Follow Us @soratemplates

sâmbătă, 17 decembrie 2011

Fujita Maiko - Unmei no Hito / Persoana predestinată

17 decembrie 1 Comments
Am dat astăzi peste o melodie superbă şi m-am gândit să o traduc şi să o popularizez, fiindcă e prea frumoasă ca să nu fie ascultată şi îndrăgită şi de persoanele care nu cunosc limba japoneză. Spre marea mea surprindere, nu am găsit un videoclip oficial, ci doar o variantă live, care sună la fel, poate chiar mai bine decât varianta înregistrată. Sper să vă placă!







Descarcă de pe Aishiteru Subs.

joi, 8 decembrie 2011

Sunt din nou un fulg de nea...

08 decembrie 1 Comments
Sunt din nou un fulg de nea. Nici eu nu mai ştiu de câte ori am trecut prin acest proces interminabil de evaporare - cristalizare - topire - evaporare. Ca să fiu sincer, nici nu-mi amintesc măcar ce am fost mai întâi: picătură de apă, vapor sau fulg de zăpadă. Aş putea să afirm că mă încadrez într-o categorie sau alta, dar, ar fi numai o presupunere, şi, dragii mei, n-aş vrea să vă induc în eroare. De fapt, e probabil să nu fie prima dată când îmi trec prin minte astfel de gânduri în timpul coborâşului meu spre sol.

De data asta, însă, sunt un prim fulg al unei prime ninsori. Să fie oare prima dată când dobândesc rolul de protagonist? Of! Ciclul acesta interminabil mă face să devin confuz şi foarte agitat. Câţi metri să fi coborât până acum? Trei? Patru? Timpul pare să treacă atât de încet. Şi parcă distanţa de aici, de sus, până acolo jos, creşte, nu scade. Doamne, spune-mi, te rog, că nu cumva sunt iar vapor! A, nu, uite, am structură hexagonală, sunt alb şi îngheţat tot.! De fapt, e ăsta motiv de bucurie sau nu? Nici eu nu mai ştiu. Cred că am ameţit...

Între timp, alţi fulgi de nea îl ajung din urmă.

Ei, treabă-i asta? Eu stau şi cuget şi vor alţii să-mi fure rolul. Ia să grăbesc puţin ritmul, că nu se cuvine să mă las eu cu una, cu două, unor asemenea amatori! 

Auzi, vântule? Te superi dacă mă propulsezi şi pe mine puţin mai aproape de pământ? E perfect, mulţumesc, bătrâne! Ei, uite că ajung şi eu, în sfârşit, la destinaţie.

[caption id="" align="alignright" width="294" caption="imagine: whitekuneho (DeviantArt)"][/caption]

Fulgul, coborând lin, se îndreaptă spre un grup de copii, cărora vrea să le aducă o mare bucurie, aşternându-se alături de semenii lui, pe pământ, unde au să formeze o pătură albă şi rece de zăpadă.  Privind în sus, o fată observă cerul, acum plin de steluţe îngheţate şi, cu gura căscată de bucurie, îl arată prietenilor ei. Chiar atunci suflă bătrânul vânt, schimbându-i direcţia fulgului nostru, care ateriză exact în gura unuia dintre copiii care chiuiau de bucurie.

Nu se poate! Vai mie! Unde-am ajuns? Trebuia să fiu marea stea din această seară, primul fulg de nea din prima ninsoare a acestui an... Totul s-a terminat! Nu voi mai fi niciodată alături de fraţii şi surorile mele, nu voi mai trece niciodată prin ciclul interminabil apă-vapor-gheaţă-apă! Dar... e acesta un lucru rău? Aş vrea să cred că nu. Va trebui să-i mulţumesc vântului, care m-a scos din monotonie. Asta... dacă-l voi mai vedea. Cine ştie!?

Şi pentru prima dată, fulgul a încetat să se mai gândească la ce avea să urmeze. Pentru el, cel mai important era prezentul, de care voia să se bucure aşa cum ar fi trebuit să o facă de la început.

duminică, 4 septembrie 2011

Comentarii bizare

04 septembrie 3 Comments
Din cauza numeroaselor comentarii cu reclame la site-uri mai mult sau mai puțin dubioase, am ales opțiunea ca atunci când primesc comentarii de la persoane noi, acestea să trebuiască mai întâi aprobate de mine pentru a fi afișate și pe blog, publicului. Astfel se face că atunci când îmi verificam comentariile noi, am dat peste unele foarte bizare... Erau la o recenzie de-a mea a unei cărți de Danielle Steel.



My reaction: What the...? Cel/cea care a scris așa ceva a făcut mișto de mine sau chiar vorbea serios? Dacă e cazul numărul doi, atunci... Nu mai am cuvinte. XD

luni, 29 august 2011

Din seria „numai un român putea să facă așa ceva”

29 august 6 Comments
Astăzi, din blog în blog, am dat peste un concurs, cică. Tipa care îl organiza pe blogul ei, oferea câștigătorului o carte în engleză, în format .pdf, pe care eu am găsit-o gratuit, din prima, pe Google.

Stau și mă gândesc cum poți să fii atât de avid să-ți faci reclamă pe blog. (Cei care făceau reclamă la blogul ei, primeau, firește, două încercări în plus la concurs). Le-am trimis participanților cartea pe email. Măcar atât puteam să fac. Sper doar să își dea seama autoarea acestui pseudo-concurs cât de greșit și jalnic e ceea ce face, deși probabil că nu e cazul. Mă gândesc doar cât de dezamăgite s-ar fi simțit acele persoane care nu câștigau, neștiind că nici măcar nu trebuiau să participe ca să aibă acea carte.

În fine... pentru cei care sunt curioși, concursul este acesta, iar cartea se poate lua de aici.

duminică, 28 august 2011

Ce inseamna raiul si iadul

28 august 3 Comments
Din folclorul japonez:

Un samurai s-a dus la un călugăr zen şi l-a întrebat:
- Spune-mi şi mie, ce înseamnă raiul şi iadul?
- Nu stau de vorbă cu un mocofan ca tine! i-a răspuns călugărul.
Samuraiul s-a enervat, a scos sabia şi i-a zis:
- Nu ştii ce vorbeşti...! Pot să-ţi tai capul chiar acum!
- Ăsta e iadul, i-a răspuns călugărul.
Uimit de calmul călugărului şi de răspunsul lui, samuraiul s-a îmblânzit şi a pus sabia în teacă...
- Și ăsta e raiul, a spus călugărul.

marți, 23 august 2011

Încălțămintea tradițională japoneză

23 august 3 Comments
[caption id="" align="alignleft" width="313" caption="Zori"][/caption]

Într-o țară în care oamenii trebuie să-și dea jos încălțămintea înainte de a intra într-o clădire/casă, e mai convenabil să fie purtată o încălțăminte ușor de dat jos, respectiv pus în picioare. Acesta este cazul Japoniei, unde încălțămintea ușor de dat jos făcută din lemn, paie și alte materiale, este folosită de secole. Deși japonezii au început să poarte încălțăminte vestică de la sfârșitul secolului XIX, nu au pierdut afecțiunea față de încălțămintea tradițională, ușor de dat jos: zori și geta. Atât zori, cât și geta, sunt ținuți fix pe picior printr-o bucată de material care vine între degete.

Zori tinde să semene cu sandalele moderne, în timp ce geta este diferită, acest tip de încălțăminte ținând piciorul cu câțiva centimetri deasupra pământului, cu ajutorul a doi (sau numai unul) ha (literar s-ar traduce prin „dinți”) - șipci din lemn.

[caption id="" align="alignright" width="384" caption="Geta"][/caption]

Geta ajută astfel la ridicarea picioarelor deasupra solului, pentru a proteja piciorul și kimono-ul de murdărie. În trecut, geta de lemn erau foarte populare printre copiii japonezi, care le purtau oriunde și pe orice vreme (geta erau folosite și pentru crearea patinelor pentru gheață). Tradiția copiilor care poartă geta a supraviețuit până în vremurile moderne, multe grădinițe japoneze dându-le copiilor geta, pe care să le poarte pe drumul spre și dinspre școală, precum și în terenul de joacă. Majoritatea străinilor cred că geta sunt greu de purtat, însă copiii pot alerga, sări și urca/coborî scările cu ușurință purtând geta. Cel mai adesea vedem zori în picioarele femeilor îmbrăcate în kimono-uri. Zori se poartă în mod normal cu șosete (cu un compartiment separat pentru degetul mare), care împreună cu kimono și obi completează costumul tradițional pentru femeile japoneze. Unii oameni cred că sandalele atât de populare astăzi își au originea în încălțămintea zori.

Iată dovada că e ușor de umblat: o fetiță japoneză mergând pe geta cu un singur dinte:







vineri, 19 august 2011

Festivalul Tanabata

19 august 0 Comments
Tanabata (七夕?, înseamnă "Seara celor șapte") este un festival japonez al stelelor, și își are originea în festivalul chinezesc Quixi. Este sărbătorită întâlnirea zeităților Orihime și Hikoboshi (reprezentate de stelele Vega și Altair). Conform legendei, Calea Lactee îi separă pe acești îndrăgostiți și le este permis să se vadă numai o dată pe an, în cea de-a șaptea zi a celei de-a șaptea luni a calendarului. Data festivalului Tanabata variază în funcție de regiunea țării, dar festivitățile încep prima dată pe data de șapte iulie a calendarului gregorian. Sărbătoarea se ține în zile ce variază între lunile iulie și august.

Istoric


[caption id="" align="alignleft" width="220" caption="Femei îmbrăcate în yukata la Tanabata"][/caption]

Festivalul a fost adus în Japonia de către împărăteasa Kōken în 755. Își are originea în „Festivalul stăruiinței pentru măiestrie” (乞巧奠 Kikkōden),  o altă denumire pentru Qixi, care este sărbătorit în China și a fost adoptat în Palatul Imperial Kyoto în perioada Heian.
Festivalul a devenit foarte cunoscut în rândul oamenilor la începutul perioadei Edo, când s-a amestecat cu diverse tradiții Obon sau Bon (fiindcă Bon se ținea în ziua 15 a lunii atunci) și s-a dezvoltat până a devenit festivalul modern Tanabata. Tradițiile populare legate de festival variau în funcție de regiunea țării, dar, în general, fetele își doreau să fie mai pricepute la cusut și alte arte, iar băieții își doreau un scris mai frumos, scriind dorințe pe fâșii de hârtie. Atunci, tradițional, se folosea roua rămasă pe frunzele de taro, pentru a se crea cerneala folosită pentru scrierea dorințelor. Întâmplător, Bon se ține acum pe 15 august după calendarul solar, aproape de data inițială de pe calendarul lunar, Tanabata și Bon devenind două evenimente individuale.
Numele de „Tanabata” este legat de citirea în japoneză a caracterelor chinezești 七夕, care se citeau în trecut „Shichiseki”.  Se crede că în aceeași perioadă exista o ceremonie de purificare Shinto, în care o preoteasă Shinto țesea la război o bucată de stofă specială, numită Tanabata (棚機?) în apropierea apelor și i-o oferea unui zeu, rugându-se ca semănăturile de orez să fie protejate de ploi și de furtuni și să aibă o recoltă bogată mai târziu, toamna. Treptat, această ceremonie s-a îmbinat cu Kikkōden și a devenit Tanabata. Caracterele chinezești 七夕 și cuvântul japonez "Tanabata" s-au unit, desemnând același festival, deși inițial erau două lucruri diferite.

