Follow Us @soratemplates

vineri, 30 iulie 2010

Întâlnirea lui Marcello

13:16 8 Comments
Tocmai am terminat de citit Întâlnirea lui Marcello de Mark David Hatwood, o carte despre care pot afirma că este cel puțin drăguță.

Marcello Romero, fiul unui pescar sărac, s-a îndrăgostit de Elena Gamboccini, o fată frumoasă ce provine dintr-o familie bogată. În satul în care locuiesc în Italia, se păstrează tradiția ca la împlinirea a șaisprezece ani, băieții oferă cadouri fetelor, iar tatăl acestora trebuie să-l aleagă pe cel care a adus cel mai frumos cadou, cu care fata lui să aibă prima întâlnire. Marcello știe că nu are nicio șansă în fața cadourilor pe care i le vor oferi băieții din familii înstărite, așa că îi vine ideea de a-i face cadou cocoșelul lui Bellini, vecinului lui Gamboccini, care îl trezește în fiecare dimineață devreme, enervându-l. Problema este că Bellini nu vrea să i-l dea decât dacă primește în schimb o sticlă din lichiorul surorilor, care la rândul lor vor un covor turcesc de la doamna Tallocci și așa mai departe.

După această carte s-a realizat și un film, cu titlul Marcello Marcello, despre care însă nu pot să-mi exprim părerea, întrucât nu l-am văzut, dar de îndată ce reușesc să îmi fac puțintel timp, o să-l văd și o să vă spun dacă merită. :)


Add to FacebookAdd to DiggAdd to Del.icio.usAdd to StumbleuponAdd to RedditAdd to BlinklistAdd to TwitterAdd to TechnoratiAdd to Yahoo BuzzAdd to Newsvine

miercuri, 21 iulie 2010

Stea căzătoare

19:07 14 Comments
Cei doi stăteau întinși pe iarba moale, ținându-se de mână, privind cerul ce începea să se întunece. Undeva, la câțiva metri de ei, se auzea un greiere, cântându-și melodia de dragoste, o baladă pentru cei dornici să o asculte.

- Uite! strigă ea deodată, rupând tăcerea.

Arătă cu degetul spre o linie albă de pe cer, puțin deasupra locului unde soarele dispărea încet. Era urma unui avion ce tocmai zbura acolo sus... departe...

- E...

[caption id="" align="alignright" width="373" caption="Fotografie de Vanilla Moon."][/caption]

- ... o stea căzătoare! îl intrerupse ea, nelăsându-l să termine propoziția.

- Iubito, nu fii naivă...

Știa și ea ce era, așa cum ar fi știut și un copil mic, așa cum ar fi știut oricine. Dar simpla idee că o stea ar fi căzut în acea noapte, în timp ce ei stăteau așa, împreună, pe iarba fragedă, privind cerul și ascultând romanța micului greiere... ar fi fost atât de minunată! El o privi și înțelese... nevoia de a visa. Și ce dacă nu era o stea căzătoare? Totul era perfect, căci erau împreună.

- Hai să ne punem o dorință..., șopti el.

Nu au rostit-o cu voce tare, căci asta e condiția ca să se împlinească. Dar chiar și așa, ea a știut ce și-a dorit el atunci. Și cum altfel ar fi putut fi, când și ea și-a dorit același lucru...



Add to FacebookAdd to DiggAdd to Del.icio.usAdd to StumbleuponAdd to RedditAdd to BlinklistAdd to TwitterAdd to TechnoratiAdd to Yahoo BuzzAdd to Newsvine

duminică, 18 iulie 2010

În sfârșit!

20:15 10 Comments
Astăzi mi-am făcut în sfârșit curaj și am deschis Photoshop-ul, că fără banner la blog, eu nu pot! :P Mi-am dat seama cum vreau să arate doar după ce m-am apucat de lucru. Eh, cu puțin efort și un mic ajutor de la Bogdan (Mulțumeeeesc! :) ) asta e ceea ce a ieșit. Banner-ul e poza de sus, aia pe care scrie numele blogului și micuța descriere, pentru cei care nu sunt familiarizați cu termenul. Probabil nu voi mai schimba aspectul blogului o bună perioadă, dar ceea ce vreau să vă rog, este să vă dați cu părerea: este sau nu un banner bun?

[polldaddy poll=3488214]




Add to FacebookAdd to DiggAdd to Del.icio.usAdd to StumbleuponAdd to RedditAdd to BlinklistAdd to TwitterAdd to TechnoratiAdd to Yahoo BuzzAdd to Newsvine