Read a Tree - o aplicatie pentru carti gratuite cu potential

Am aflat aseară (noroc cu mama, că eu nu mă mai uit la TV) că s-a lansat de curând o aplicaţie cu ajutorul căreia poţi primi o carte gratuită în format electronic dacă îi faci o fotografie unui copac cu telefonul inteligent. Aplicaţia se numeşte "Read a Tree" şi are motto-ul "Citeşte o carte, salvează un copac."



Momentan, este disponibilă în Google Play (Android) şi App Store  (iOS).

Iniţiativa este extraordinară atât pentru mediul înconjurător, cât şi pentru cititor, însă momentan mai are nevoie de îmbunătăţiri (care cu siguranţă vor veni pe viitor).

„De-a lungul timpului, oamenii au distrus peste 75% din pădurile lumii. Astăzi, din fiecare trei copaci tăiaţi, unul devine hârtie… De ce să citim pe hârtie ceea ce găsim online când putem citi o carte digitală şi salva un pom? Ba nu, invers. Aşa a venit ideea ”Read a Tree. Save a Book.”. Elefant.ro a îmbrăţişat ideea noastră şi am dezvoltat-o împreună. Iar dacă pomii vor fi destul de vocali în revoluţia digitală, aplicaţia de mobil va avea upgrade-uri constante şi noi titluri cadou pentru voi” (autorii campaniei, de la Geometry Global)

Neavând timp să merg într-un parc (oricum, stau momentan prost cu traficul de date pe mobil), am decis să fotografiez de pe geamul deschis copacii din curtea vecinilor (ştiu, ştiu... nu mă judecaţi).

Problema pe care am întâmpinat-o la fotografierea lor a fost că aplicaţia nu recunoştea fotografia, în sensul că mă avertiza într-o manieră foarte amuzantă că niciun câine n-ar ridica piciorul la poza mea. Mai exact, nu identifica nicicum copacii fotografiaţi din imagini.

Puţin dezamăgită, aproape am renunţat, cu gândul să reîncerc când aveam să fiu mai aproape de un copac (ziceam că poaze zoom-ul e de vină, deşi poza era destul de clară). Am avut o sclipire de genialitate şi am încercat să fotografiez nişte copaci găsiţi pe Google. Ghiciţi ce? A mers. Am făcut câteva teste, şi am ajuns la concluzia că nu recunoaşte decât copacii verzi (cei ai vecinilor încă sunt golaşi). Totuşi, cred că trebuie găsită o cale să nu se mai permită modalitatea asta de trişare şi să se recunoască în vreun fel şi copacii fără frunze. Iarna ce ne facem? :(

Odată ce fotografiezi copacul din aplicaţie şi aceasta îl identifică, ţi se alege automat o carte pe care o poţi descărca şi apoi citi cu o aplicaţie de tip eReader de pe telefon (Elefant, Aldiko, Carti Play ş.a.m.d.). Practic, pe lângă aplicaţia Read a Tree, mai ai nevoie de una în care să le citeşti efectiv. Asta e o chestie pe care aş sugera să o remedieze pe viitor.

O altă treabă mai urâţică e faptul că dintre cele 7 cărţi pe care mi le-au selectat ei automat, una singură era în limba română. Pe deasupra, toate cele 7 se găsesc oricum gratuit pe magazinul Elefant. Din câte am înţeles, momentan au în total 70 de cărţi disponibile, dar vor să crească acest număr pe măsură ce primesc mai multe fotografii de la utilizatori! Până la urmă, aplicaţia nu face momentan decât legătura dintre fotografia ta cu copacul şi cărţi deja disponibile gratuit şi legal. Aş fi fost mult mai încântată dacă selecţia de cărţi ar fi cuprins mai puţine cărţi, acestea însă putând fi obţinute gratuit numai prin această metodă, de fotografiere+scanare cu ajutorul aplicaţiei Read a Tree.

În mare, aplicaţia are potenţial şi publicitatea de care a beneficiat până acum sper să deschidă apetitul pentru lectură şi al altor persoane decât cele care deja cunosc cu ce se mănâncă ebookurile. Voi reveni cu alte păreri pe măsură ce se îmbunătăţesc lucrurile.


Verdict: 

pentru ideea ingenioasă

You Might Also Like

3 comentarii

  1. Interesantă aplicația! :D Ideea în sine... Sper să o îmbunătățească pe viitor și să adauge mai multe cărți în listă.

    RăspundețiȘtergere
  2. Adela Cacoveanjoi, 09 aprilie, 2015

    Sigur o imbunatatesc, la ce reclama serioasa i-a facut Antena. Ti-ai descarcat-o? :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Ahhh... daca i-a facut asa reclama presupun ca sigur o imbunatatesc. :) Hopefully. Inca nu am instalat-o. O sa o testez si eu probabil in curand. :D Sper sa imi recunoasca copaceii :))

    RăspundețiȘtergere

Comments