Recenzie: Octopussy de Cristina Boncea


Octopussy 

de 

Hyena, o adolescentă de aproape 14 ani, se întoarce acasă după o lungă perioadă de absență din mijlocul familiei. Este primită deopotrivă cu entuziasm și scepticism de către Becks, sora sa geamănă, care încearcă să reconecteze relația lor și să recupereze toți acei ani pierduți. Dar secretele mamei, ale tatălui vitreg și ale ambelor fete sunt amenințate să iasă la iveală odată cu sosirea straniului unchi din America. Citind această carte, ești obligat să lași deoparte toate clișeele pe care le-ai auzit despre tinerii de azi. Sex, droguri, alcool, nopți în cluburi, haine de fițe? Pentru Becks si Hyena sunt doar punctul de pornire al propriilor reflecții și raportări față de viață – o foarte ciudată raportare, de altfel… Un roman ca o călătorie fascinantă și amețitoare, cu umor sumbru și, în același timp, o atentă celebrare a individualității extreme.

Cred că asta e una din cele mai greu de scris recenzii din ultima vreme, asta pentru că a trecut şi foarte mult timp de la ultima pe care am scris-o în limba română. Cristina Boncea este o colegă bloggeriţă şi booktuberiţă, iar curiozitatea şi dorinţa de a o ajuta să îşi promoveze romanul de debut, dar şi de a înţelege care sunt punctele ei slabe pentru a se îmbunătăţi pe viitor, m-au făcut să accept o copie în schimbul unei recenzii. De asemenea, am căzut de comun acord cu cei patru mei prieteni minunaţi - Diana, Irina, Adrian şi Simona să citim împreună cu voi această carte şi să o discutăm în cadrul Cartepidemiei.

Chiar înainte să încep să citesc romanul Octopussy, au apărut pe internet simultan mai multe opinii, majoritatea într-o extremă sau alta - fie ridicând în slăvi genialitatea operei, fie condamnând autoarea pentru scenele pornografice şi limbajul vulgar, recenziile lor dându-mi impresia că se face o confuzie mare între narator şi autor, aducându-se în discuţie vârsta autoarei şi aşa mai departe.



Mie, uneia, romanul mi se pare un început promiţător, mi-aş fi dorit să îl pot cota cu mai multe flori de vanilie, însă experienţa atât în tentativele de a termina un roman, cât şi ca pasionată cititoare, m-a făcut să văd mult prea clar lacunele acestei cărţi.

Povestea, în sine, porneşte de la o premiză extrem de interesantă, marea greşeală fiind lipsa unui indiciu evident că romanul vrea mai mult decât să şocheze. Un atu ar fi faptul că se citeşte extrem de repede, este foarte captivant tot ceea ce se întâmplă în viaţa gemenelor şi cunoscând din alte recenzii că subiectul se va dovedi a fi o boală mintală, am aşteptat cu nerăbdare să văd mai concret despre ce este vorba. 

Nu am putut să nu observ o lipsă a consecvenţei în personalitatea personajelor - lucru care mai apoi s-ar putea explica, pe baza a ceea ce ni se revelează în capitolele finale. Cu toate acestea, anumite lucruri mi s-au părut a fi scăpări. La pagina 38, Hyena îl descrie pe unchiul Phil ca ieşit din comun faţă de fratele lui, "scos parcă dintr-un film clasic", ca la pagina 40 să se afirme că pentru ea, el arăta "mai mult sau mai puţin ca un homeless oarecare". De asemenea, nu am reuşit să simt nimic faţă de niciunul dintre personaje, poate şi pentru că sunt o familie atât de disfuncţională încât mi-au dat senzaţia de irealitate.

Romanul are nevoie de o editare mai serioasă, aşa cum s-a menţionat şi în alte recenzii. Există atât greşeli de tastare, cât şi dezacorduri, mai des decât mi se pare normal pentru un roman tipărit la o editură. Aici poate nu e vina autoarei, ci a persoanei care s-a ocupat de corectură. Există porţiuni ale cărţii unde am găsit câte o greşeală la fiecare pagină, sau la 2-3 pagini.

Cristina a recunoscut într-un articol pe blogul ei că a scris iniţial cu gândul să aşterne cele mai şocante scene la care se putea gândi, lucru care mi-a fost evident şi în timp ce citeam. Romanul, totuşi, nu se rezumă la atât, încercând să aducă în discuţie şi anumite aspecte psihologice referitor la boala mintală de care sufera întreaga familie. 

Vocea autoarei este plăcută, un stil care pe mine nu mă deranjează, dar despre care ştiu că unora nu le este deloc pe plac, şi anume cel al propoziţiilor scurte, uneori fără predicat, stil întâlnit spre exemplu şi în Mincinoşii de E. Lockhart. De asemenea, se foloseşte romgleza, combinaţia de cuvinte şi expresii româneşti şi englezeşti. Din nou, mi se pare o alegere potrivita, având în vedere faptul că majoritatea adolescenţilor şi tinerilor folosesc acest gen de limbaj, unii mai pronunţat decât alţii.

Ce mi-aş fi dorit cel mai mult ar fi fost ca autoarea să lase mai mult romanul la "dospit". La numai 17 ani, mi se pare extraordinar ceea ce a reuşit, dar cred că ideea ei merita mai multă documentaţie, pentru ca să se poată pune accentul şi pe partea psihologică. 

Octopussy a fost o lectură rapidă, uşoară, plăcută în ciuda tuturor problemelor pe care le-am detaliat. Autoarea vine cu ceva nou şi speranţa mea e ca ea să revină asupra acestei cărţi şi să o aducă la versiunea cea mai bună posibilă, pentru că îmi dau seama ce potenţial are povestea dacă ea este exploatată mai bine.

Cartea merită citită, ca de altfel majoritatea romanelor contemporane româneşti. Cred că ar trebui să susţinem tinerele voci ale literaturii noastre şi să încercăm să le îndrumăm spre a deveni cât mai buni reprezentanţi ai genurilor în care şi-au propus să scrie. 

Niciun comentariu:

(c) Adela C. Un produs Blogger.