de cele mai multe ori nici nu îmi dau seama că vorbeşte cu mine.

mă uit câteva minute la ea, o strâng la piept, o miros, o răsfoiesc.

mă rog la Dumnezeu să nu ies de acolo cu mai multe cărţi decât pot duce.

o cumpăr, o încep imediat ce ajung acasă şi, dacă mi-a plăcut, înnebunesc pe toată lumea până când fac pe cineva să devină la fel de obsedat de ea ca mine.

e să mă uit în gol la ultima pagină până îmi revin.

e întotdeauna sincer în recenzii şi articole. Promovarea cărţilor proaste de dragul unui exemplar cu autograf mă face să-mi pierd orice urmă de încredere în persoana care îl scrie şi, prin urmare, nu mai citesc blogul respectiv.

unui impuls de moment, dar de regulă majoritatea mi le doresc de multă vreme sau am auzit în perioada respectivă multe lucruri pozitive despre ele.

din nou, impuls de moment.

mai încep una, dar nu o abandonez de tot pe prima, pentru că nu îmi place să las treburile neterminate.

faptul că atunci când scriu, o fac din plăcere şi nu din obligaţie, şi asta cred că se vede. :)

înseamnă că am înnebunit şi nu sunt eu însămi.

au încetat să se mai minuneze.

unul care te face să trăieşti cu intensitate acţiunea cărţii chiar şi după ce ai încetat să mai citeşti.

în care mă regăsesc.

aerul pe care îl respiră mintea mea.

mă fac că plouă. Dacă ţi-am dat o carte împrumut, înseamnă că eşti foaaarte special.

prima reacţie e să ţopăi de fericire... după care îmi amintesc că puţine ecranizări se ridică la standardele mele şi îmi revin.


e pe lista mea neagră deja.

mă fac să îi strâng de gât... doar în mintea mea, fireşte.

că merită mai multă atenţie şi promovare.