Follow Us @soratemplates

luni, 2 mai 2016

Recenzie: Arena 13 de Joseph Delaney

Arena 13 (volumul 1 al trilogiei Arena 13) de Joseph Delaney

Editura Corint Junior
Traducere: Adina Raţiu
Număr de pagini: 320
Data apariţiei: 15 februarie 2016


Leif, un tânăr care se înscrie la școala de lupte din Gindeen, are o singură ambiție: să devină cel mai bun luptător în Arena 13.
Aici, spectatorii fac pariuri despre care luptător va înfige primul sabia în trupul adversarului.
Iar în meciurile de revanșă, fac pariuri despre care adversar își va pierde viața.
Dar ținutul Midgard este terorizat de Hob, o creatură malefică ce provoacă din când în când la o luptă pe viață și pe moarte un combant din Arena 13.
Iar aceasta este exact ce își dorește și Leif, care știe prea bine crimele lui Hob și arde de dorința să le răzbune.
În primul volum al trilogiei Arena 13, Leif se va înfrunta cu monstrul care i-a distrus familia...
Chiar dacă acest lucru l-ar putea costa viața.


JOSEPH DELANEY este un fost profesor de engleză care locuieşte în Lancashire, Marea Britanie. Are trei copii şi şapte nepoţi şi este un orator desăvârşit, gata oricând să participe la conferinţe sau lansări şi prezentări de carte în biblioteci şi librării. Casa lui se află în inima teritoriului duhurilor, iar în satul său sălăşluieşte un duh rău, numit Cel-care-îţi-bate-la-uşă, care a fost însă imobilizat sub treapta unei case de lângă biserică.

Ideile pentru întâmplările povestite de Joseph Delaney vin de multe ori din poveştile şi legendele locale despre stafii şi vrăjitoare.

 În 2006, scriitorul britanic a fost recompensat cu prestigiosul premiu Hampshire Book Award, pentru romanul Ucenicul Vraciului, prima carte din seria Cronicile Wardstone.
Trebuie să vă mărturisesc că am avut o mică de tot reţinere înainte de a mă afunda în lectura cărţii Arena 13, întrucât Joseph Delaney e un autor de la care citisem şi îndrăgisem nespus de mult numai cărţile din seria Cronicile Wardstone, apărute tot la Corint Junior. Îmi era oarecum teamă că nu se va ridica această nouă serie la nivelul aşteptărilor mele şi voi fi nevoită să-l cobor pe autor de pe piedestalul copilăriei mele.



Pe parcursul lecturii, am avut permanenta senzaţie că mă regăsesc tot în universul Wardstone, întâlnind acelaşi gen de personaje, cu motivări asemănătoare, recunoscând un tipar, o reţetă încercată deja de autor cu care ştia că nu va da greş. În Wardstone îl aveam pe Tom şi înfruntarea cu Necuratul care i-a distrus familia, urmând lumea în care trăieşte, în timp ce în Arena 13 îl avem pe Leif, un orfan care îşi doreşte să devină un luptător pentru oportunitatea de a-l ucide pe Hob, djinn-ul care l-a lăsat fără părinţi şi care işi alege micul dejun, prânzul şi cina dintre locuitorii comunităţii, sădind teamă în sufletele tuturor. Dacă în Wardstone e plin de personaje feminine puternice, cea mai importantă de menţionat fiind protagonista Alice, aici am cunoscut-o pe Kwin, fata maestrului lui Leif, care şi-ar dori ca femeile să aibă şi ele dreptul de a participa la luptele în Arenă, fiind chiar mai bună decât mulţi dintre ucenicii tatălui său, ambele fete din aceste serii dezvoltând o pasiune pentru erou şi băgându-l în buclucuri, cu diferenţa doar a relaţiei dintre acestea şi maestrul protagonistului. Chiar şi maestrul Tyron mi-a amintit de Vraci prin replici şi acţiuni.



Arena 13 e un loc cu reguli binedefinite în care se folosesc lacii, un fel de umanoizi cu inteligenţă artificială pe care maeştrii îi antrenează cu un limbaj de programare încă nu foarte bine desluşit pentru a putea lupta în faţa oamenilor - un luptător min în spatele unui singur lac împotriva unui luptător mag aflat în spatele a trei laci (după 5 minute aceştia vor lupta în faţa lacilor). Deşi pare o luptă nedreaptă, dezechilibrată, de cele mai multe ori învingând combatantul mag, există multe strategii pe care luptătorii min le pot folosi pentru a câştiga în mod spectaculos. Meciurile se termină la prima tăietură aducătoare de sânge, nu moare nimeni decât în meciurile de revanşă sau în cele în care Hob provoacă un luptător min la luptă.



Deşi este o serie pentru copii, lectura ei a fost extrem de palpitantă şi am rămas cu multe curiozităţi şi întrebări la care sper să aflu răspunsul în volumele ulterioare. O recomand fanilor Cronicile Wardstone, cu menţiunea că aceasta mi s-a părut o serie mai bună, deşi nu îmi dau seama dacă asta se datorează faptului că e seria cu care am fost obişnuită sau chiar aşa să fie.

Mulţumesc Editurii Corint Junior pentru exemplarul trimis spre recenzare.

Cartea poate fi comandată de aici sau aici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu