Follow Us @soratemplates

duminică, 28 august 2016

Recenzie: Abatorul cinci de Kurt Vonnegut







Vonnegut scrie cu ironie şi umor, de cele mai multe ori negru, o cronică atipică a unuia dintre cele mai îngrozitoare momente din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial: bombardarea Dresdei de către britanici şi americani, în urma căreia au murit o sută treizeci şi cinci de mii de oameni, aproape de două ori mai mult ca numărul celor ucişi de bomba atomică de la Hiroshima. Romanul lui Vonnegut, devenit un clasic american, îmbină realismul cu SF-ul și atrage cititorul într-o lume incredibilă, în care se amestecă bombardamente, călătorii în timp, prizonieri de război, extratereştri de pe planeta inventată Tralfamadore, peste toate plutind mirosul aducător de moarte al iperitei.

„Debordând de imaginație, aproape psihedelic, Abatorul cinci este un roman trist şi încântător deopotrivă, scris în cel mai autentic stil Vonnegut.“ The New York Times

„O carte hazlie pe care, citind-o, nu-ţi poţi îngădui să râzi, o carte tristă care nu-ţi stoarce lacrimi, un basm plasat într-un abator.“ Life Magazine

Am primit un exemplar de la Editura Art în schimbul unei recenzii sincere. Acest aspect nu influenţează în niciun fel părerea expusă mai jos.

Kurt Vonnegut e unul dintre autorii despre care am auzit din ce în ce mai mult după ce am început să fac clipuri despre cărţi pe YouTube. Trebuie să recunosc că nu ştiam mare lucru despre el, cu atât mai mult cu cât citeam mai mult cărţi din domeniul fantasy, dar numele autorului a început să îmi ajungă la ureche de atâtea ori, până când am început să mă întreb de ce nu am citit nimic de el. După ce am tot oscilat între ,,Leagănul pisicii" şi ,,Abatorul cinci", am decis să încerc cel din urmă titlu, care mai este cunoscut şi sub numele de ,,Cruciada Copiilor".


Descrierea de pe spatele cărţii e cel puţin ciudată. Când i-am arătat cartea unchiului meu pasionat de istorie, mi-a spus că ,,îţi faci varză în cap dacă amesteci istoria cu ficţiune" şi deşi am mai citit multă ficţiune istorică şi mi-a plăcut, fără ca elementele imaginate de autori să mă facă să mă simt confuză asupra evenimentelor reale, când am ajuns la partea în care personajul principal povesteşte cum a fost răpit de extratereştri şi ţinut captiv într-o grădină zoologică împreună cu o femeie celebră pentru că a jucat în filme porno, am început să simt că povestea îmi scapă printre degete. Abia mai târziu mi-am dat seama că ar putea fi, de fapt, o perspectivă a naibii de isteaţă asupra stresului post-traumatic.

Billy Pilgrim e un optometrist, dar şi supravieţuitor al bombardării Dresdei în timpul celui de-al doilea Război Mondial, un eveniment tragic care a făcut mai multe victime chiar decât bomba atomică de la Hiroshima, lucru pe care nu multă lume îl cunoaşte, din moment ce despre acesta se vorbeşte mult mai adesea. 

Cartea, ca fir narativ, e un dezastru. E greu de urmărit pentru că personajul principal are convingerea că poate călători în trecut şi viitor, că întreaga lui viaţă este o înşiruire de evenimente pe care le poate retrăi după propria voinţă, iar moartea nu înseamnă nimic pentru că toate evenimentele există simultan şi oricine se poate concentra pe orice moment al vieţii sale. Astfel, pendulăm înainte şi înapoi prin viaţa lui, trecem de la un eveniment la altul, încercând să găsim răspunsuri la întrebări ce încă nu s-au conturat complet. Totuşi, într-un final am găsit ceva frumos în acest haos, care ar putea avea mai multe interpretări. Sigur, ai putea crede că într-adevăr lucrurile s-au întâmplat aşa cum povesteşte Billy, dar mie perspectiva cu răpirea şi ţinutul în captivitate pe planeta Tralfamadore mi s-a părut cam trasă de păr. Mai degrabă, am văzut întreaga poveste ca pe un răspuns firesc la traumele războiului. 


Billy Pilgrim este laş, iar ca soldat cel puţin nepregătit, lucru care duce la capturarea lui de către nemţi. Titlul cărţii vine de la locul în care el este ţinut împreună cu alţi prizonieri de război, într-un abator părăsit. O mare parte din evenimentele cărţii e posibil să fie autobiografice, autorul a fost atât prizonier de război, cât şi prezent când s-a bombardat Dresda. 

Un lucru care m-a deranjat enorm a fost repetarea formulei ,,Aşa merg lucrurile" de fiecare dată când se menţionează moartea unui personaj, ca o explicaţie, resemnare şi formulă de tranziţie. Deşi la început am văzut-o ca pe ceva diferit în sens pozitiv, a devenit repede plictisitor, iar apoi enervant. 

,,Abatorul cinci" clar nu e o carte pentru toată lumea. Pot înţelege de ce mulţi critici sau cititori obişnuiţi o consideră genială, însă eu aveam cu totul alte aşteptări de la ea. Cu toate acestea, ar fi o minciună să spun că nu mi-a plăcut. Are un farmec aparte şi o perspectivă unică, în mod sigur nu e o carte pe care să o uiţi uşor.

Puteţi comanda cartea de aici sau aici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu