Şi-acum ce fac?

Citim cu toţii aici, mă gândesc. Adică, nu văd, cititorule, de ce ai zăbovi pe blogul meu care e în mare parte despre cărţi, dacă nu ai pus în viaţa ta mâna pe vreuna. Şi poate că nu sunteţi toţi la fel de înnebuniţi ca mine după lectură, încât să devoraţi minimum 3-4 cărţi pe lună. Sau poate că unii sunteţi mai înnebuniţi decât mine... Dar nu despre asta e vorba acum.

Iată cum sunt eu! Încep o carte şi, de cele mai multe ori cel puţin îmi place, dacă nu mi se pare extraordinară. Şi cu cât sunt mai aproape de final, cu atât mai repede şi mai mult citesc, în dorinţa de a o termina, de a afla cum se sfârşeşte. Şi în timp ce dau ultima pagină, începe să mă învăluie un sentiment straniu, ca o disperare crescândă pe măsură ce mă apropii de ultima frază. Mă uit în gol, la punctul care marchează finalul cărţii şi închid încet cartea. Şi ca un somnambul, mă ridic din pat, de pe canapea, scaun sau orice loc am ocupat pe timpul lecturii şi mă îndrept spre bibliotecă. Şi mă uit hipnotizată la cele aproximativ 50 de cărţi necitite care tronează pe rafturi.

"Şi-acum ce fac?" mă întreb, pierdută în multitudinea de posibilităţi. Ah, să nu mai pomenim de cărţile de pe Kindle! Titluri, autori, imaginile copertelor, toate îmi fug în minte, ca o serie de comenzi efectuate de un computer. Încep să dau ture prin cameră. "Vreau să citesc X, dar i-am promis lui A că îi fac recenzie curând la Z. Şi cartea B e foarte populară, dar aş vrea să citesc şi C, pentru că e clasică şi de mult timp mi-am zis că o citesc". Şi gândurile astea, aşa multe cum par, îmi inundă mintea pentru 10 secunde lungi, ce-mi par o veşnicie, timp după care le alung cu o mână imaginară, ca şi cum aş răsturna un maldăr de lucruri ce-mi stau în cale, şi aleg o carte. Şi în timp ce mă afund în primele pagini, îmi spun în sine: "Ai face bine să fii o carte grozavă. Mă aşteaptă şi altele...".

Şi cred că acesta e şi motivul pentru care sunt foarte exigentă cu notarea unor cărţi. Dar asta nu prea o observaţi dacă mă urmăriţi doar pe blog, pentru că eu fac recenzia doar cărţilor care mi-au lăsat o impresie puternică, deşi am scris şi despre vreo câteva cărora le-am dat doar două flori de vanilie din cinci.

Ei, dar acum aş vrea să ştiu dacă vă încearcă şi pe voi aceleaşi emoţii ca pe mine, iar dacă nu, aş vrea să-mi împărtăşiţi ce simţiţi voi după ce terminaţi o carte.

4 comentarii:

  1. Si eu fac cam la fel ca tine, adica intru intr-o aorecare "mini-depresie" cand termin o carte care m-a marcat... Iar momentul in care treuie sa ma decid ce carte va fi urmatoarea este INCREDIBIL DE ENERVANT.
    www.dudus-uita-sa-viseze.blogspot.com

    RăspundețiȘtergere
  2. Mă bucur că nu sunt singura, Nicoleta... :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Cred ca toate persoanele care citesc mult au aceasta problema. Eu in general citesc cam orice gen si imi este usor sa sar de la o categorie la alta iar acest lucru face alegerile mult mai usoare.

    Cat despre ce simt dupa ce termin o carte... Depinde de carte. De George Martin si universul sau pseudo fantasy/matur/medieval m-am plictisit dupa doua carti si uneori am impresia ca mi-am pierdut timpul citind atatea pagini. Pe de alta parte, daca e o carte care mi-a placut mult (Norwegian Wood de ex.) ma apuca un sentiment de tristete deoarece s-a terminat cartea, dar pe de alta parte sunt bucuros ca am avut ocazia sa citesc ceva bun.

    Notarea unei carti este foarte subiectiva si ma intereseaza mai mult parerea generala decat nota.

    RăspundețiȘtergere
  4. Cunosc prea bine senzatia. Desi la mine este putin altfel...
    Cand incep o carte care ma prinde, nu pot rezista tentatiei sa nu arunc timpuriu macar o mica privire spre final, iar apoi sa imi creez tot felul de scenarii referitoare la cum s-ar putea sfarsi, ca mai apoi sa fiu mult mai entuziasmata sa vad cum au ajuns personajele la deznodamant. Uneori, acest cum este mult mai important decat finalul in sine...pentru ca asa este si in viata, nu conteaza destinatia, ci calatoria. Ca in "Alchimistul" lui Coelho, care isi putea gasi comoara de la bun inceput, dar nu ar fi castigat atat de multa experienta de viata prin trairile pe care le-a avut.

    Iar daca o carte nu ma prinde de nici o culoare sau are faze care imi displac profund...o abandonez pur si simplu. S-a mai intamplat asta...ma gandesc ca de la fiecare carte trebuie sa iau ceea ce am nevoie, iar daca chiar nu ma prinde, asta e, este la fel ca si cu oamenii. Nu te poti intelege bine cu toti. :)

    Desi, in mod ironic, nici o carte nu m-a prins mai puternic ca si Harry Potter. Felul in care era scris ma facea sa ma scufund in lectura si sa ma trezesc cateva ore mai tarziu, ca si cum as fi fost intr-o cu totul si cu totul alta lume si as fi revenit in lumea din care am plecat. Povestea, luata separat, nu impresioneaza cu nimic, dar modul in care este spusa face totul.

    RăspundețiȘtergere

(c) Adela C. Un produs Blogger.