Ante-Scriptum: Am promis să ofer mai multe explicații legate de numele acestui blog, printr-o serie de articole (vezi comentariile 7-9 de la Despre mine). Nu știu când le voi posta, câte și cât de lungi vor fi. Știu doar că ăsta e primul și nu va fi ultimul.
Avertisment! Voi fi ironică pe alocuri.S-ar putea să mă credeți nebună.

[caption id="" align="aligncenter" width="486" caption="Fotografie de Elena Dudina"][/caption]

Cum toate au un început, așa trebuie să aibă și acest nume.
Pentru mine, cred că toată nebunia asta cu luna de vanilie a început din copilărie, din cauza desenelor animate. Nu cred că există vreo persoană care să nu se fi uitat la Tom și Jerry. Să vă reamintesc un episod mai ciudat, un episod în care este prezentată luna ca o roată mare de cașcaval găurit. În momentul acela, viitoarea blogeriță din mine s-a revoltat complet ideii că frumoasa lună ar fi o brânză puturoasă. Nu! Numai peste cadavrul meu! Dar dacă nu putea fi asemănată cu brânza, atunci ce era luna? Răspunsul acestei enigme l-am găsit abia mai târziu, când priveam luna în timp ce savuram liniștită un Danette de vanilie. Era frumoasă luna în seara aceea și n-am putut să mă abțin din a compara astrul cu budinca mea delicioasă. Restul... e Cancan!
Era o seară frumoasă de vară, imediat după ce răsărise luna. Așa începe orice poveste, ați sesizat chestia asta? Tot timpul e fie o zi frumoasă de primăvară, fie o seară frumoasă de vară, cu lună plină. Din păcate, nu pot schimba textul. Chiar era vară. Și chiar era seară. Și luna e absolut obligatorie. Și dacă vă mai zic că era și plină cred că-mi săriți în cap, dar n-am ce face. Cum să fie luna goală?
Orașul era liniștit, copiii erau deja în pijamale, iar adulții care nu erau plecați în concediu, colindau din terasă în club, apoi iar în terasă... Orașul fu cuprins în curând de întuneric și o singură lumină rămase pe strada pustie. La fereastra larg deschisă de la etajul 10²x½π³, o tânără domniță într-o rochie lungă de seară privea fermecată luna. De fapt, nu era o rochie de seară, eram eu într-o cămașă de noapte cu floricele și o pereche de papuci de casă pufoși și din păcate roz, primiți cadou.
Vântul adia blând în părul ei... De fapt, stai, că dacă tot am zis că e vorba despre mine n-are sens să vorbesc la persoana a III-a cum fac japonezii. Așa... Vântul adia blând în părul meu șaten și lung, proaspăt spălat, ce răspândea în jur mirosul șamponului din fructe. Mai exact, nu știam cum să răcesc după baie și am deschis geamul să mă prindă frigul mai ușor.
Din camera alăturată se auzi strigătul unei mame grijulii:
- Ce faci? De care Danette vrei azi? De vanilie sau de ciocolată?
- Mă uit la lună...
- De care Danette vrei azi? De vanilie sau de ciocolată?
- ...de vanilie. am răspuns eu.

To be continued... (dacă nu curând, atunci e de vină sistemul de învățământ, legea conservării maselor, poluarea mediului înconjurător, compania Pepsi și președintele țării)