Cică demult, tare demult
Pe cer şi pe-albastrul Pământ
S-a făcut nuntă mare, mare,
La care-a lipsit doar mândrul Soare.
De ce nu a fost invitat?
Asta nimeni nu ştie.
Poate doar mândrul împărat
Ce domnea peste-a cerului împărăţie.

Cică demult, tare demult,
Acolo sus, pe cerul sfânt,
O stea micuţă, la suflet bună,
S-a-ndrăgostit de mândra Lună
Când a văzut a ei cunună
De caldă şi blajină
Frumoasă lumină.

Cică demult, tare demult,
Steaua fragilă a crescut
Şi-a ei lumină, odată slabă,
A devenit veritabilă podoabă.

Cică demult, tare demult,
Luna a auzit un cânt.
Părea că-i vocea unui zeu
Un cor de îngeri, răget de leu.
Dar ce-i fu dat să vadă?
O strălucire de zăpadă
Şi nu putea fi nimeni altul
Decât o stea: Luceafărul.

Cică demult, tare demult
Pe cer şi pe-albastrul Pământ
S-a făcut nuntă mare, mare,
Între Luceafăr şi Crăiasa Lună,
Care purta de flori cunună.
Regina nopţii le-a fost naşă,
Iar bufniţa, şi ea nuntaşă,
Cum să se lase mai prejos?
Cu glasul ei afectuos
Ţinu o cuvântare.

Cică demult, tare demult,
Acolo sus, pe cerul sfânt
S-a-ncins un dans de stele
Şi nici în zi de astăzi, vesele,
Nu s-au oprit.