Follow Us @soratemplates

vineri, 21 august 2009

Traim in 2009

21 august 5 Comments
-- Știi că trăiești în 2009 când... -----

1.) Îți scrii codul pin la cuptorul cu microunde.

2.) N-ai mai pus mânca pe cărți adevărate de multă vreme și preferi să joci online.

3.) Nu ții legătura cu mulți prieteni fiindcă nu au id de messenger sau cont pe hi5/my space.

4.) Mai degrabă ai căuta telecomanda prin toată casă în loc să apeși pur și simplu butoanele de pe TV.

6.) Șeful tău nu e nici măcar capabil să facă treaba ta.

7.) Continui să dai din cap și să zâmbești în timp ce citești.

8.) În timp ce citești, te gândești că și prietenilor tăi le-ar face plăcere să citească lista asta.

9.) Ai fost atât de captivat încât nici nu ai văzut că lipsește numărul 5.

10.) Chiar acum ai dat mai sus să cauți numărul 5.

11.) Acum ți se pare amuzant într-un fel stupid.

12.) Dacă am dreptate, te invit să lași un comentariu.

Made by VanillaM. Do not copy. Dare to be original.

miercuri, 12 august 2009

Convorbiri telefonice

12 august 3 Comments
Stăteam azi de vorbă cu o prietenă de-a mea la telefon. Terminase o carte pe care i-am împrumutat-o și am început să schimbăm impresii în legătură cu surprizele neașteptate de la final. Făcând parte dintr-o serie, iar eu citisem deja volumul următor, m-a rugat să îi dezvălui o parte din ce va mai avea loc important. Pe tot parcursul convorbirii se auzea ca și cum ea ar fi fost undeva la birou și cineva ar fi pus ștampile undeva în imediata apropiere. În cele din urmă, curioasă, o întreb ce se aude. Surpriză: ea credea că se aude de la mine. Nu e greu de rezolvat acest mister: ne era ascultată discuția. Am rezistat tentației de a-i spune în glumă că voi săvârși o crima (pentru că nu se știe niciodată dacă ascultătorii noștri au simțul umorului) și i-am spus doar un banc referitor la chestia asta. Am să vi-l spun și vouă, deși cred că l-ați mai auzit. Cum se salută mai nou românii la telefon? - Salutări ție și ascultătorilor noștri!

Așa că, dragi oameni de la Securitate, dacă ați ajuns să ascultați convorbirile unor adolescente, you suck! And I mean it.

A voastră, Vanilla M.

vineri, 7 august 2009

The mermaid - oneshot

07 august 2 Comments
Înainte de a citi, te rog să dai play la această melodie, pentru o atmosferă mai bună a poveștii. Mulțumesc.






Își întinse mâna spre steaua de mare, luănd-o cu delicatețe în palmele ei ude. Marea era calmă și îi plăcea să-și petreacă diminețile pe fundul apei, căutând podoabe noi pentru părul ei lung și blond. Privi o dată în sus, spre lumea cerului. Își dorea să nu fie interzis să urce la suprafață. Ar fi vrut să vadă măcar o dată culorile asfințitului despre care bătrânii vorbeau cu atâta melancolie de fiecare dată. Însă vremurile bunicilor trecuseră, iar lumea aceea pașnică devenise un adevărat iad. Se zvonea că dacă aerul rece al acelei lumi misterioase ar fi atins-o, avea să se întâmple ceva rău.

Privi în gol spre coada de pește, visând cu ochii deschiși despre lumea de deasupra apelor, despre prinți și prințese și despre castele înalte, baluri, rochii de dantelă...

„Selena!”

Vocea aspră a tatălui ei o trezi din visare și o readuse cu coada pe apă. Îl privi cu resemnare în timp ce îi povestea despre balul pe care avea să îl organizeze pentru ca ea să-și găsească un mire. Dădu din cap cu tristețe, în semn de aprobare. Ar fi vrut să aibă curajul să i se împotrivească, însă de fiecare dată când deschidea gura în semn de protest, singurele cuvinte care ieșeau erau „Da, tată.” sau „Bineînțeles, tată.”, „Desigur, tată.” și ”Așa voi face, tată.”

