Asfințit


Primul lucru pe care l-am făcut când am privit apusul acum câteva seri a fost să iau repede aparatul și să îl fotografiez. Nu am adus nicio modificare fotografiei după ce am descărcat-o în laptop. Tot ce am modificat la ea a fost să decupez marginea ferestrei pe care nu am reușit să o evit când am făcut fotografia.
În timp ce făceam poza, m-am gândit instinctiv la persoanele la care țin și cât de mult îmi doresc să le arăt tuturor frumusețea ce se află în lucrurile simple. Atâta lumină, căldură și dragoste în culorile unui asfințit!


Fireflight: Cand privesc asfintitul nu ma gandesc nimic la altceva decat la o pace pe care o simt, o liniste care ma cuprinde…e atat de minunat sa privesti apusul, are cele mai frumoase culori, care pot oferi multa dragoste.
Adele vede în asfințit ultimul pas spre un nou răsărit.
Alexandra: Cand privesc apusul, primul meu gand zboara la dragoste… Si acolo ramane
Petra: Pentru mine, asfinţitul înseamnă un cer al iubirii. Plin de culori fascinante, de nori sfâşiaţi de durere, parcă, de începuturi şi sfârşituri, amalgamate în cel mai frumos timp al zilei. Asfinţitul mă îndeamnă la visare, la aduceri-aminte, la nostalgii, la speranţe. Asfinţitul e ca un suflet imens întins pe Cer, deschis către toată lumea, pentru a le trimite tuturor dragoste. Pentru mine, asfinţitul e un fragment de fericire, desprins de Mâna Lui Dumnezeu şi aşezat acolo pentru a ne înălţa sufletele.:)


Voi ce simțiți când priviți apusul? La ce vă gândiți?

You Might Also Like

19 comentarii

  1. Foarte frumoase culorile. Cam asa are culoarea apa din raul Iguasu, si la cascada este incredibila. Abia astept sa-ti arat pozele si m-am tot gandit la tine ce pacat ca esti in timpul scolii, ar fi fost o experienta interesanta. Sa vedem ce facem in viitor, poate planificam una in Japonia intr-o vacanta, suntem atenti.
    Tata

    RăspundețiȘtergere
  2. [...] pentru mine, fericirea are culoarea portocaliu (orange), pentru că este culoarea care-mi dă o stare de bine, care mă linişteşte; dorul are [...]

    RăspundețiȘtergere
  3. Cand privesc asfintitul nu ma gandesc nimic la altceva decat la o pace pe care o simt, o liniste care ma cuprinde...e atat de minunat sa privesti apusul, are cele mai frumoase culori, care pot oferi multa dragoste.

    RăspundețiȘtergere
  4. Asfinţitul - ultimul pas spre un nou răsărit.

    RăspundețiȘtergere
  5. Mulțumesc pentru răspunsuri! V-am adăugat părerile în articol. Numai bine!

    RăspundețiȘtergere
  6. [...] http://vanillamoon.wordpress.com/2010/05/01/asfintit/ [...]

    RăspundețiȘtergere
  7. [...] http://vanillamoon.wordpress.com/2010/05/01/asfintit/ [...]

    RăspundețiȘtergere
  8. Cand privesc apusul, primul meu gand zboara la dragoste... Si acolo ramane :)

    RăspundețiȘtergere
  9. [...] Inima unui om bate de aproximativ 3 miliarde de ori in timpul vietii acestuia. [...]

    RăspundețiȘtergere
  10. [...] http://vanillamoon.wordpress.com/2010/05/01/asfintit/ [...]

    RăspundețiȘtergere
  11. Nu papusi, am luat un lantisor si cercei de argint cu rodocrosit, piatra care se gaseste numai acolo.
    Este ok?
    Abia astept sa ti le dau

    RăspundețiȘtergere
  12. Un gând prietenesc pentru tine, pe blogul meu:
    http://noaptebunacopii.wordpress.com/2010/05/05/rasfat-cu-premii/

    [...]Şi, aşa cum ştiţi, deja, la rândul meu, vi-l înmânez tuturor, pentru PRIETENIE, adăugând şi… [...]

    RăspundețiȘtergere
  13. [...] G. Sandu, Să ne citim, Simion Cristian, Simona Ionescu, Tabăra Altfel, Teo Negură, Theodorao3o3, Vanilla Moon, Vladimir Ionaș, Voglia di cucinare, Gazeta de perete, Zoe [...]

    RăspundețiȘtergere
  14. Pentru mine, asfinţitul înseamnă un cer al iubirii. Plin de culori fascinante, de nori sfâşiaţi de durere, parcă, de începuturi şi sfârşituri, amalgamate în cel mai frumos timp al zilei. Asfinţitul mă îndeamnă la visare, la aduceri-aminte, la nostalgii, la speranţe. Asfinţitul e ca un suflet imens întins pe Cer, deschis către toată lumea, pentru a le trimite tuturor dragoste. Pentru mine, asfinţitul e un fragment de fericire, desprins de Mâna Lui Dumnezeu şi aşezat acolo pentru a ne înălţa sufletele.:)

    RăspundețiȘtergere
  15. [...] » http://sufletdefemeie.wordpress.com » http://tudorchirila.blogspot.com/ » http://vanillamoon.wordpress.com/ » http://www.cabral.ro » http://www.mircea-badea.ro/blog/ » http://www.paulbalanca.blogspot.com/ [...]

    RăspundețiȘtergere
  16. [...] http://vanillamoon.wordpress.com/2010/05/01/asfintit/ [...]

    RăspundețiȘtergere

Comments