Follow Us @soratemplates

duminică, 28 august 2016

Recenzie: Abatorul cinci de Kurt Vonnegut

28 august 0 Comments






Vonnegut scrie cu ironie şi umor, de cele mai multe ori negru, o cronică atipică a unuia dintre cele mai îngrozitoare momente din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial: bombardarea Dresdei de către britanici şi americani, în urma căreia au murit o sută treizeci şi cinci de mii de oameni, aproape de două ori mai mult ca numărul celor ucişi de bomba atomică de la Hiroshima. Romanul lui Vonnegut, devenit un clasic american, îmbină realismul cu SF-ul și atrage cititorul într-o lume incredibilă, în care se amestecă bombardamente, călătorii în timp, prizonieri de război, extratereştri de pe planeta inventată Tralfamadore, peste toate plutind mirosul aducător de moarte al iperitei.

„Debordând de imaginație, aproape psihedelic, Abatorul cinci este un roman trist şi încântător deopotrivă, scris în cel mai autentic stil Vonnegut.“ The New York Times

„O carte hazlie pe care, citind-o, nu-ţi poţi îngădui să râzi, o carte tristă care nu-ţi stoarce lacrimi, un basm plasat într-un abator.“ Life Magazine

Am primit un exemplar de la Editura Art în schimbul unei recenzii sincere. Acest aspect nu influenţează în niciun fel părerea expusă mai jos.

Kurt Vonnegut e unul dintre autorii despre care am auzit din ce în ce mai mult după ce am început să fac clipuri despre cărţi pe YouTube. Trebuie să recunosc că nu ştiam mare lucru despre el, cu atât mai mult cu cât citeam mai mult cărţi din domeniul fantasy, dar numele autorului a început să îmi ajungă la ureche de atâtea ori, până când am început să mă întreb de ce nu am citit nimic de el. După ce am tot oscilat între ,,Leagănul pisicii" şi ,,Abatorul cinci", am decis să încerc cel din urmă titlu, care mai este cunoscut şi sub numele de ,,Cruciada Copiilor".


Descrierea de pe spatele cărţii e cel puţin ciudată. Când i-am arătat cartea unchiului meu pasionat de istorie, mi-a spus că ,,îţi faci varză în cap dacă amesteci istoria cu ficţiune" şi deşi am mai citit multă ficţiune istorică şi mi-a plăcut, fără ca elementele imaginate de autori să mă facă să mă simt confuză asupra evenimentelor reale, când am ajuns la partea în care personajul principal povesteşte cum a fost răpit de extratereştri şi ţinut captiv într-o grădină zoologică împreună cu o femeie celebră pentru că a jucat în filme porno, am început să simt că povestea îmi scapă printre degete. Abia mai târziu mi-am dat seama că ar putea fi, de fapt, o perspectivă a naibii de isteaţă asupra stresului post-traumatic.

Billy Pilgrim e un optometrist, dar şi supravieţuitor al bombardării Dresdei în timpul celui de-al doilea Război Mondial, un eveniment tragic care a făcut mai multe victime chiar decât bomba atomică de la Hiroshima, lucru pe care nu multă lume îl cunoaşte, din moment ce despre acesta se vorbeşte mult mai adesea. 

Cartea, ca fir narativ, e un dezastru. E greu de urmărit pentru că personajul principal are convingerea că poate călători în trecut şi viitor, că întreaga lui viaţă este o înşiruire de evenimente pe care le poate retrăi după propria voinţă, iar moartea nu înseamnă nimic pentru că toate evenimentele există simultan şi oricine se poate concentra pe orice moment al vieţii sale. Astfel, pendulăm înainte şi înapoi prin viaţa lui, trecem de la un eveniment la altul, încercând să găsim răspunsuri la întrebări ce încă nu s-au conturat complet. Totuşi, într-un final am găsit ceva frumos în acest haos, care ar putea avea mai multe interpretări. Sigur, ai putea crede că într-adevăr lucrurile s-au întâmplat aşa cum povesteşte Billy, dar mie perspectiva cu răpirea şi ţinutul în captivitate pe planeta Tralfamadore mi s-a părut cam trasă de păr. Mai degrabă, am văzut întreaga poveste ca pe un răspuns firesc la traumele războiului. 


