Recenzie: Becks merge la şcoală de Cristina Boncea




Becks merge la școală (Octopussy #2) 
de Cristina Boncea


După ce au fost subiect de studiu pentru boala Octopussy descoperită de unchiul lor, gemenele Becks și Hyena sunt obligate să se despartă. De data aceasta, Becks pleacă la liceu în Anglia. Pentru ea, școala însă nu va fi decât un pretext pentru a experimenta cât mai mult – de la sex dezinhibat, până la dragoste și prietenie – totul departe de casă, de Hyena și de mediul familiei sale… ciudate. Detestată de cercul noilor colege, acceptată așa cum este, în cele din urmă, dar și îndrăgostită de tânăra Natty, Becks încearcă să afle răspunsuri clare la întrebările aparent inexplicabile care au condus-o până în acest moment al vieții sale. Ce are de făcut? Ce înseamnă normal și ce nu? Care sunt limitele? Care este adevărul? Poate fi oare el aflat? Și cu ce riscuri?



S-a născut pe 1 ianuarie 1998 în Tg-Jiu. În prezent locuiește în București și este elevă în clasa a XII-a la profilul filologie bilingv. germană. Octopussy este romanul său de debut și a fost publicat pe data de 18 februarie 2015 la editura Herg Benet. Cristina a obținut câteva premii pentru poezie și proză scurtă în cadrul unor concursuri școlare iar una dintre poveștile sale a fost publicată în ediția decembrie 2015 a Revistei de Suspans.




După un prim volum promiţător, Cristina Boncea s-a întors un an mai târziu cu continuarea poveştii începute în Octopussy, gata să ne surprindă din nou. Nu ştiam ce aşteptări să am când am început cartea, mai puţin că se va citi repede, pe nerăsuflate, motiv pentru care am şi folosit-o ca mod de a evada în pauzele de învăţat pentru ultimul examen, când cheful şi motivaţia erau la pământ. Am citit înainte de culcare, am citit în timp ce-mi dezgheţam ciorba de la bunica, am stat cu ochii în carte în timp ce mâncam, ca pe vremea când eram copil şi mă certau ai mei că nu las cartea din mână.

Au fost lucruri pe care autoarea în mod clar le-a îmbunătăţit, ţinând cont de criticile primite, dar mi s-a părut că nu era neapărat nevoie de acest volum, şi că Octopussy era suficient aşa, misterios, cu răspunsuri nedate. În această carte, însă, Cristina ne arată că aparenţele înşeală, că Becks nu e o scorpie fără inimă, că şi cel mai rece şi distant om are sentimente, ca Thomas Barrow din Downton Abbey. Sfârşitul cărţii, pe care nu vi-l voi dezvălui, şi care i-a şocat pe mulţi cititori, eu l-am întrevăzut după prima treime a volumului.

În primele capitole, scopul lui Becks pare a fi să se culce cu fiecare dintre fetele liceului cu internat de lângă Londra, lucru care mă dezamăgea profund. Mă gândeam ce-a fost în capul Cristinei, să folosească un plot atât de lipsit de substanţă ca să facă vânzări, nu o recunoşteam. Însă lucrurile se schimbă, Becks trece prin momente care o marchează profund şi încearcă să se reinventeze, să îşi accepte trecutul şi să devină o versiune mai bună a ei. Despre asta, şi mai mult este vorba în Becks merge la şcoală. Aflăm mai multe despre ce înseamnă boala Octopussy, descoperită/inventată de unchiul Phil, totodată ea căpătând o definiţie mult mai largă, astfel încât este învăluită în şi mai mult mister, sau cel puţin aşa am perceput-o eu.

Mi-au plăcut referinţele la Copiii de la 402, cred că toţi cei din generaţia mea le vor găsi de-a dreptul îmbucurătoare. Personajele noi aş fi vrut să fie mai bine conturate, am văzut prea puţin din personalitatea fiecăruia. Uşurinţa cu care Becks se împrieteneşte cu una dintre colegele ei în mod special mi s-a părut oarecum neîntemeiată, având în vedere circumstanţele. Eu, una, aş fi fugit mâncând pământul să văd că mi-a memorat cineva toate datele, sună prea a psihopat. Haha.

Becks merge la şcoală este, sau încearcă să fie multe lucruri în acelaşi timp, însă atinge doar suprafaţa unor probleme precum bullying, homofobie, acceptarea sinelui, depresie, cu ocazionale paragrafe de o profunzime surprinzătoare. Dacă întreaga carte ar fi presărată de aşa ceva... Doar că e prea mult, mult prea mult relatat şi trăit pentru cele 170 de pagini ale cărţii. Mi-aş fi dorit ca autoarea să fi vrut mai mult de la ea, de la cartea ei, pentru că ştiu că poate. O dovedesc multe, multe pasaje din carte. Aş putea să mă înşel, dar mi s-a părut că e într-o goană de a scrie cât mai repede pentru a nu-şi pierde elanul, ideile, sentimentele care o mânau. Ceea ce e foarte bine, cred că e un mod perfect de a începe. Însă văd cartea asta ca mai degrabă un prim manuscris, care ar fi trebuit cizelat înainte de a vedea lumina tiparelor. Aici, probabil, intervine şi scoaterea cât mai repede a continuării înainte de a uita lumea de prima carte.

Sunt curioasă cum se va termina trilogia. Nu ştiu sincer ce să vă spun despre această carte fără să vă stric lectura. E clar mai mult decât lasă aparenţele să se înţeleagă. E genul ăla de carte pe care o citeşti în 3 ore şi nu ţi se pare a fi foarte profundă în mare, cel puţin ca abordare. Dar apoi, dacă îi permiţi creieraşului să o proceseze, constaţi cât de multe lucruri pune în discuţie, câte dezbateri poate provoca. Asta dacă nu ai capul vârât prea adânc în posterior ca să poţi trece peste faptul că are mai multe scene de sex scurte, însă detaliate. Între persoane de acelaşi sex. Oare câte secole vor mai trece până o să doară pe fiecare în cot cine ce face în dormitor şi cu cine?

Puteţi comanda cartea de aici.

Am primit un exemplar pentru recenzie de la autoare, căreia îi mulţumesc. Acest lucru, la fel ca întotdeauna, nu afectează în niciun fel părerea sinceră pe care am expus-o aici.

You Might Also Like

0 comentarii

Comments