-o formă de iubire și bucătăria într-un cadru romantic. Și cum altfel ar putea să fie, cu un om iubitor alături și un motan care își ivește mustățile pe scaunul de lângă tine?
Gătind din ce în ce mai mult, se ivește firesc și nevoia utilării bucătăriei cu aparaturi și ustensile care să-ți ușureze volumul de muncă. Cuptorul e cel mai folosit de noi pentru prepararea mâncării, deoarece bucatele gătite la cuptor sunt mai bune pentru sănătate decât alimentele prăjite. Am găsit un cuptor Franke care ar fi foarte de ajutor pentru noi, deoarece acesta vine cu un sistem de curățare prin piroliză, acest sistem fiind unul din cele mai eficiente de pe piață, astfel încât cuptorul este ușor și comod de curățat.
Că tot vorbim de curățenie, atunci când gătești mult, se adună și mormane de vase. Nici nu ai terminat bine de prepaprat un fel de mâncare, că iar și iar e plină chiuveta. Și chiar dacă ai o mașină de spălat, cum avem noi, nu toate se pot spăla la mașină (din cauza dimensiunilor, materialelor care le alcătuiesc) sau pur și simplu ai nevoie de același vas/obiect de bucătărie curat și rapid pentru a-l refolosi imediat. Astfel că trebuie să-ți îndrepți atenția și spre chiuvete de bucătărie potrivite activității tale. Mie mi-a căzut draga chiuveta Cristallo Nero deoarece este destul de încăpătoare și se poate instala astfel încât să vină în continuarea blatului și să arate totul estetic. Ce e super la chiuvetele acestea este că poți monta tot felul de instrumente care să te ajute la gătit și să transforme totul într-un spațiu de lucru, cum e vasul de inox perforat cu cadru, în care poți curăța legumele și fructele, de exemplu.
Transformându-ți bucătăria într-un spațiu perfect pentru tine, vei fi motivat/ă să petreci mai mult timp acolo, descoperind rețete noi și pregătind preparate care să te uimească pe tine, dar și pe cei dragi. Mâncarea gătită de tine este cea mai bună întotdeauna, așa că ar trebui să îți oferi ocazia de a o pregăti cât mai adesea, într-un loc în care te simți confortabil și cu unelte care să-ți ușureze treaba.
Dacă ai avea un buget nelimitat, tu cum ți-ai transforma bucătăria? Aștept răspunsurile voastre în comentarii.
Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2020
0 comentarii