Sport fără grija petelor și mirosurilor neplăcute - Persil

Ieri am doborât toate recordurile de pe smartwatch: o drumeție de 20 km până în Vârful Pietrele Mărunte și înapoi. Ar fi trebuit să fie mai puțin, dar am greșit drumul la un moment dat și ne-am lungit traseul. Dar cum în tot răul e și un bine, am dat astfel de un Bistro unde ne-am putut reface forțele cu mâncare și cafeină.



Chiar dacă m-au durut toate când am ajuns acasă, sunt mândră de mine, că m-am scos din zona mea de confort. Și mă bucur că Persil va avea grijă de noul meu echipament de sport, pentru a continua să mă autodepășesc.



Fie că preferi detergentul lichid, fie cel sub formă de capsule, dacă mirosul neplăcut al hainelor tale este o problemă de care vrei să scapi, Persil este soluția. Cu noua tehnologie, Persil neutralizează mirosurile neplăcute astfel încât să te poți bucura de o prospețime îndelungată. Mai ales pe timpul verii, când transpirăm mai mult, Persil gel împotriva mirosurilor neplăcute și Persil Discs 4in1 mi-au fost de mare ajutor.



Niciun produs nu face minuni, așa că mă văd nevoită să menționez că dacă aveți haine pătate de mai demult, este posibil să nu le scoată singur, fără ajutor ,,din afară” de tipul înălbitoareloe cu sau fără clor, dar cert e că spălând hainele cu acest detergent, chiar dacă am transpirat foarte mult de la căldură sau de la efort, petele nu s-au mai format. Produsul oferă un miros plăcut hainelor, așa că mulți dintre voi nu veți mai simți nevoia să adăugați balsam parfumat.

You Might Also Like

0 comentarii

Comments