Prima ronțăială

   1. Cum a început pasiunea ta pentru cărți? Ce romane te-au făcut să iubești lectura și de ce?


Aveam vreo şase ani, când mama a insistat ca eu să învăţ literele mari de tipar. Zis şi făcut! Mi-a cumpărat o cărticică şi am lucrat din ea până le-am stăpânit bine de tot. La vremea aceea îmi plăceau la nebunie benzile desenate, însă depindeam de mama sau bunica, întrucât nu ştiam să le citesc de una singură. A venit, totuşi, o zi, în care îmi doream foarte mult "să recitesc" o revistă, dar nimeni nu avea timp de aşa ceva, m-am hotărât să o citesc singură. Cum ştiam deja literele mari, iar povestea îmi era cunoscută, am început să deduc, rând pe rând, literele mici de tipar, folosindu-mă de numele personajelor pe care le ştiam şi de alte criterii pe care habar nu mi le mai amintesc.

Descifrarea benzii desenate a fost primul pas care a declanşat transformarea mea în şoricioaică de bibliotecă. Mi-am dat seama că îmi plăcea să descopăr singură lucruri noi, aşa că am hotărât să încerc şi ceva mai dificil. Astfel, am fugit cu Lizuca în dumbrava minunată, am fost fermecată de poveştile cu zâne scrise de diverşi autori şi de frumoasele basme ale lui Ispirescu. Am rămas uimită de cât de vii deveneau aventurile personajelor mele preferate în imaginaţia mea. Când citeam, timpul trecea atât de repede în jurul meu! Parcă nimic altceva nu conta, în afară de literele negru pe alb, ce se legănau alene în faţa ochilor mei, ca într-un dans fermecător.

Totuşi, pasiunea mea pentru cărţi a înflorit cu adevărat atunci când, în clasa a doua, am descoperit ceea ce nu-mi fusese evident la debutul meu ca cititoare: genul fantasy a fost, este şi va fi genul meu preferat. Şi poate că nu mi-aş fi dat seama atât de devreme dacă nu mi-ar fi făcut tatăl meu cadou primul roman din Harry Potter. De acolo, restul s-a întâmplat atât de rapid, încât nu mai ştiu sigur ce cărţi şi  în ce ordine am citit. Printre ele se numără Cronicile din Narnia, Cronicile Wardstone, Fetiţa celei de-a şasea luni, Copiii lămpii fermecate, Eragon, Septimus Heap şi Tunele, fiecare contribuind la dragostea mea pentru cărţi. Îmi plăceau şi îmi plac lumile create uneori de la zero de către autorii genului fantasy. Dragoni, vrăjitori, alchimişti, elfi, djini, spiriduşi... tot ceea ce a inventat vreodată mintea omului şi care nu există în realitate mă fascinează, indiferent dacă îşi are originea în mitologie sau este o creaţie nouă, a autorului. Aceste cărţi mă fac să visez, să mă las în voia curentului, să plutesc la culmile imaginaţiei şi să mă întreb... "Ce ar fi dacă aş face parte dintr-o lume ca asta?".


Niciun comentariu:

(c) Adela C. Un produs Blogger.