Oneshot - o zi din viata mea

Requested by Maura

Ora 6:45. Din patul încărcat până la refuz cu animăluțe de pluș se poate observa un buchet de cârlionți. That's me. Telefonul plasat enervant de bine chiar în fața patului începe să sune. Mai vreau cinci minute, vă rog! Dar dacă nu îl opresc eu, cine îl va opri? Întind mâna și după ce eșuez de trei ori în a prinde aparatul care încă sună, reușesc să-l apuc. Cu ochii încă închiși ratez încă de două ori butonul și în cele din urmă se oprește melodia. Mda, acum chiar că m-am trezit și nici vorbă să mai pot dormi. După ce îmi fac ritualul de dimineață, mă duc să o recuperez pe Patricia, blonda cu care merg în fiecare dimineață la școală. Bineînțeles, nu se poate să coboare ea vreodată mai devreme, ca să nu mai zic că nici nu e în stare să vină la ora stabilită și tot eu sunt nevoită să aștept după ea încă cinci minute dacă am noroc și nu durează mai mult.

În cele din urmă, își face apariția mult-așteptata și pornim spre școală. Ea torăie într-una despre vrute și nevrute, în timp ce eu dau din cap absentă sau mai spun vreun trecător „aha”, pe jumătate adormită. Pătrundem în curtea școlii și o luăm fiecare spre clasa noastră.

În mod normal ar trebui să fie plină clasa, dar mai nou, de când ne apropiem de sfârșitul anului școlar vezi la ora 7:50 aceleași figuri în clasă. Firește, evident că niciuna din acele mirobolante prezențe nu este feminină și mă simt nevoită să ascult vreo patru minute despre ultimele meciuri, despre cât de dobitoc a fost cutare și cutare să rateze un asemenea gol. Dacă am rezistat fără să ațipesc, ar trebui să-și facă acum apariția Timi, una dintre persoanele alături de care nu poți să te plictisești. Nici nu îmi mai amintesc câte prostii a scos pe gură sau mai ales câte prostii am scos chiar eu pe gură sub influența ei.

Trecem peste orele plictisitoare despre care nu vrea nimeni să audă și ajungem la pauze. Prima este de obicei lipsită de vlagă, majoritatea lumii cere ce teme nu și-a făcut sau încă doarme. Cam în a doua pauză începe să se animeze școala. Toată lumea se înghesuie claie peste grămadă la chioșc în speranța că mai apucă să cumpere un foietaj cu ciocolată. (yummy) Și în mod natural, chiar când ajung eu la rând nu mai are. Și bineînțeles că Timi l-a luat pe ultimul. Dar nu o urăsc pentru asta, oricât aș dramatiza situația în momentul acela. Fraze ca „stați-ar în gât” sunt uzuale și se tratează cu porții de râs.

Acum e momentul să intre în scenă Kane, un bun amic din a 7-a C, cu care îmi pierd serile pe chat și la RPG-uri, dar ajungem și la asta. Ne salutăm și pe Timi o pufnește râsul. „Ce ai, fato?” Nici nu știu de ce o mai întreb asta, niciodată nu se oprește din râs ca să-mi răspundă curiozității ce mă macină.

Suppose the school day”s over. Really, chiar nu am ce să spun despre asta. În afara unor zâmbete false aruncate spre anumite persoane și a unor glume nesărate pe care fie le îndur, fie la fac chiar eu, totul decurge ca la o școală obișnuită. E timpul să mă întorc acasă, însoțită de veșnicele mele blonde, Timi și Patricia. Dacă nu ar fi cu noi și Maria, m-aș simți alături de doi extratereștri. Cele două parcă vorbesc o limbă proprie și nu mă pot intregra. O fi de vină culoarea părului sau oboseala care mă face să nu mai reacționez la glumele lor?

Să alegem la întâmplare una din glumele pe care le-au făcut data trecută. „- Doamna profesoară, Bulă a aruncat cu scaunul în mine. - Aruncă și tu. - Dar scaunul meu e moale!”. Sincer, la ora aia nu mă puteam concentra. Mi-au luat vreo... 10 secunde să procesez jocul de cuvinte și am izbucnit abia apoi în râs. Vine și comentariul „Asta numa acuma o înțeles.” Damn! La ora 2, după ce creierul meu nu mai știa nici cât e 1+1 din cauza stresului provocat de anumiți profesori, cine naiba mai are capacitatea de a face asociația scaun-rahat! În fine, să trecem peste asta. Nu de alta, dar mai sunt persoane care savurează o gustare în momentul ăsta și nu vreau să fiu responsabilă pentru împroșcarea ecranului cu ceai, cafea, biscuiți sau alte minuni.