Legenda


[caption id="" align="alignright" width="300" caption="Orihime şi Hikoboshi"][/caption]

La fel ca Chilseok și Qixi, Tanabata e inspirată din faimoasa poveste din folclorul chinezesc, „Prințesa cirezii de vite”. Unele versiuni au fost incluse în Man'yōshū, cea mai veche colecție de poezii japoneze existentă.
Cea mai cunoscută versiune e următoarea:
Orihime (織姫 Prințesa care țese), fiica lui Tentei (天帝 Regele cerului sau a universului), țesea haine frumoase la malul lui Amanogawa (天の川 Calea Lactee, literar ar fi „râul ceresc”). Tatăl ei iubea haina pe care ea o țesea, așa că ea muncea din greu în fiecare zi. Însă Orihime era tristă că din cauza faptului că muncea atât de mult, nu întâlnea pe nimeni de care să se îndrăgostească. Îngrijorat pentru fiica lui, Tentei a aranjat ca aceasta să îl cunoască pe Hikoboshi (彦星 Văcarul – o constelație), care trăia și muncea de partea cealaltă a Căii Lactee. Când s-au întâlnit, cei doi s-au îndrăgostit la prima vedere și s-au căsătorit imediat după aceea. Însă acum că era căsătorită, Orihime nu mai țesea pentru Tentei, iar Hikoboshi le permitea vacilor lui să hoinărească peste tot prin rai. Mânios, Tentei i-a separat pe cei doi îndrăgostiți cu Calea Lactee și le-a interzis să se mai întâlnească. Orihime a devenit deprimată din cauza pierderii soțului ei și și-a rugat tatăl să îi mai lase să se întâlnească. Tentei a fost mișcat de lacrimile fiicei lui și le-a permis celor doi să se întâlnească în cea de-a șaptea zi a celei de-a șaptea luni atâta timp cât ea va munci din greu și va termina de țesut. Prima dată când au încercat să se întâlnească, și/au dat seama că nu pot traversa Calea Lactee din cauză că nu exista nici un pod. Orihime a plâns atât de mult, încât un stol de coțofene a apărut, iar acestea i-au promis că vor face un pod din aripile lor, ca ea să poată trece. Se spune că dacă plouă în ziua de Tanabata, coțofenele nu pot veni, iar cei doi îndrăgostiți trebuie să mai aștepte încă un an ca să se întâlnească.

Numele


Orihime și Hikoboshi au nume diferite în multe versiuni existente ale poveștii. Acestea sunt:
Orihime:

  • Tanabata-tsume

  • Me-Tanabata-sama

  • Asagao-hime ("Prințesa dimineții strălucitoare")

  • Ito-ori-hime ("Prințesa țesătoare")

  • Momoko-hime ("Copila prințesă")

  • Takimono-hime ("Prințesa cu miros frumos")

  • Sasagani-hime ("Prințesa păianjen")


Hikoboshi:

  • O-Tanabata-sama

  • Kaiboshi

  • Kengyu


În ficţiune


Următoarea variantă a poveştii este cunoscută în China şi în Japonia: Un tânăr fermier pe nume Mikeran a descoperit în ferma lui o robă care, lucru necunoscut de el, îi aparţinea unei zeiţe pe nume Tanabata. Curând după aceea, Tanabata l-a vizitat pe Mikeran şi l-a întrebat dacă a găsit roba. El a minţit şi i-a spus că nu, dar că o va ajuta să o caute. În cele din urmă, cei doi s-au îndrăgostit, s-au căsătorit şi au făcut mulţi copii. Însă, într-o zi, Tanabata a văzut pe acoperişul colibei lui Mikeran, o bucată de material din vechea ei robă. Minciuna lui a fost descoperită, iar Tanabata a fost de acord să îl ierte cu condiţia ca el să facă o mie de perechi de papuci din paie, dar că până atunci îl va părăsi. Mikeran nu a reuşit să facă papucii în timpul vieţii sale şi nu a mai întâlnit-o niciodată pe Tanabata. Se spune că ei se întâlnesc, totuşi, o dată pe an, când stelele Altair şi Vega se intersectează.
Se spune că Tanabata i-a cerut lui Mikeran să facă o mie de sandale şi să le îngroape sub un bambus, iar ei se vor reîntâlni cu siguranţă. Mikeran a făcut sandalele şi le-a îngropat sub bambus, aşa cum i-a spus Tanabata. Când copacul a crescut, Mikeran s-a urcat în el şi a descoperit că mai avea o distanţă de un pas. În graba lui, folosise cu o sandală mai puţin decât trebuia, astfel copacul crescând mai puţin. Mikeran a chemat-o pe Tanabata, iar aceasta a venit şi l-a ridicat. Tatăl Tanabatei era nemulţumit, aşa că i-a dat lui Mikeran o muncă grea: să se uite la un câmp plin cu pepeni timp de trei zile şi trei nopţi, fără să se atingă de vreun pepene. Însă lui Mikeran i s-a făcut foarte sete privind pepenii, aşa că a atins unul. Pepenele s-a transformat imediat într-un râu, care îi separa pentru totdeauna pe cei doi. Tanabata l-a rugat pe tatăl ei să o lase să-l revadă pe Mikeran. Părându-i rău pentru fiica lui, el le permite celor doi să se vadă în cea de-a şaptea zi a celei de-a şaptea luni.