Billy Pilgrim este laş, iar ca soldat cel puţin nepregătit, lucru care duce la capturarea lui de către nemţi. Titlul cărţii vine de la locul în care el este ţinut împreună cu alţi prizonieri de război, într-un abator părăsit. O mare parte din evenimentele cărţii e posibil să fie autobiografice, autorul a fost atât prizonier de război, cât şi prezent când s-a bombardat Dresda. 

Un lucru care m-a deranjat enorm a fost repetarea formulei ,,Aşa merg lucrurile" de fiecare dată când se menţionează moartea unui personaj, ca o explicaţie, resemnare şi formulă de tranziţie. Deşi la început am văzut-o ca pe ceva diferit în sens pozitiv, a devenit repede plictisitor, iar apoi enervant. 

,,Abatorul cinci" clar nu e o carte pentru toată lumea. Pot înţelege de ce mulţi critici sau cititori obişnuiţi o consideră genială, însă eu aveam cu totul alte aşteptări de la ea. Cu toate acestea, ar fi o minciună să spun că nu mi-a plăcut. Are un farmec aparte şi o perspectivă unică, în mod sigur nu e o carte pe care să o uiţi uşor.

Puteţi comanda cartea de aici sau aici.

marți, 9 august 2016

Recenzie: Fata cu toate darurile de M.R. Carey

09 august 0 Comments



Apărut la Editura Nemira, colecţia Nautilus
Traducerea: Ruxandra Toma
Lungime: 416 pagini
Publicat în 27 mai 2016



Plin de emotie si captivant de la prima pagina pana la final, Fata cu toate darurile este cel mai puternic thriller distopic pe care il veti citi anul acesta.
Melanie este o fata foarte speciala. Dr. Caldwell o numeste „micul nostru geniu“. In fiecare dimineata, Melanie asteapta cuminte in propria celula sa fie luata si dusa la clasa ei. Atunci cand Sergentul Parks vine dupa ea, arma lui este intotdeauna incarcata si indreptata spre ea cat timp doi dintre oamenii lui o imobilizeaza intr-un scaun special. Ea nu crede ca oamenii o plac prea mult. Glumeste cu ei ca nu ii musca, dar ei nu rad deloc. Melanie iubeste scoala. Adora sa invete despre adunari si silabe si despre lumea care exista in afara clasei si a celulelor in care traiesc copiii. Cateodata ea ii povesteste invatatoarei favorite toate visurile pe care le are pentru cand va creste mare si va explora lumea. Melanie nu stie de ce asta o intristeaza atat de mult pe domnisoara Justineau.

 „Cel mai bun roman pe care l-am citit tot anul. Un thriller distopic cu o inima reala, sangeranda. Recomand. Recomand. Recomand.“ Maggie Stiefvater

 „Daca cititi un singur roman anul acesta, sa fie Fata cu toate darurile, e fantastic!“ Martina Cole
Ceva m-a atras în mod inexplicabil la ,,Fata cu toate darurile" încă de când am primit informaţiile despre ea printr-un comunicat de presă de la Editura Nemira, motiv pentru care am şi cerut-o imediat, păstrând-o pentru momentul potrivit. Acesta s-a ivit în timpul excursiei mele de un weekend la Balcic, deşi am început-o cu două zile înainte, când am pornit spre Bucureşti şi am terminat-o în seara întoarcerii din Balcic. Cuvântul cel mai potrivit care-mi vine în minte este că m-a hipnotizat de-a dreptul din prima pagină, iar cu greu o lăsam din mână. Doar zilele pline de evenimente m-au ţinut departe de povestea antrenantă şi au prelungit durata în care am citit-o.



