Interviu cu Oliviu Craznic

Zilele acestea au fost pline de surprize frumoase pentru mine, iar printre cele pe care le pot impărtăşi şi cu voi, este faptul că am reuşit să îl cunosc mai bine pe Oliviu Crâznic, autorul cunoscut cel mai adesea datorită romanului său foarte popular "... şi la sârşit a mai rămas coşmarul". Acest interviu face parte din campania "Citeşte româneşte" iniţiată de editura Crux Publishing, Yuki Black şi Cărţi cu Colţi.


Bună ziua, Oliviu! Mă bucur că am ocazia să te cunosc mai bine prin intermediul campaniei „Citeşte româneşte.” Pentru început, te-aş ruga să îmi spui câte ceva despre omul din spatele cărţilor.

Bună, sentimentul este reciproc. Ce aș putea să îți spun despre mine? Sunt consilier juridic și scriitor, pasionat de valori spirituale și de misterele Universului, de istorie și de Viitor, de reflexiile lor culturale, mai cu seamă în cărți, filme, muzică... Îmi plac pizza cu patru tipuri de brânză și adaos de ciuperci, Coca Cola (de care nu reușesc să mă las), relațiile interumane civilizate, tot ce ține de confort, lux și progres... Cam asta ar fi. Plus câteva „amănunte gotice”, desigur: m-am născut în Transilvania, într-un orășel de munte numit Lupeni, pe data de 1 noiembrie (Ziua Morților, în zonă), iar unul dintre sensurile numelui meu de familie este, conform S. Marian (Mitologia daco-română, sec. al XIX-lea), acela de „zburător/demon erotic” („incubus”).


Cum a început pasiunea ta pentru genul Science Fiction și Fantasy?

Posibil ca totul să fi început de la rubrica Incredibil, dar adevărat a publicației Magazin, pe care mi-o citea bunica mea când eram foarte mic. Până să ajung la școală, citisem deja foarte multe cărți, în special romane de aventuri, dar și opere din domeniul fantasticului și al științifico-fantasticului, semnate de Edgar Allan Poe, H.G. Wells, Jules Verne ș.a.



Să publici o carte a fost un vis al tău din copilărie sau ai descoperit chemarea de a scrie mai târziu?

Am „flirtat” mereu cu ideea de a scrie, dar totul a devenit „serios” la cererea expresă a unei prietene, fără de care, probabil, nu aș fi făcut niciodată acest pas. Adică nu „probabil”, sigur. Până în acel moment, nu luasem nici o clipă în calcul, cu adevărat, această posibilitate.



Romanul tău de debut ...Și la sfârşit a mai rămas coşmarul a fost foarte bine primit, atât de public, cât şi de critici. Ce crezi că a contribuit cel mai mult la acest succes?
 
A fost un complex de factori. Nu prea s-a mai scris așa ceva, nici măcar pe plan internațional, în ultima vreme, și eu cred că mulți cititori așteptau noutăți într-un domeniu atât de complex și de profund ca goticul, noutăți pentru care își cam pierduseră speranța... A ajutat și documentarea intensă, care a impresionat (aici trebuie să le mulțumesc unor scriitori-cercetători precum Mihai Gheorghe Andrieș, Dan Apostol, Ion Hobana, Horia Matei, Alexandru Mironov, Paul Ștefănescu, din cărțile cărora am aflat multe despre enigmele lumii înconjurătoare, înainte de a mă apuca să le cercetez temeinic eu însumi). De asemenea, faptul că romanul oferă și o poveste de dragoste, și o anchetă de tip polițist, și o atmosferă de epocă, dar mai ales, faptul că oferă surprize în cascadă, suspans, aventuri, fiori – toate acestea, în aria verosimilului (am fost foarte atent ca povestea să fie credibilă, sau, în orice caz, să fi putut fi considerată credibilă de către omul medieval).



Cu timpul, mulţi autori, dobândind experienţă, îşi privesc vechile cărţi cu un ochi critic. Tu ai schimba ceva la ale tale?
 
Acolo unde a fost nevoie, am schimbat. Am rescris povestirile Ellen Lee (a cărei primă versiune trebuia să respecte un anumit număr de semne pentru a fi publicată într-o antologie, dacă îmi amintesc bine, și trebuia scrisă și într-un anumit termen, ceea ce nu mi-a permis să îi confer chiar forma ideală) și Tempus fugit (pentru care, la câțiva ani de la prima scriere, îmi mai veniseră câteva idei). În rest, nu, nu este cazul să schimb nimic – cel puțin nimic important. Sunt, sincer o spun, foarte mulțumit de textele mele, și le recitesc des, cu mare plăcere.

Am observat că ai gusturi muzicale foarte variate. În ce măsură te influenţează muzica atunci când scrii?

Muzica mă ajută să creez o atmosferă propice scrisului, să „intru” mai ușor în poveste – tot așa cum ajută unui film o coloană sonoră adecvată. De asemenea, muzica, la fel ca și cărțile sau filmele, oferă nenumărate surse de inspirație iubitorului de cultură, și chiar informații prețioase pentru documentare, te poate ajuta să înțelegi mai bine ce simte un anume personaj (fictiv sau istoric) etc. Mai multe despre influența muzicii asupra operei mele poți citi în studiului lui Ștefan Bolea, publicat în revista Echinox editată de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, dar disponibil și pe internet: Once Upon Atrocity. Gothic Music Influences in the First Romanian (Neo)gothic Novel [http://phantasma.lett.ubbcluj.ro/?p=5057&lang=en].
Ce îmi poţi spune despre noua ta carte – Ceasul fantasmelor?
 
Ceasul fantasmelor este, cu adevărat, un obiect de colecție, și pentru aceasta trebuie să le mulțumesc editorilor mei, Andreea Sterea și Șerban Andrei Mazilu (el însuși un mare scriitor, autorul excelentului Anotimpul pumnalelor, astfel încât probabil că mi-a înțeles majoritatea doleanțelor), întregii echipe a Editurii Crux și, nu în ultimul rând, ilustratorului Ionuț Bănuță. Volumul a fost publicat în condiții ideale: copertă plastifiată lucioasă, ilustrație aleasă de mine, hârtie albă, durabilă, de calitate superioară, tehnoredactare urmând modelul cărților de epocă (modul în care sunt separate episoadele în interiorul unei povestiri, de pildă), redactare care mi-a respectat munca (nu s-a intervenit pe text decât pentru a mi se atrage atenția asupra unor mici neatenții, nu s-au făcut modificări fără acordul meu – nici măcar la nivelul virgulelor)... Cât despre cel mai important aspect, conținutul – prozele („ceasurile”, cum le alintă, spre bucuria mea, cititorii) reunite sunt în forma lor optimă, așa cum am considerat eu că trebuie să fie. Și sunt, desigur, proze despre răzbunători răniți și fete cu trandafir în păr, despre preoți, spadasini și ocultiști, despre trecători înghețate și despre legiuni romane asediate de dușmani nelumești, despre ucigași în serie, îngeri și demoni, despre „spiriduci” și iele, despre exorciști dubioși și adolescenți curajoși, despre unele personaje principale sau secundare din ...Și la sfârșit a mai rămas coșmarul (Arthur, Armand, Louis, Juliette, Conrad Lorenz și Căpitanul Farrell) și despre preafrumoasa Ermengaarde din Dinastia Eyes, cea care a transformat farmecul feminin în armă supremă.


Unii autori se inspiră din întâmplări reale, din vise... Ţie de unde ţi-au venit ideile?

Din istorie și din experiența personală, ori din experiențele cunoscuților mei. Unele personaje sunt copii fidele ale realității („Adrianna de Valois” este modelată atent „după chipul și asemănarea” prietenei care m-a îndemnat să scriu și să public cartea), altele combină figuri istorice (Regele Arthur, Dr Joseph Bell, Ducele de Guise, Doc Holliday, Conrad de Marburg, Margareta de Valois, Francois Vidoq), cu figuri aflate în anturajul meu, în prezent sau în trecut, ori cu fațete ale personalității mele – desigur, transfigurate artistic. Astfel că, dacă se recunoaște cineva în vreun personaj (cum s-a mai întâmplat), să nu se sperie – a fost modelat în asemenea fel încât să servească poveștii, cu toate avantajele și dezavantajele aferente (zâmbet).


De ce crezi că românii citesc majoritar romane publicate de străini şi nu le dau o şansă şi autorilor români? Cum am putea schimba asta?

Din nou, avem de a face cu un complex de factori, dar voi menționa numai doi. În primul rând, literatura română cu adevărat valoroasă, și care ar putea cuceri cititorul, nu este promovată de către mass-media (și nu numai de către mass-media) – moștenire a regimului comunist, care considera că toată literatura non-rurală și non-proletară, literatura extraordinarului în special, era periculoasă, motiv pentru care o cataloga drept „literatură pentru copii”, încercând să descurajeze crearea acesteia. Fenomenul continuă, din păcate, și astăzi. În al doilea rând, după ce ai citit pentru școală Ion, e dificil să îți imaginezi că un român ar putea scrie ceva comparabil cu Dune – oricâtă imaginație ai avea (altfel ar sta lucrurile dacă s-ar studia, în loc de Ion, o altă operă a lui Liviu Rebreanu, anume Adam și Eva – sau poate că mă înșel și s-a mai schimbat programa școlară de când am terminat eu studiile, ceea ce ar fi foarte bine). Ce putem face? Simplu: să promovăm prin toate mijloacele care ne stau la îndemână, de la viu grai la Facebook și bloguri, cărțile bune scrise de autori români – și, mai ales, să le cumpărăm, pentru ca oamenii în cauză să continue să scrie.


Începând de anul trecut, s-a format treptat o comunitate pe YouTube, alcătuită din tineri români care vorbesc despre cărţi, numită Booktube România, din care fac şi eu parte. Eşti la curent cu acest fenomen? În ce măsură crezi că părerile noastre pot influenţa cititorii din România?


Am auzit de fenomen, vă felicit, dar mărturisesc faptul că știu prea puține despre activitatea voastră. Sper să remediez aceasta în viitor. Fără îndoială, puteți aduce o schimbare. Cu toții putem. Prin urmare, contăm pe voi.


În final, ai vrea să le transmiţi ceva celor care citesc aceste rânduri?

În primul rând, vă mulțumesc pentru că ați citit acest interviu. În al doilea rând, vă felicit pentru preocupările voastre culturale, pe care le-ați dovedit arătând interes celor scrise aici. În sfârșit, mi-ar plăcea și să ne cunoaștem mai bine prin intermediul cărților mele – astfel că, dacă citiți romanul gotic/vampiric/de epocă, dragoste, suspans și mistere ...Și la sfârșit a mai rămas coșmarul sau volumul de povestiri destinate miezului nopții, din a mea arhivă de „romantic terrors” – Ceasul fantasmelor –, vă aștept cu opinii după lectură pe pagina mea de Facebook. Pentru că Non omnis moriar – Not Everything Dies. Și pentru că merităm cu toții o șansă de a Trăi fantastic. 

Frumos spus! Mulţumesc şi eu, Oliviu, că ai acceptat să îmi răspunzi şi abia aştept să îţi citesc noua carte. :)

Niciun comentariu:

(c) Adela C. Un produs Blogger.