Tradiţii


În Japonia de astăzi, oamenii sărbătoresc această zi scriind dorinţe, uneori sub formă de poezie, pe tanzaku ( 短冊), bucăţele de hârtie, şi le atârnă în bambuşi, uneori şi cu alte decoraţiuni. Bambuşii (şi decoraţiunile) sunt adesea puşi pe râu sau arşi după festival, la miezul nopţii sau în următoarea zi. Este asemănător tradiţiei din timpul festivalului Obon. Multe zone din Japonia au propriile tradiţii de Tanabata, majoritatea legate de tradiţiile locale Obon. Există şi un cântec tradiţional de Tanabata:



Sasa no ha sara-sara
Nokiba ni yureru
Ohoshi-sama kira-kira
Kingin sunago
Goshiki no tanzaku
watashi ga kaita
Ohoshi-sama kirakira
sora kara miteiru

Traducerea cântecului:

Frunzele de bambus foşnesc,
tremurând pe cornişe.
Stelele sclipesc
pe firele de nisip aurii şi argintii.
Fâşiile de hârtie în cinci culori
le-am scris deja.
Stelele sclipesc
ne privesc din cer.

Date


[caption id="" align="alignright" width="277" caption="Expoziţie cu Festivalul Tanabata din Edo în Muzeul Fukagawa"][/caption]

Data originală a festivalului Tanabata se baza pe calendarul japonez, care e cu o lună în urmă faţă de calendarul gregorian.Ca urmarare, unele festivaluri se ţin în data de 7 iulie, altele se ţin pentru câteva zile în jurul datei de 7 iulie, în timp ce altele sunt încă ţinute în cea de-a şaptea zi a celei de-a şaptea luni a calendarului tradiţional japonez, care, deobicei, este în august în calendarul gregorian.
Datele în calendarul gregorian pentru cea de-a şaptea zi a celei de-a şaptea luni a calendarului japonez pentru următorii ani sunt:

  • 2011-08-06

  • 2012-08-24 (Data chinezească e 2012-08-23 din cauza fusului orar.)

  • 2013-08-13

  • 2014-08-02

  • 2015-08-20

  • 2016-08-09

  • 2017-08-28

  • 2018-08-17

  • 2019-08-07

  • 2020-08-25


Festivaluri


Festivalurile Tanabata la scară largă sunt ţinute în multe locuri din Japonia, mai ales în mall-uri şi pe străzi, care sunt decorate cu fâşii de hârtie mari şi colorate. Cel mai faimos festival Tanabata se ţine în Sendai, din 6 până în 8 august. În zona Kantō, cel mai mare festival Tanabata se ţine în Hiratsuka, Kanagawa pentru câteva zile în jurul datei de 7 iulie. Se ţine şi în Brazilia, în São Paulo, un festival Tanabata, în primul weekend din iulie.

Deşi festivalurile Tanabata variază în funcţie de regiune, în majoritatea se ţin competiţii de decorat. Alte evenimente pot include parade şi concursuri de Miss Tanabata. Asemeni altor festivaluri japoneze, multe standuri de pe stradă vând mâncare, au jocuri de carnaval etc., contribuind la atmosfera festivă.

Festivalul Tanabata este sărbătorit adesea şi la Disneyland-ul din Tokyo, organizându-se şi o paradă cu Mickey pe post de Altair şi Minnie pe post de Vega.

Festivalul Tanabata în Sendai


Festivalul Sendai Tanabata a început curând după ce a fost fondat oraşul, la începutul perioadei Edo. Festivalul Tanabata s-a dezvoltat treptat şi a devenit mai mare în decursul anilor. Deşi popularitatea festivalului a început să scadă după Restaurarea Meiji şi aproape a dispărut în timpul crizei economice de după Primul Război Mondial, voluntarii din Sendai au reînviat festivalul în 1928 şi au stabilit tradiţia sărbătoririi festivalului între 6 şi 8 august.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial era imposibil să se ţină festivalul şi nu s-au văzut deloc decoraţiuni în oraş din 1943 până în 1945, dar după război, primul festival major Tanabata din Sendai a fost ţinut în 1946 şi a avut 52 de decoraţiuni. În 1947, împăratul Showa Hirohito a vizitat Sendaiul şi a fost întâmpinat de 5000 de decoraţiuni Tanabata. Festivalul s-a dezvoltat în trei festivaluri de vară majore în regiunea Tohoku şi a devenit o importană atracţie turistică. Festivalul include acum un spectacol de artificii care se ţine în 5 august.