De ce nu putea fi liberă ca oamenii de deasupra? De ce trebuia să fie mereu supusă și ascultătoare? Tot ce voia era să vadă apusul, măcar o dată. Numai o dată și ar fi fost de ajuns. S-ar fi măritat cu orice tânăr al apelor și nu i-ar fi păsat de cât de nefericită era viața pe care o ducea, căci avea să aibă mereu în minte culorile frumoase ale cerului ce asemeni unei păsări fenix moare pentru a renaște a doua zi.

Orele trecură mai repede decât curenții marini și se văzu la așa-zisul bal în care trebuia să-și aleagă viitorul soț. Privi în gol spre fiecare bărbat al apelor care îi cerea mâna.

„Nu.” spunea ea către fiecare, fără să simtă nicio vină văzându-i atât de dezamăgiți, ba unii plecând chiar cu lacrimi în ochi. În inima ei, nu exista decât dragostea pentru Soarele pe care nu îl văzuse niciodată. Mulțimea scăzu până mai rămaseră doar doi bărbați. Dar vai, aceia aveau cele mai respingătoare chipuri pe care le văzuse vreodată.

„Alege.” îi spuse tatăl ei cu mânie în glas, dar fără să ridice tonul. Vocea lui îi amintea Selenei de tunetele ce se auzeau când era furtună pe mare. Și deodată, tânăra sirenă simți că are puterea să facă acel lucru pe care nu îl făcuse niciodată.

„Nu, tată.” grăi ea aproape șoptit, în timp ce urcă cu viteză spre strălucirea de deasupra. Nu mai avea noțiunea timpului, cert este însă că ajunse la suprafață chiar la apus. Își scoase capul din apă, privind măreția soarelui. „Nu am să te uit niciodată, iubitul meu.” i-a declarat ea Soarelui.

Și privi cu dragoste cerul de foc în timp ce ultima fărâmă din ea se stinse. Dar Soarele avea să renască, iar ea nu. Însă nu regreta acest lucru, căci în sufletul ei, acel minut în care îl văzuse însemnase mai mult decât toți anii pe care îi trăise pe fundul apei, fără să vadă strălucirea dragostei.

Îi dedic acest oneshot lui akan, care a insistat însă să nu o ucid pe sirenă.

The random day of randomness - part 2

07 august 0 Comments
1. Găinațul de pasăre - de-a dreptul.... angelic



2. Pentru fanii Inuyasha



3. La fiecare dezastru, cineva trebuie să râdă.



4. Hell yeah, chiar îmi displace Naruto. XD



5. Beware



6. Credea că ne face poftă cu mesajul ăla?



7. Bine-cunoscutul... x și 0



duminică, 2 august 2009

Revolta unei blogerite

02 august 6 Comments
În ziua de azi, mai toată lumea are câte un blog, ba unii chiar mai multe. Nu zic că nu fac bine, ba chiar îi felicit pe români pentru încercarea lor de a-și exprima opinia despre un subiect sau altul. Problema însă este că peste 80% din blogurile înregistrate nu spun nimic. Cutărică și cutărică pur și simplu își deschide blog numai ca să copieze aiurea bancuri găsite pe net, furate de pe alte site-uri, postează în prostie versuri de la ce știu ce melodie (de parcă n-ar exista destule astfel de site-uri pentru cine ar vrea respectivele versuri) sau pune melodii de pe YouTube, ca și cum ceilalți n-ar fi în stare să dea singuri search acolo. Dacă asemenea persoane citesc articolul, să nu mi-o ia în nume de rău. Gândiți-vă și voi, ce rost au toate astea? Nu mai bine v-ați face un blog original? Poate vă pasionează fotografia, puneți pe blog poze făcute de voi în excursii, sau cu flori. Sau poate vă place grădinăritul, bucătăria etc. Puteți da sfaturi altor oameni din propriile voastre experiențe. Nu aveți un animal de casă foarte drăguț, care eventual știe niște trucuri? Multor iubitori de animale le plac astfel de bloguri și le răsfoiesc cu plăcere. Și spuneți, chiar nu ați scris niciodată un oneshot, vreo poezie sau un jurnal? Nu vreți să aveți un blog unic? Chiar nu aveți nimic propriu de împărtășit cititorilor voștri? Și celor care pur și simplu citesc, nu v-ați săturat de banalele bloguri lipsite de creativitate? Eu am fost și sunt de ambele părți (scriitoare și cititoare) și îmi exprim doar nemulțumirea. Și dacă știți exact despre ce vorbesc, vă invit să scrieți și voi un articol asemănător pe blogul vostru, poate reușim să schimbăm ceva.