­
­
Stea căzătoare - Vanilla Moon Books

Stea căzătoare

Cei doi stăteau întinși pe iarba moale, ținându-se de mână, privind cerul ce începea să se întunece. Undeva, la câțiva metri de ei, se auzea un greiere, cântându-și melodia de dragoste, o baladă pentru cei dornici să o asculte.

- Uite! strigă ea deodată, rupând tăcerea.

Arătă cu degetul spre o linie albă de pe cer, puțin deasupra locului unde soarele dispărea încet. Era urma unui avion ce tocmai zbura acolo sus... departe...

- E...

[caption id="" align="alignright" width="373" caption="Fotografie de Vanilla Moon."][/caption]

- ... o stea căzătoare! îl intrerupse ea, nelăsându-l să termine propoziția.

- Iubito, nu fii naivă...

Știa și ea ce era, așa cum ar fi știut și un copil mic, așa cum ar fi știut oricine. Dar simpla idee că o stea ar fi căzut în acea noapte, în timp ce ei stăteau așa, împreună, pe iarba fragedă, privind cerul și ascultând romanța micului greiere... ar fi fost atât de minunată! El o privi și înțelese... nevoia de a visa. Și ce dacă nu era o stea căzătoare? Totul era perfect, căci erau împreună.

- Hai să ne punem o dorință..., șopti el.

Nu au rostit-o cu voce tare, căci asta e condiția ca să se împlinească. Dar chiar și așa, ea a știut ce și-a dorit el atunci. Și cum altfel ar fi putut fi, când și ea și-a dorit același lucru...



Add to FacebookAdd to DiggAdd to Del.icio.usAdd to StumbleuponAdd to RedditAdd to BlinklistAdd to TwitterAdd to TechnoratiAdd to Yahoo BuzzAdd to Newsvine

You Might Also Like

Comments