La festivalul Tanabata din Sendai, oamenii folosesc în mod tradiţional şapte feluri de decoraţiuni, fiecare cu diferite semnificaţii. Cele şapte decoraţiuni şi semnificaţiile lor simbolice sunt:

  • Fâşii de hârtie (短冊; Tanzaku) : Dorinţe pentru un scris de mână frumos şi pentru studii

  • Kimono de hârtie (紙衣; Kamigoromo): Dorinţe pentru a coase frumos. Evitarea accidentelor şi a problemelor de sănătate.

  • Cocori de hârtie (折り鶴; Orizuru) : Siguranţa familiei, sănătate şi viaţă lungă

  • Poşetă (巾着; Kinchaku) : Afaceri bune

  • Plasă (投網; Toami) : Succes la pescuit şi recolte bune

  • Pungă de gunoi (くずかご; Kuzukago) : Curăţenie şi chibzuinţă

  • Mănunchi de fâşii (吹き流し; Fukinagashi) : Firele cu care Orihime ţesea


Sursa: English Wikipedia

Traducerea informaţiilor: Vanilla Moon

joi, 11 august 2011

Hello Panda

11 august 0 Comments


Hello Panda sunt niște biscuiți japonezi, făcuți de Meiji Seika. Fiecare biscuite este constituit dintr-un strat subțire de aluat fraged, umplut cu cremă de lapte, căpșuni, unt de arahide sau ciocolată.
De curând, a fost lansată o versiune în cutie galbenă, în care biscuiții au înveliș de ciocolată, în loc de aluat.
Prima dată a apărut în Japonia în vara anului 1979. Pe ambalaj apar desenați urși panda.
Inițial, Hello Panda a fost lansat în Japonia de către Meiji Seika, dar a apărut mai târziu și în Singapore, Filipine și Indonezia.
Biscuiții sunt exportați în majoritatea țărilor dezvoltate, precum Statele Unite.
Deobicei, biscuiții se vând în cutii înalte, în formă de hexagon, într-o cantitate de 57,5 g. În unele țări, biscuiții Hello Panda se vând și în pungi de aluminiu de 35 sau 350 de grame.

Sursa: English Wikipedia
Informații traduse de: Vanilla Moon

miercuri, 10 august 2011

Hinamatsuri - Festivalul păpușilor

10 august 1 Comments
Festivalul păpușilor sau hina matsuri, este celebrat în data de 3 martie, când familiile japoneze care au fete expun în interiorul casei un set de păpuși reprezentând vechea familie imperială. De asemenea, cu ocazia acestui festival se bea un anume tip de sake alb îndulcit.

Originea acestei tradiții

Tradiția expunerii păpușilor a început în timpul perioadei Heian. Oamenii credeau înainte că păpușile puteau conține spirite rele. Hinamatsuri are originea într-o tradiție japoneză antică, numită hina-nagashi (păpușa care plutește), în care păpușile erau puse într-o barcă și trimise pe râu, spre mare, crezându-se că, astfel, vor lua spiritele rele cu ele.
Templul Shimogamo (parte a complexului de temple Kamo din Kyoto) sărbătorește Nagashibina făcând aceste păpuși să plutească între râurile Takano și Kamo, pentru a se ruga pentru siguranța copiilor. Oamenii nu mai fac asta acum deoarece pescarii prind aceste păpuși în plasele lor. Acum le trimit spre mare, iar când spectatorii pleaca, oamenii iau bărcile din apa și le duc înapoi la templu, unde le ard.
În timpul acestui festival, se bea shirokaze, un sake făcut din orez fermentat. Sunt servite hina-arare, biscuiți cu zahăr sau sos de soia, în funcție de regiune, și hishimochi, o prăjitură cu orez în formă de diamant. Se mănâncă adesea Chirashizushi (orez sushi aromat cu zahăr, oțet, și deasupra pește crud și o varietate de ingrediente. Este, de asemenea, servită o supă pe bază de sare numită ushiojiru, ce conține moluște încă în carapace. Moluștele cu carapace din mâncare sunt simbolul unui cuplu unit, care trăiește în pace, deoarece o pereche de moluște cu carapace se îmbină perfect.
Familiile încep deobicei să expună păpușile în februarie și le dau jos imediat după festival. Există o superstiție conform căreia, dacă păpușile sunt lăsate după data de 4 martie, fata familiei se va căsători târziu.

[caption id="" align="alignright" width="220" caption="În imagine: aranjament într-un magazin, cu toate cele șapte etaje"][/caption]

Aranjare

Regiunile Kanto și Kansai aranjează în ordine diferită păpușile de la stânga la dreapta, dar ordinea păpușilor pe fiecare nivel este aceeași.
Termenul pentru platformă în japoneză este hina dan (雛壇). Stratul de acoperire se numește dankake (段掛), sau pur și simplu hi-mōsen (緋毛氈), un covor roșu cu fâșii colorate în partea de jos.

Prima platformă, vârful

Pe primul etaj sunt puse două păpuși, cunoscute sub denumirea de păpuși imperiale (内裏雛 (だいりびな) dairi-bina). Acestea sunt Împăratul (御内裏様 Odairi-sama, care ține în mână un baston și Împărăteasa (御雛様 Ohina-sama ) cu un evantai. Cuvântul dairi înseamnă palat imperial, iar hina înseamnă fată sau prințesă.
Păpușile sunt deobicei așezat e în fața unei cortine pliante aurii, numită byōbu (屏風) și între copăcei verzi de grădină.
Opțional, sunt puse două sfeșnice, numite bonbori sau/și felinare de hârtie sau de mătase (hibukuro), cu model de flori de cireș.
Seturile complete includ accesorii așezate între cele două păpuși, cunoscute sub denumirea de sanbō kazari, compuse din două vaze din ramuri de piersici (kuchibana)
În aranjamentul tradițional, bărbatul e la dreapta, iar în aranjamentele moderne la stânga (din perspectiva privitorului).

