Fragment în avanpremieră: Vrăjitoarea adevărului

Gen: Fantasy, Young Adult, Magie
Data apariţiei: 11 noiembrie 2016
Editura: Nemira
Colecţia: Young Adult

In Taramul Vrajitorilor magia e de multe feluri si peripetiile la fel. Cel mai bine stiu asta doua fete.

Safiya e Vrajitoare a Adevarului si poate deosebi minciuna de adevar. Magia ei are aceasta capacitate, pentru care multi nobili ar fi in stare sa ucida. Asa ca ea trebuie sa-si tina ascuns acest har pentru a nu fi un pion in lupta dintre imperii.

Iseult e Vrajitoare a Firului si vede legaturile invizibile dintre vieti, dar nu si pe cele ale propriei inimi. Prietenia cu Safiya o impinge pe un drum aventuros.

Cele doua prietene vor doar sa-si traiasca viata, dar asupra Taramului Vrajitorilor se abate razboiul. Cu ajutorul printului Merik si infruntandu-l pe Vrajitorul Sangelui, se lupta cu imparati, printi si mercenari, capabili de orice ca sa puna mana pe Vrajitoarea Adevarului.

Susan Dennard s-a nascut pe 25 februarie 1984 in Georgia SUA. A studiat statistica, apoi a urmat studii aprofundate de biologie marina la Great Lakes Institute for Environmental Research din Windsor, Ontario. Din anul 2009, cand a inceput documentarea pentru a scrie o teza de doctorat si i s-a alaturat sotului ei in Europa, a inceput sa scrie beletristica. A debutat in 2012 cu romanul Something Strange and Deadly, primul volum dintr-o trilogie. Vrajitoarea Adevarului, prima parte din seria Taramul Vrajitorilor, a aparut in ianuarie 2016, si a devenit imediat bestseller New York Times. Urmatorul volum urmeaza sa fie publicat in anul 2017.

Totul ieşise groaznic de prost.

Niciunul dintre planurile de jaf, încropite la repezeală de Safiya fon Hasstrel, nu ieşise aşa cum ar fi trebuit.

În primul rând, trăsura neagră cu stindardul auriu strălucitor nu era ţinta pe care o aşteptaseră Safi şi Iseult. Ba, mai rău, blestemata de trăsură era însoţită de opt rânduri de gărzi orăşeneşti, cărora soarele orbitor al după-amiezii le bătea drept în ochi.

În al doilea rând, Safi şi Iseult nu aveau absolut nicio scăpare. De sus, de pe aflorimentul de calcar, drumul prăfuit ce se întindea dedesubt era singura cale spre oraşul Veñaza. Şi, întocmai cum dinaintea stâncii cenuşii se întindea drumul, dinaintea drumului se întindea la nesfârşit doar marea turcoaz. Stânca de douăzeci de metri înălţime stătea în bătaia valurilor aspre şi a vânturilor şi mai aspre.

În al treilea rând (și asta era pacostea cea mai mare), de îndată ce gărzile trecuseră pe deasupra capcanelor îngropate de cele două fete în pământ, oalele de lut, cu foc în pântece, explodaseră... Ei bine, gărzile aveau să scormonească fiecare centimetru de stâncă.

– Pe toate porţile iadului, Iz! izbucni Safi, uitându-se pe ochean. Sunt câte patru gărzi pe fiecare rând. Opt ori patru face...

Faţa i se schimonosi. Cincisprezece, şaisprezece, şaptesprezece...

– Face treizeci şi doi, răspunse Iseult sec.

– Treizeci şi două de gărzi afurisite, cu treizeci şi două de arbalete afurisite, de trei ori mai mulţi!

Iseult se mulţumi să încuviinţeze din cap şi-și dădu la o parte gluga mantiei maronii. Lumina soarelui îi scăldă chipul. Era întocmai opusul lui Safi: avea părul negru ca noaptea, nu ca spicul de grâu, cum era al lui Safi, pielea îi era albă ca luna, nu bronzată ca a lui Safi, şi avea ochi căprui, nu albaştri ca ai lui Safi.

Ochi căprui, care acum o priveau pe Safi când Iseult îi luă ocheanul din mână.

– Urăsc să-ţi spun, dar am avut dreptate...

– Atunci, nu-mi spune!

– Dar... continuă Iseult, tot ce ţi-am spus aseară a fost o minciună. Sigur nu era interesat de un simplu joc de cărţi.

Iseult mai ţinea ridicate două degete înmănuşate.

– Nu avea să părăsească oraşul în dimineaţa asta pe drumul dinspre miazănoapte, continuă. Şi pun pariu – cel de-al treilea deget se lăsă şi el în jos – că nici măcar nu-l chema Caden.

