Ieri dimineață m-am trezit devreme. Aveam în plan să merg la pregătirea la fizică de la liceu. (Yeah, I know what you are thinking.) După trei încercări de a găsi telefonul care nu se oprea din sunat, am făcut in final alarma să tacă și m-am dat jos din pat. Azi va fi o zi frumoasă... m-am gândit și am tras draperia.

Am rămas în stare de șoc un minut sau două. Okaaay... ninge... Ninge... Ninge..? Ningeeeee! Da, uneori reacționez așa.

Prima zăpadă din an a venit pe neașteptate. Prin urmare, era să cad de vreo câteva ori până am ajuns la liceu, unde am înghețat în laboratorul de fizică pentru două ore, făcând introducerea în capitolul Mecanica. Dar eu eram deja la legea frecării, încercând să-mi încălzesc mâinile. După tortura groaznică (a frigului, deși probabil și fizica a avut o contribuție), le-am însoțit pe Petra, Miruna și Luisa în Cofetăria Arta (unde e caaald și biiine) la o mică bârfă.

Am părăsit cu regret căldurica plăcută și am ieșit în frig, îndreptându-ne fiecare spre casă. A nins toată ziua de ieri, însă cum străzile sunt ude, nu s-a prea așezat. Mai puțin în zonele verzi. Acolo e chiar un strat gros de zăpadă.

Mâine probabil voi fi plecată toată după amiaza. Merg cu corul liceului la Băița să torturăm timpanul audienței. De-abia aștept! Glumesc. Eu nu o să-i torturez. Știu bine notele și am muncit mult, am fost la toate repetițiile.

Aș vrea ca mama să mă fi dat la lecții de chitară sau pian. Ea spune că niciodată nu i-am zis că îmi doresc. Aș vrea acum să mă întorc în trecut și să-mi dau o palmă. Chiar ador muzica. Nu știu cum aș trăi fără să cânt, fără să o ascult, fără să iubesc muzica.

De obicei nu anunț când plec, dar blogul meu are succes în ultima vreme, așa că pentru cei care trec pe aici, ne vedem săptămâna viitoare. Eu voi fi în Viena, dar mă voi gândi la voi.

Și ca să nu plec cu mâna goală, vă las un cântec pe care îl îndrăgesc.