[caption id="" align="alignleft" width="220" caption="În imagine: Împăratul și Împărăteasa, în fața cortinei aurii. Se văd parțial și cele două sfeșnice opționale."][/caption]

A doua platformă

Pe cel de-al doilea etaj sunt aşezate trei doamne de la curte(san-nin kanjo). Fiecare ţine un echipament de sake. Din perspectiva privitorului, doamna din dreapta care stă în picioare este Negae no chōshi, cea din stânga e Kuwae no chōshi, iar doamna din mijloc este Sanpō.
Accesoriile aşezate între doamne sunt takatsuki, mese rotunde pentru dulciurile de sezon, inclusiv hishimochi.

A treia platformă

Pe cel de-al treilea etaj sunt aşezaţi cinci bărbaţi muzicieni, gonin bayashi. Fiecare din ei are un instrument muzical în mână, cu excepţia vocalistului, care ţine un evantai.
De la stânga la dreapta, din perspectiva privitorului, aceştia sunt:

  • Toboşarul cu toba mică, Taiko, stând jos

  • Toboşarul cu toba mare, Ōtsuzumi, stând în picioare

  • Toboşarul cu toba de mână, Kotsuzumi, stând în picioare

  • Flautistul, Fue sau Yokobue, stând jos

  • Vocalistul, Utaikata, ţinând în mână un evantai -sensu-, stând în picioare


A patra platformă

Doi miniştri (daijin) pot fi aşezaţi pe cel de-al patrulea etaj: Ministrul de dreapta (Udaijin) şi Ministrul de stânga (Sadajin). Ministrul de dreapta e o persoană tânără, iar Ministrul de stânga e mult mai bătrân. Din perspectiva privitorului, Ministrul de dreapta e în partea stângă, iar Ministrun de stânga e în partea dreaptă. Amândoi sunt echipaţi, uneori, cu arcuri şi săgeţi.
Între cele două păpuşi sunt aşezate mese acoperite, cu boluri (kakebanzen, cunoscute şi ca o-zen), precum şi standuri în formă de diamant (shishidai), pe care sunt aşezate prăjituri cu orez, şi ele în formă de diamant (hishimochi). Hishidai care au picioare în formă de feline sunt cunoscute sub denumirea de nekoashigata hishidai.
Chiar sub miniştri: spre dreapta, un mandarin (Ukon no tachibana), iar spre stânga, un cireş (Sakon no sakura).

A cincea platformă

Pe cel de-al cincelea etaj, între plante, sunt trei ajutoare de samurai, protectorii Împăratului şi Împărătesei. De la stânga la dreapta (din perspectiva privitorului):

  • Nakijōgo, beţivul trist

  • Okorijōgo, beţivul certăreţ

  • Waraijōgo, beţivul glumeţ




Alte platforme
Pe al şaselea şi al şaptelea etaj sunt expuse o varietate de piese de mobilier, ustensile, trăsuri ( etc ), toate în variante miniaturale.

A şasea platformă
Acestea sunt obiectele folosite în reşedinţa palatului:

  • tansu (箪笥) - un scrin cu ( de obiecei ) cinci sertare şi câteodată cu uşi exterioare rotative

  • nagamochi (長持) - un scrin spaţios pentru depozitarea kimono-urilor

  • hasamibako (挟箱) - un dulapior de dimensiuni mai mici pentru depozitarea hainelor, de obicei este plasat deasupra nagamochi-ului

  • kyōdai (鏡台) - literar ar fi "suportul oglinzii", kyodai este un scrin mai mic, cu un singur sertar şi o oglindă deasupra

  • haribako (針箱) - un dulăpior unde se află trusa de cusut

  • doua hibachi (火鉢) - adică doua vase pentru jăratec

  • daisu (台子) - un set de ocha dōgu (お茶道具) sau cha no yu dōgu (茶の湯道具) adică ustensilele pentru ceremonia ceaiului


A şaptea platformă ( şi ultima, cea mai de jos )
Acestea sunt obiectele folosite în afara reşedinţei:

  • jubako (重箱) - un set de cutii lăcuite pentru mâncare, ori cu un şnur legat vertical în jurul cutiilor, ori cu un mâner rigid care le leagă împreună

  • gokago (御駕籠 sau 御駕篭) - o lectică

  • goshoguruma (御所車) - o caleaşcă cu un bou desenat, favorita nobilimii Heyan. Este cunoscută şi ca gisha sau gyuusha (牛車)

  • Mai puţin cunoscută - hanaguruma (花車) – un bou pe care e desenat un car cu flori




[caption id="" align="aligncenter" width="597" caption="Aranjament cu șapte etaje"][/caption]


În alte locuri
Festivalul Păpuşilor este celebrat de asemenea şi în Florenţa ( Italia ), sub patronajul Ambasadei Japoneze, Institutul Japonez şi celebrul Gabinetto Vieusseux.

