Book Lovers Challenge #4.  Care sunt personajele tale supranaturale preferate (vampiri, vrăjitoare„, zâne etc) și de ce?

Cărțile fantasy sunt cele pe care le citesc cel mai mult, din motive pe care le-am menționat și în articolele anterioare. Se înțelege de la sine că nu îmi e ușor să aleg o singură „rasă” de supranaturali, întrucât îmi plac atât de mult cărțile care au astfel de personaje. La o restrângere a listei, rămân favoriți elfii și dragonii, iar eu sper că nu vă veți supăra că nu voi renunța la niciuna dintre aceste personaje. Credeți-mă pe cuvânt, îmi este imposibil. Aș ajunge să șterg de mii de ori personajul ales și să-l înlocuiesc și nu aș fi niciodată mulțumită de decizia finală. Așa că vor rămâne aceste două feluri de personaje supranaturale și, mă voi strădui să vă explic sentimentele pe care le am față de fiecare.

Dragostea pe care o port față de aceste două ființe supranaturale a luat naștere odată cu primul volum din seria „Moștenirea” - Eragon de Christopher Paolini.

Elfii mi-au părut dintotdeauna o rasă nobilă. Sunt demni, curajoși și loiali, dar nu egoiști. În cărțile în care i-am întâlnit, aceștia nu nutreau sentimentul de dragoste așa cum îl cunoaștem noi. Iubitori și ocrotitori ai naturii și animalelor, rareori se așează la casa lor și întemeiază familii. Asta poate pentru că, trăind atât de mult, li se pare imposibilă conviețuirea pentru sute de ani cu o singură persoană. Sunt considerați ființe înțelepte, agile și de cele mai multe ori au abilități magice. Iar dacă li se asociază o armă, cel mai adesea este arcul, pe care şi eu aş fi tentată să îl încerc, dacă aş avea ocazia, şi pe care l-aş prefera în defavoarea oricărei alte arme. Pe deasupra, întotdeauna mi i-am imaginat a fi şi foarte frumoşi, cu trăsături fine, deşi cu privirea rece, înalţi, drepţi şi graţioşi. Dar dintre toate aceste calităţi, cel mai mult admir la ei calmul pe care şi-l păstrează în orice situaţie, chiar şi atunci când totul se năruie în jurul lor.

Când se gândesc la dragoni, poate majoritatea oamenilor îi asociază cu frica şi distrugerea. Eu, însă, văd în ei aceeaşi nobleţe, inteligenţă şi frumuseţe ca la elfi. Poate că aici m-au influenţat şi personajele Saphira şi Glaedr din Eragon, dar acum nu îmi mai pot schimba percepţia asupra lor şi mi se va părea greşită oricare altă portretizare a lor. Indiferent dacă sunt de partea binelui sau a răului, refuz să îi văd ca pe nişte monştri fără creier, care ard şi zdrobesc tot ceea ce le iese în cale. Pe lângă ce am menţionat până acum, dragonii mă atrag şi datorită capacităţii lor de a zbura mai sus decât orice alte vietăţi, mulţumită puterii pe care o au. Orice persoană care nu citeşte fantasy mi-ar da o replică gen „Cum poate zbura un dragon? N-ar trebui să aibă o greutate foarte mică, oasele foarte ușoare...?”. Eu i-aș spune că un dragon are aripile foarte mari și că zborul unei asemenea creaturi se aseamănă cu cel al liliacului. Și să nu uităm că dragonii sunt și ființe magice, ceea ce sigur le ajută să se ridice de la sol. Nimic din ce s-ar spune sau scrie nu m-ar face să îmi pierd admirația față de dragoni. Și, ca în cazul elfilor, și ei trăiesc foarte mult, așa că nu pot decât să râvnesc la cunoștințele pe care aceștia le-au dobândit de-a lungul veacurilor.



Da, atât dragonii cât și elfii sunt ființe reci, distante, periculoase, solitare, dar au acel ceva ce, în viziunea mea, le lipsește tuturor celorlalte personaje supranaturale. Și sper din tot sufletul să îi iubesc la fel de mult și peste ani de zile.