Recenzie: Femeia inventată de Camille Laurens
Traducător: Doru Mareş
Număr de pagini: 200
Editura Nemira
Data apariţiei: 25 ianuarie 2017
Vă numiți Claire, sunteți profesoară, aveți patruzeci și opt de ani și ați divorțat de curând. Pentru a vă urmări iubitul, pe Jo, vă creați un profil fals pe Facebook și deveniți o brunetă singură, de douăzeci și patru de ani. Numai că nu sunteți dumneavastră în fotografia acestei fete frumoase, dublul fictiv de care se îndrăgostește Christophe – KissChris.
Amețitor joc de oglinzi între real și virtual, Femeia inventată povestește legăturile primejdioase ale unei femei care nu vrea să renunțe la dorință.
„Un uimitor rechizitoriu al felului diferit în care sunt tratați femeile și bărbații atunci când îmbătrănesc.” - Libération
„Thriller psihologic scris cu mână de maestru, romanul cuprinde o reflecție asupra relațiilor pe care le stabilim în lumea de azi prin intermediul unui ecran.” - Paris Match
Amețitor joc de oglinzi între real și virtual, Femeia inventată povestește legăturile primejdioase ale unei femei care nu vrea să renunțe la dorință.
„Un uimitor rechizitoriu al felului diferit în care sunt tratați femeile și bărbații atunci când îmbătrănesc.” - Libération
„Thriller psihologic scris cu mână de maestru, romanul cuprinde o reflecție asupra relațiilor pe care le stabilim în lumea de azi prin intermediul unui ecran.” - Paris Match
Din 2011 este profesor la Institutul de Studii Politice de la Paris. In literatura si-a facut debutul in anul 1991, cu volumul Index, publicand apoi si Romance (1992), Les Travaux d’Hercule (1994) et L’Avenir (1998), care alcatuiesc o tetralogie si arata preocuparea pentru relatia realitate-fictiune, adevar-iluzie.
In 1995 drama personala a pierderii unui copil, suferita cu un an in urma, a dus la aparitia volumului Philippe, urmat de Cet absent-là. Pentru Dans ces bras-là scriitoarea a obtinut Premiul Femina, din al carui juriu face acum parte, si Prix Renaudot des lycéens, iar romanul a stat la baza unei dramatizari, ca si alte carti ale sale. In 2003, dupa ce a publicat L’amour, roman, scriitoarea a fost data in judecata de fostul sau sot pentru atentat la viata privata, dar a fost considerata nevinovata. Asupra acestei chestiuni a revenit cu mai multe ocazii si a pus in lumina specificul autofictiunii, genul pe care l-a ales. Dintre lucrarile care au urmat, amintim Tissé par mille (2008) si Romance nerveuse (2010).
De-a alungul anilor, autoarea a semnat cronici si articole de opinie in diferite publicatii franceze si nu numai, fiind prezenta si in volume colective, a participat la numeroase festivaluri de literatura si a sustinut conferinte si ateliere. Femeia inventata (2016) este cea mai recenta scriere a sa si s-a bucurat de succes in randul publicului larg, precum si in cel al cititorilor de specialitate.
Descrierea de pe spatele acestei cărţi m-a dus inevitabil cu gândul la Lorelei de Ionel Teodoreanu, carte pe care am îndrăgit-o în urmă cu câţiva ani, când am citit-o la recomandarea mamei. Intrigată şi impulsionată şi de rugămintea unei colege să-i împrumut şi ei cartea după ce o termin, am mutat-o în topul 1 al priorităţilor mele şi pot spune că a fost o decizie inspirată, pentru că demult nu am mai citit o carte atât de deosebită.
Cartea pare iniţial să conste în confesiunile unei femei către psihiatrul ei, sub forma unui monolog. Nu ni se arată nici intervenţiile acestuia, deşi putem bănui unele întrebări după răspunsurile primite, cât şi unele reacţii prin intermediul contra-reacţiilor femeii. pe nume Claire. Aceasta suferă o dramă, aflându-se la vârsta în care femeile îşi pierd farmecul faţă de sexul opus, indiferent cât de bine se ţin. Ne trezim în faţa unui puzzle fără piese, acestea urmând să îşi facă apariţia rând pe rând, pe măsură ce Claire îşi descarcă sufletul în faţa doctorului. Menţiunea unei crime m-a făcut să devin numai ochi la toate indiciile, încercând să întrezăresc adevărul în jumătăţile de confesiuni.
Când pare că totul a fost pus cap la cap, însă, intervine capitolul 2, cu confesiunea doctorului şi noul unghi asupra întregii poveşti. Se conturează o idee, totul capătă sens, te gândeşti, apoi eşti lovit de partea a II-a a cărţii, un nou personaj, aflat în umbră în tot acest timp şi brusc, te trezeşti că adevărul şi minciuna s-au împletit într-o iţă foarte complicată, nu mai ştii ce să crezi din toată pânza de păianjen ţesută de autoare. Dacă vreţi, acest roman se aseamănă din punct de vedere al construcţiei cu filmul Inception.
Mai mult decât atât, Femeia inventată e o poveste despre boli psihologice şi sănătate mintală, graniţa fină dintre patologie şi disperare, confuzie întemeiată. Este despre povara de a fi femeie într-o lume în care încă există locuri unde sexul frumos este asuprit, lipsit de drepturi şi ucis, folosit, violat, distrus, zdrobit, invizibil. Este despre feminitate, feminism şi o trezire la realitatea că încă mai e o cale lungă de parcurs până la egalitatea adevărată, pentru că sunt cel mai greu de schimbat mentalităţile şi atitudinile adânc înrădăcinate în comportamentul societăţii ca întreg, dar şi al individului. E o carte atât de frumos formulată, încât dacă mi-aş fi însemnat pe ea toate pasajele care mi-au vorbit, aş fi transformat-o într-o mare de semne colorate, ieşind într-o veselie din marginile cărţii, arătând toate către interiorul ei: Ia-mă, citeşte-mă, iar şi iar şi iar...
Mulţumesc Editurii Nemira pentru exemplarul trimis spre recenzare.
Acest aspect nu influenţează în niciun fel părerea exprimată mai sus.
0 comentarii