Sursa: English Wikipedia

Traducere: Vanilla Moon (Mulțumiri lui Lizeth, care a tradus A șasea și A șaptea platformă, precum și În alte locuri, ca să mă ajute să termin mai repede)

marți, 9 august 2011

Pocky

09 august 11 Comments


Pocky sunt niște gustări foarte populare în Japonia și apar foarte des în anime.

Pocky a apărut în anul 1966 și este un sticks de biscuite învelit în ciocolată. Se numește așa datorită sunetului pe care îl scoate atunci când e ronțăit.
În 1971 a apărut și cu aromă de alune, iar în 1977 cu căpșuni.

Astăzi, există numeroase sortimente, cum ar fi: lapte, budincă aerată, ceai verde, miere, banane, nucă de cocos și multe altele, inclusiv Decorer Pocky, cu dungi decorative colorate sau Men's Pocky, cu ciocolată amăruie, considerat varianta matură a desertului.



În Europa este distribuit sub numele de Mikado, de către firma LU. S-ar părea că există și în România, deși eu nu am văzut. Unii se laudă că au găsit la Dragonul Roșu, în București, și în Carrefour.

Sursa informațiilor:  English Wikipedia

Informații traduse de:  

duminică, 7 august 2011

Pentru totdeauna...

07 august 2 Comments
Îl trezi, ca deobicei, lumina zilei, care pătrundea în dormitor  printre jaluzele. Căscă puternic, îşi întinse oasele bătrâne şi obosite şi se întoarse spre ea, care îl privise cu dragoste în tot acest timp. Puteau sta aşa ore în şir, fără să spună nimic, căci se înţelegeau din priviri deja de mulţi ani şi nu aveau neapărat nevoie de cuvinte.

Anii care trecuseră fuseseră blânzi cu el. Trecerea timpului lăsase pe chipul lui câteva urme fine pe frunte, iar ochii lui parcă nu mai erau aşa de înflăcăraţi ca altă dată, însă, asemeni tatălui lui, părul nu îi albise. Doar câteva fire gri răsăreau, pe ici, pe colo, prin părul şaten.

Cei doi se ridicară în acelaşi timp, ca la un semn mut şi, cu paşi lenţi, se îndreptară spre bucătărie. Bătrânul pregăti în tigaia veche două ochiuri de ouă. Nu era sărac, nici vorbă, îşi permitea să trăiască destul de bine din pensie, dar nu se îndura să arunce acea tigaie, atât de plină de amintiri dragi.

Puse pe masă tacâmuri şi cele două farfurii, fiecare cu câte un ochi în ea, şi începu să mănânce. Ea, pe de altă parte, nici nu se atinse de mâncare, ci doar îl privi cu tristeţe pe bătrânul pe care îl iubea atât de mult. Terminând de mâncat, bătrânul luă şi farfuria ei, punând-o pe cea goală în faţa soţiei lui. Când pusese masa, ştia că ea nu o să mănânce şi că va sfârşi prin a mânca şi porţia ei, dar nu se îndura să pună pe masă o singură farfurie. Se ridică de la masă şi spălă vasele, simţindu-se, brusc, foarte singur. Pe când clătea farfuria ei, îi veni o idee, aşa că rupse tăcerea:

- N-ai vrea să facem o plimbare? o întrebă el.

Femeia îi zâmbi cu dragoste şi încuviinţă. Ştia deja unde vor merge şi, deşi ei îi provoca mereu tristeţe această plimbare, ştia şi că lui îi făcea bine să fie acolo.

Ieşiră amândoi din casă, în grădina mare şi plină de flori, unde el se opri să culeagă doi trandafiri, ca apoi să îşi continue drumul, împreună, şi nu se opriră până nu ajunseră în cimitir. Majoritatea mormintelor erau în stare proastă, numai unul era plin de flori colorate. În faţa acestuia se opriră şi bătrânul cu soţia lui. El aşeză cei doi trandafiri, alături de celelalte flori şi o privi cu tristeţe pe soţia lui. Era la fel de frumoasă ca întotdeauna, cu părul ei şaten, cu reflexii roşcate, lung până la umeri, cu ochii ei căprui migdalaţi şi buzele ei trandafirii, mereu zâmbind.

- De ce a trebuit să mori? o întrebă el, în timp ce o lacrimă îi curgea din ochiul stâng, prelingându-se pe obraz. De ce a trebuit să te răpună boala? De ce nu pe mine?

Dar el ştia deja răspunsul, care, pe cât de dureros era, pe atât era de plin de iubire.

- Îmi amintesc şi acum de ziua în care tu plângeai că o să mor şi că nu vei putea trăi fără mine, începu el. Şi nu te-am putut linişti până nu ţi-am promis că nu voi muri înaintea ta.

- Iar eu ţi-am promis că vom fi mereu împreună, pentru totdeauna... continuă ea, punându-şi mâna uşor transparentă în mâna lui caldă.

- Şi aşa va fi de acum... până la sfârşit, şi dincolo de moarte... încheiară cei doi.

Dacă l-ar fi văzut cineva acum pe acest bătrân, i s-ar fi făcut milă. Toţi cei care l-au cunoscut odată şi încă mai trăiau, spuneau despre el că a înnebunit de tristeţe după moartea soţiei lui. Cine ar fi putut bănui, cine ar fi putut înţelege că nu era nimeni în lume mai fericit decât el?

joi, 4 august 2011

Croșetează-ți propriul câine

04 august 0 Comments
O nouă carte numită Best in Show, scrisă de Sally Muir și Jo Osborne te învață cum să croșetezi 25 de rase de cățeluși adorabili, de la drăgălașii pudeli la voinicii buldogi, de la obraznicii pechinezi, la pătații dalmațienii. Nu trebuie să îi hrănești, nici să îi plimbi. Nu îți murdăresc hainele și nici covorul.