Ajung și acasă, să tot fie ora 2:30 și nici nu mai știu de când am obiceiul să fac următoare remarcă: „Pe mine cine mă urcă acum până la etajul 3?” Și Pati se pare că e pregătită ca întotdeauna, fiindcă primesc același răspuns: „Picioarele.” Găsesc în cele din urmă o fărâmă de energie și ajung în cele din urmă în apartament. Și acum trebuie să merg în bucătărie, să-mi încălesc mâncarea (fiindcă nimeni nu mă așteaptă cu mâncarea în farfurie) și după ce mănânc să pot să mă relaxez. Acum ar trebui să fiu o fetiță cuminte și să spun că mă duc să-mi fac temele, dar mai nou nici nu mai primim așa ceva. Nu mai cunosc sensul acestui cuvânt de când am terminat cu tezele și mă simt ca în vacanță. Așa că de acum e cum aș spune eu Anime Time, dacă mă înțelegeți. Iar dacă nu, puteți oricând folosi Google.

Pe la 8:30 (da, îți știu programul) intră și Kane pe messenger. Cam la cinci secunde intră pe mine și mă salută. Din glumă în glumă, îmi aduc aminte de RPG-ul nostru și încep să-l bat la cap până cedează psihic și e de acord să scriem la el. Inițial trebuia să fie un SF cu o doză mare de sânge și sadism, dar se pare că a devenit acum o poveste de dragoste eșuată, fiindcă ea e prea încăpătânată și nu poate trece peste trecutul ei dramatic (și firește că eu sunt de vină pentru asta, doar e personajul meu). Unde rămăsesem? A, da. O poveste de dragoste eșuată, cu un umor de-a dreptul sadic și multă multă dramă.

Se face vreo 9:50 și mă duc la duș (unde de obicei îmi vin cele mai tâmpite idei pentru RPG-uri sau alte fanfic-uri și povești pe care le-am început) ca la ora 10:15 să fiu gata pentru Povești cu Fantome, difuzat de Animax TV (am ajuns să le fac și reclama mai nou). Și ca să pună capac, chiar când sunt singură acasă au difuzat episodul cu fantoma care ucide copiii care sunt singuri acasă. Yeah, și tot în aceeași noapte a pornit și furtuna aia oribilă.

În cele din urmă adorm și ziua o ia de la capăt. Trebuie neapărat să îmi amintesc să schimb soneria de la ceasul deșteptător. Actuala începe să mă calce pe nervi.

4 comentarii:

  1. Foarte interesant. La inceput nici eu nu am inteles bancul cu Bula. ;) Ce norocosi sunt unii ca prin Animax roman. Eu am ala maghiar (hehe stiu maghiara) si animeul se difuzeaza la 11:15 :((:((. de luni incepe Hellsing!! Ai o viata mai palpitanta decat a mea. Eu mergand singur acasa :( deoarece eu stau cel mai departe :( Noua ne mai dau teme!!! Nu e corect!!! mai ales la mate pt ca suntem cu totii varza :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Imi place stilul in care scrii acum, este mult mai matur si mai placut decat inainte, in care parca totul se intampla muuuult prea repede. :3
    Well, ai un program obositor din cate vad, poate si din cauza stresului cu tezele unice, clasa a 8-a, getting into a "good" skewl din a 9-a & stuffs...eu acum termin a 10-a, si inca mai tin minte cum ne stresau toti, chiar daca sunt ultima generatie care a prins capacitate. Era mai simplu atunci, un stres si gata...3 zile, nu 2 ani a cate 6 zile fiecare... + daca se pun si notele de la scoala, oarecum esti la mila profesorului.
    Lasand astea la o parte, vine vacantza, profita de ocazie si odihneste-te...va urma un an relativ greu, apoi a 10-a in care va fi super usor. La mine cel putin asa a fost... xD

    RăspundețiȘtergere
  3. e bn ca eu nu apar in "o zi din viata mea"ca nush ce ai fi zis de mn:))in rest very int...

    RăspundețiȘtergere
  4. Sunt sigura ca ar fi fost masacru daca iti scriam si numele cu majuscule inca :))

    RăspundețiȘtergere

(c) Adela C. Un produs Blogger.