Mă întorceam cu mama de la bunici, unde luasem masa în familie. I s-a făcut brusc poftă de semințe, pe care ar fi urmat să le atace în timp ce se uita la televizor de îndată ce ajungeam acasă. Și cum era duminică, cel mai apropiat loc de unde putea să-și cumpere era un chioșc de pe centru, pe lângă care oricum treceam în drum spre casă, fără să ocolim prea mult.
Am așteptat să cumpere o doamnă ce ajunsese acolo înaintea noastră, timp în care mama m-a întrebat dacă vreau ceva.
„Ce să vreau, mamă?” am strâmbat eu din nas.
„Pufuleți, suc, nu știu... păpușile alea cu bomboane... când erai mică mă tot puneai să-ți cumpăr. Mai ții minte?”
Mă uit la păpuși și ridic din sprânceană. „Ooo, da... chiar nu vreau nimic.”
Ajunge și mama la rând și cere o pungă de semințe.
„6 lei.” zice tipa de la chioșc, evident plictisită.
„Toate produsele au prețuri de-astea?” întreabă mama în timp ce scormonește prin geantă după bani.
„Sincer? Da...” o repezi ea ironică.
„Trebuia să mă duc la X, dar mi-a fost lene.” spuse mama mai mult pentru ea însăși.
„Lenea costă.”
Am rămas mască în timp ce mama a plătit și am pornit mai departe. Nu-mi venea să cred. Chiar eram convinsă că nu am înțeles bine ceea ce tocmai îi spusese vânzătoarea mamei. În locul ei, la faza aia i-aș fi aruncat punga în față și aș fi făcut stânga-mprejur la X. Exagerez? Chiar nu mi se pare normal să te comporți așa cu clientela. Mama zice că fac caz degeaba, dar totuși... Cum să dai 6 lei pe o amărâtă de pungă de semințe? E dublu față de prețul obișnuit. Lăsând banii la o parte, dacă mi-ar fi trebuit ceva pe loc și eu aș fi făcut ca mama. Însă nu știu cât de poftă ar fi trebuit să-mi fie mie ca să accept să fiu tratată astfel.
Voi ce ați fi făcut?