Caden. Dacă... nu, când avea să pună mâna pe Pehlivanul Prefăcut, Safi avea să-i zdrobească fiecare osicior din faţa aia perfectă.

Safi bombăni ceva şi se dădu cu capul de stâncă. Îşi pierduse toţi banii din pricina lui. Nu o parte, ci pe toţi.

Seara dinainte nu fusese prima oară când Safi pariase pe toate economiile – ale ei şi pe ale lui Iseult – la un joc de cărţi. Nu că ar fi pierdut vreodată, fiindcă, vorba aceea, Nu poţi păcăli o Vrăjitoare a Adevărului.

Mai mult, numai cu banii câştigaţi într-o singură rundă la jocul de tarot cu cea mai mare miză din oraşul Veñaza, Safi şi Iseult şi-ar fi putut cumpăra o casă doar a lor. Iseult n-ar mai fi fost nevoită să doarmă în pod și Safi să stea în înăbuşitoarea cameră de oaspeţi a conducătorului de breaslă.

Dar, făcându-se voia Domniţei Destinului, Iseult nu putuse să i se alăture lui Safi la joc – obârşia ei nu-i îngăduia să pună piciorul în hanul de viţă nobilă în care se ţinuse partida. Iar când Sora ei de Fir nu era alături, Safi era predispusă la... greşeli.

Mai ales greşeli cu fălci zdravene şi limbi ascuţite, care o fermecau cu complimente ce reuşeau cumva să treacă de adevrăjile ei. De fapt, bănuise ea că Pehlivanul Prefăcut nu fusese chiar întru totul cinstit când îşi ridicase câştigurile de la bancă locală... Sau când îşi petrecuse braţul după al ei şi o călăuzise în noaptea caldă... Sau când se aplecase s-o sărute cast, totuşi sălbatic şi ameţitor, pe obraz.

N-am să mai pariez niciodată, se jură ea, bătând cu călcâiele în roca de calcar. Şi nici n-am să mai flirtez niciodată.

– Dacă vrem s-o facem, îi zise Iseult, întrerupându-i şirul gândurilor, trebuie să acţionăm înainte ca gărzile să ne cadă în capcană.

– Nu mai spune!

Safi se uită lung la Sora ei de Fir, care urmărea gărzile prin ochean. Vântul îi răsfira părul întunecat lui Iseult, ridicându- i în aer şuviţele scurte ieşite din coada împletită. În depărtare, un pescăruş ţipa sâcâitor: ua-ha-ha-ha!

Safi ura pescăruşii. Mereu i se găinăţau în cap.

– Şi mai multe gărzi, murmură Iseult, zgomotul valurilor aproape înecându-i cuvintele.

Apoi reluă mai tare:

– Încă douăzeci de gărzi vin dinspre miazănoapte.

Safi rămase fără suflare o fracţiune de secundă. Acum, chiar dacă ea şi Iseult le-ar fi putut face faţă celor treizeci şi două de gărzi care însoţeau trăsura, celelalte douăzeci le-ar fi împresurat înainte să găsească o scăpare.

Plămânii i se treziră din nou la viaţă, însetaţi de răzbunare. Acum îi venea să arunce cu toate blestemele pe care le învăţase.

– Avem doar două variante, interveni Iseult, trăgându-se înapoi lângă ea. Fie ne predăm...

– Peste cadavrul putrezit al bunicii mele! replică Safi, scuipând cuvintele.

– ...fie încercăm să ajungem la gărzi înainte să declanșeze capcana. Apoi nu ne rămâne decât să ne croim drum înainte.

Safi îi aruncă o privire. Ca de obicei, chipul Surorii ei de Fir nu exprima nimic. Singura părticică din corp care îi trăda neliniştea era nasul lung, zvâcnind la câteva secunde.

– Odată trecute de gărzi, continuă Iseult, trăgându-şi gluga înapoi pe cap şi lăsând umbra să-i acopere chipul, ne ţinem de planul obişnuit. Acum, să ne grăbim!

Safi n-avea nicio nevoie să-i spună să se grăbească – evident că avea să se grăbească –, dar îşi înghiţi replica tăioasă. Iseult le salva pielea din nou.

Şi, în plus, dacă mai auzea de multe ori că Soră-sa avusese dreptate, Safi avea s-o strângă de gât şi să-i lase leşul pradă crabilor.

Iseult călca apăsat pe pietrişul drumului, când lui Safi, care mergea în urma ei, răscolind praful cu cizmele, îi veni o idee trăsnet.

Poţi precomanda cartea cu o reducere de 30% de aici.