The Austrian Lady

Mă plimb încet pe străzile ninse ale Vienei. E seara târziu și încă mai fulguie.  Ritmul mersului meu e accentuat de scârțâitul zăpezii sub ghetele călduroase. Tăcerea apăsătoare e întreruptă rar de câte o mașină. Vântul îmi șuieră aspru în față și cele două capete ale fularului meu zboară aiurea. E frig de-ți clănțăne dinții-n gură. Mă îndrept spre un restaurant, unde vreau să iau cina.

Îmi ia poate doar două minute până ajung să pun mâna pe clanță, dar par interminabile. Nu mai îmi simt mâinile. Mi-au înghețat. Căldura din local e bine venită. Merg încă tremurând ușor și mă așez la o masă, într-un colț, încercând să nu ies în evidență. Și atunci o văd. O austriacă trecută de vârsta mijlocie, la masa din fața mea, deși la o distanță considerabilă. Se uită la mine insistent. Instinctiv îmi pun mâna pe față. Sigur am nasul roșu.

Îmi dau jos căciulița și fularul și le pun lângă mine. Desfac cu greu fermoarul hainei. Încă nu îmi simt degetele prea bine. Doamna își întoarce capul, dar încă îi mai simt privirea. Se uită la mine cu coada ochiului. Credea că n-o văd. Am privit-o întrebătoare și a pufnit. Ce-o fi cu ea?

Chelnerița se apropie de mine și mă ia rapid în germană. O lămuresc că sunt străină de limba ei și ne înțelegem în engleză. Ea vorbește bălbâit, stângace, pe când eu tind să am un ușor accent britanic. Comand o supă de pui, un șnițel vienez și un suc de portocale. Nu mă pot abține și arunc un ochi către austriaca de la masa din față. Pufnește. Vede că mă uit la ea și se face că plouă. Nu pricep. Ce are cu mine?

Sosește supa și îmi umplu lingura. Dau să o duc la gură, dar arde. Suflu încet să o mai răcesc. Austriaca își aprinde iritată o țigară. Începe să mă deranjeze. La jumătatea bolului de supă, renunț la ea. La supă adică. E suficient. Trec la șnițel. E cald și moale. Foarte gustos. Doamna tușește zgomotos. Ridic privirea. Încă mă fulgeră din ochi. Își dă seama că o văd și se face că se uită la ceas.

Mi se face milă de ea. Își ridică iar ochii spre mine. Îi zâmbesc cu căldură sinceră. Își dă ochii peste cap, dar eu văd și știu. Văd că îi vine să plângă. Îi văd verigheta. Îi văd hainele de doliu. Știu că e singură anul ăsta de sărbători. Și știu mai ales că se vede pe ea în mine. Ea n-are de unde să știe că pe mine mă așteaptă acasă familia și prietenii, cu brațele deschise. Crede că zâmbetul meu e fals. Așa că mă critică. Mă critică fiindcă nu apreciez iubirea așa cum trebuie.

Îmi plătesc consumația și mă ridic de la masă. Nu vreau să îi vorbesc austriecei. Sunt supărată că m-a judecat fără să mă cunoască. Încerc să trec pe lângă ea fără s-o privesc, dar ceva mă face să întorc ochii spre ea. Iar ea zâmbește și îmi face cu mâna. Zâmbesc și eu și o salut din cap, îndreptându-mă iar spre frigul de afară.
Sărbători fericite!

Niciun comentariu:

(c) Adela C. Un produs Blogger.