Dintotdeauna mi-au plăcut romanele poliţiste, mai ales cele ale Agathei Christie. Aşa se face că m-am înscris pe un blog la un concurs Agatha Christie şi am câştigat romanul "Elefanţii nu uită niciodată", de care m-am apucat de îndată şi l-am şi terminat de citit în scurt timp. Cu această ocazie, îi mulţumesc din nou Colecţionarului pentru carte.

Misterul pe care Poirot trebuie să-l desluşească de data aceasta e cel puţin ciudat. În urmă cu peste zece ani, un cuplu, soţ şi soţie, despre care se credea că erau fericiţi şi sănătoşi, au fost găsiţi morţi, amândoi împuşcaţi în cap. Negăsindu-se nicio altă explicaţie la vremea aceea, poliţiştii au declarat-o dublă sinucidere. Fata cuplului doreşte acum să se căsătorească, însă mama fericitului băiat nu este de acord cu această căsătorie, motivând tragedia. Pentru a-şi convinge băiatul, femeia apelează la doamna Oliver, naşa fetei, totodată scriitoare cunoscută de romane poliţiste. Intrigată, aceasta refuză în sinea ei să-şi descoasă fina în legătură cu trecutul, dar curiozitatea începe să o macine şi cere ajutorul prietenului ei, Hercule Poirot. Ca să ajute la investigaţie, doamna Oliver porneşte în căutare de "elefanţi", persoane care ar putea să-şi aducă aminte ceva despre familie şi ce ar fi putut duce la tragedie.

Trebuie să recunosc că mi-a plăcut mult vânătoarea asta de elefanţi. E interesant cum lumea îşi aminteşte anumite lucruri, eronate sau nu, şi cât de mult pot ajuta acestea, puse cap la cap, în rezolvarea unui puzzle. Poirot se dovedeşte şi de data asta foarte inteligent în aşezarea pieselor la locul lor, şi mi-a făcut plăcere să descopăr ce s-a întâmplat cu adevărat înainte să fie oferită rezolvarea de către belgian. Şi ce bucurie este în suflet atunci când afli că ai avut dreptate!

Mi-a plăcut mult ideea aceasta, a rezolvării unei enigme ce s-a petrecut în trecut, deşi înţeleg că nu este primul roman în care Agatha Christie o foloseşte, ea fiind prezentă şi în "Cei cinci purceluşi", pe care nu am citit-o încă. Doamna Oliver este şi ea un personaj foarte plăcut şi interesant, mi-a făcut mare plăcere să pornesc în "aventură" alături de ea. Nădăjduiesc să o reîntâlnesc şi în alte romane semnate de A. Christie.

Şi probabil că vă întrebaţi de ce numai patru flori de vanilie... Răspunsul e simplu: repetitivitatea dată de, în mare, aceleaşi întrebări/răspunsuri pe care le citim cu ocazia "interogării" fiecărui elefant în parte. În afară de asta, cartea e excelentă! O recomand tuturor iubitorilor genului poliţist.

Cartea poate fi achiziţionată de pe site-ul editurii Rao