Cartea costă 11,69 lire și poate fi comandată online pe Guardian Bookshop. Iată câteva modele de câini.
Câine baset

Border collie

Buldog englez

Ciobănesc englez

Jack Russel

Pudel

Terier

Sursa: Amusing Planet
Articol tradus de:  

marți, 12 iulie 2011

O femeie împlinită de Danielle Steel

12 iulie 13 Comments
Am ezitat timp de 10 zile: să scriu sau să nu scriu un review pentru acest roman de dragoste scris de Danielle Steel? Până la urmă, multă lume consideră aceste cărți... „maculatură.” Totuși, aș vrea să vă vorbesc puțin despre acțiunea acestui roman, fiindcă, în ciuda genului său, transmite un mesaj foarte drăguț.


Chiar din prima pagină, autoarea ne prezintă familia Dawson. Jim e un bărbat chipeș, singur la părinți, vedeta echipei sale sportive la școală și căpitanul echipei de fotbal la colegiu. Încă de boboc, începe să iasă cu Christine, cea mai frumoasă fată din oraș, cu care se logodește după absolvire și se căsătorește cu ea în același an. Christine renunță la a avea un serviciu, deși își luase licența, fiindcă preocuparea ei adevărată din colegiu era găsirea unui soț. Cuplul își dorește ca totul să fie perfect, așa că, peste câțiva ani, când au parte de primul copil, sunt total dezamăgiți. O numesc pe fetiță Victoria Queen, fiindcă seamănă cu urâta regină Victoria și este total diferită de părinții ei. Când Victoria are șapte ani, se naște Grace, o fetiță frumoasă, leit părinților ei. Jim o numește foarte des pe Victoria „prăjiturica de probă”, acea prăjitură pe care o faci doar să vezi dacă e bună rețeta și apoi o arunci. De-a lungul vieții ei, Victoria este în mod constant jignită de către părinții ei. Nimic din ceea ce face nu este bine. Slujba ei ca profesoară la cea mai bună școală privată din New York nu îi mulțumesc deloc, ba chiar îi spun Victoriei că nu e o slujbă adevărată și că va muri de foame. Fac adesea glume legate de silueta masivă a Victoriei, o acuză că nu are un iubit din cauză că e grasă, dar nu încearcă să o ajute deloc. Din contră, îi pun în față mâncăruri care îngrașă, iar când aceasta face eforturi și reușește să dea jos câteva kilograme, niciodată nu observă. Victoria devine foarte complexată din cauza părinților ei, care, o fac să creadă că ea nu merită să fie iubită. Victoria își iubește, totuși, sora mai mică, pe care o consideră un îngeraș, și pe care încearcă să o protejeze ca să nu devină asemeni părinților ei.

Mi-a plăcut această carte deoarece prezintă o dramă adevărată, prin care trec multe persoane supraponderale, dar și persoane care suferă din cauza lipsei de afecțiune din partea părinților. O mică lecție de viață pentru cei intoleranți, care refuză să se pună în pielea altora.

miercuri, 29 iunie 2011

Eon: Ochiul Dragonului se intoarce de Alison Goodman

29 iunie 3 Comments
Am tot amânat scrierea acestui review, neştiind ne unde să încep. Mi-e teamă că nu voi reuşi să redau toate aspectele acestei cărţi, deoarece povestea e foarte complexă. Sper, însă, că vă voi face suficient de curioşi încât să vreţi să o citiţi şi voi.

Trebuie să recunosc că dacă prietenul meu nu ar fi cumpărat-o, probabil că nu aş fi citit-o vreodată. În primul rând, nu mai am unde să-mi pun cărţile. O să vă arăt biblioteca mea cât de curând, cu riscul să vă sperii. :P


Dragonii sunt fiinţe capabile să manipuleze Hua - energie existentă în toate lucrurile. În prima zi a fiecărui an, ciclul se schimbă şi începe perioada unuia dintre animalele ciclului (cele din zodiacul chinezesc: Tigru, Iepure, Dragon, Şarpe, Cal, Capră, Maimuţă, Cocoş, Câine şi Porc), iar dragonul acestuia devine ascendent, astfel dublândui-se puterile pentru un an. Oamenii şi dragonii au făcut cu mult timp în urmă un pact pentru apărarea ţinutului. Prin acest târg, Ochiul Dragonului (omul care încheie pactul) primeşte puteri uriaşe, cedând, în schimb, dragonului, o parte din Hua sa. Când un dragon devine ascendet, Ochiul Dragonului se retrage, cedând locul ucenicului său, iar dragonul alege un nou ucenic. Pot candida la postul de Ochi al Dragonului doar băieţii care pot vedea un dragon energetic, născuţi cu doisprezece ani înainte. Femeile nu au loc în lumea magiei, spunându-se că nu au suficientă putere şi că pervertesc această artă. Vă puteţi, deci, închipui, problemele pe care le are Eon, candidat ca ucenic al Dragonului Şobolan, având în vedere că e olog, are şaisprezece ani şi este, de fapt... Eona, o fată. Singurul care ştie aceste lucruri, şi care o ajută să ascundă femeia din ea, este maestrul ei.