La început e oarecum statică, se bazează mai mult pe emoţia personajelor şi descifrarea lumii în care ne aruncă M.R. Carey fără prea multe explicaţii. Personajul principal e o fetiţă de zece ani care îşi începe dimineţile aşezându-se cuminte pe un scaun cu rotile, în timp ce militari înarmaţi îi imobilizează treptat membrele şi gâtul, spaima citindu-li-se în ochi şi postura corpului. Dacă nu ai ştii că e un roman distopic, ai zice că poate copiii sunt bolnavi psihic. Adevărul este, însă, mult mai sumbru şi îl vei afla pe măsură ce Melanie înţelege cine este ea de fapt.



Cartea e scrisă la persoana a treia, din perspectiva mai multor personaje şi deşi e de departe cea mai antipatică, doamna doctor Caldwell aduce şi cea mai multă lumină asupra a ceea ce se găseşte în afara zidului în care Melanie şi alţi copii asemeni ei sunt educaţi despre o lume de mult apusă. De altfel, ei nu îşi amintesc să fi văzut vreodată ce se află în afara clădirii în care trăiesc. Sunt oferite o mulţime de indicii încă de la început, iar dacă eşti atent la nuanţe, poţi cu uşurinţă să întrezăreşti situaţia reală. Ce aduce în plus această carte faţă de altele similare este frumuseţea ştiinţifică a explicaţiilor oferite de către Caldwell, care şi-a asumat o misiune greu de îndeplinit şi, ca mulţi alţi oameni de ştiinţă înaintea ei, devine orbită de idealurile ei şi totodată entuziasmul descoperirilor pe care le face, astfel încât ia decizii ce o plasează cu uşurinţă în topul celor mai crude şi egoiste personaje pe care le-am întâlnit. Cu toate acestea, am înţeles deplin psihologia personajului ei, motiv pentru care nu pot să o detest, rolul pe care îl joacă fiind de neînlocuit.



Melanie e de departe un copil-geniu, însă deşi are o gândire foarte matură pentru vârsta ei şi un IQ ridicat, nu uiţi niciodată ce vârstă are de fapt, pentru că o însoţeşte o curiozitate şi o oarecare inocenţă specifică, inconfundabilă. Pe parcursul cărţii, nu ai cum să nu o îndrăgeşti şi să empatizezi cu ea, asemeni domnişoarei Justineau, profesoara ei preferată, cu care stabileşte o legătură emoţională profundă, în ciuda tuturor regulilor. 

,,Fata cu toate darurile" e exact genul de carte pe care o caut mereu. Are un je ne sais quoi ce a făcut-o pentru mine reală până la ultimul amănunt. Am trăit fiecare pagină cu sufletul la gură, în aşteptarea temătoare a deznodământului, care m-a surprins şi lovit cu toată forţa atunci când a sosit. Nu pot să o recomand suficient. Citiţi-o, vă rog din tot sufletul, chiar dacă nu sunteţi fani SF sau distopii. 

Mulţumesc Editurii Nemira pentru exemplarul trimis spre recenzare. Acest aspect nu influenţează în niciun fel părerile expuse mai sus.

Puteţi comanda cartea cu încredere de aici, aici sau aici.

marți, 2 august 2016

Wrap Up #16 Ce cărţi am citit în iunie/iulie 2016

02 august 0 Comments
Cartile citite in lunile iunie si iulie 2016 despre care vorbesc in acest videoclip sunt:

Următorul cadru (recenzie: http://vanillamoonbooks.blogspot.ro/2016/07/recenzie-urmatorul-cadru-lex-comics.html )
Becks merge la şcoală de Cristina Boncea (recenzie: http://vanillamoonbooks.blogspot.ro/2016/07/recenzie-becks-merge-la-scoala-de.html )
Fata cu toate darurile de M. R. Carey
Abatorul cinci (sau Cruciada copiilor) de Kurt Vonnegut
Salcia oarbă, fata adormită de Haruki Murakami